„Intră aici în biserică un om sugrumat de necazuri şi de împrejurări vitrege; tristețea îi înăbuşă sufletul; dar intrând aici, aude îndată pe profet zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te turburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El. Mântuirea feței mele, Tu eşti, Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7), capătă îndestulătoare mângâiere şi pleacă de aici cu toată tristețea alungată din sufletul lui. Un altul este strivit de cea mai neagră sărăcie şi se turbură văzând că altora le curge în valuri bogăția, că se mândresc şi sunt înconjurați de mare lux. Aude şi acesta pe profet zicând: Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni (Psalmi 54, 25); şi iarăşi: Să nu te temi când se îmbogățeşte omul sau când se înmulțeşte slava casei lui, că la moarte nu va lua toate (Psalmi 48, 17-18). Un altul iarăşi este duşmănit şi calomniat; i se pare viața un chin şi nu poate găsi nicăieri ajutor omenesc. Şi pe acesta îl învață fericitul profet ca, în nişte împrejurări ca acestea, să nu dea fuga la ajutor omenesc, că aude şi el spunându-i-se: Ei mă cleveteau, iar eu mă rugam (Psalmi 108, 3). Ai văzut unde caută ajutorul? «Ceilalți, spune unul ca acesta, urzesc viclenii, calomnii şi curse; dar eu alerg la zidul cel nebiruit, la ancora cea tare, la limanul cel neînviforat, la rugăciune, care îmi face lesnicioase şi uşoare pe toate cele grele». Un altul este iarăşi nesocotit şi disprețuit de oamenii care-l cinsteau mai înainte; este părăsit de prieteni şi asta îi turbură şi-i zdruncină mai cu seamă cugetul. Dar şi acesta, dacă vrea, va auzi, venind aici, pe fericitul profet zicând: Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au stătut şi cei de aproape ai mei departe au stătut (Psalmi 37, 11-12).”