Să fim precum piatra de nicovală care, deși lovită, nu cedează, neprimind în noi înșine chipuri ale moliciunii sau împuținării sufletului sau akediei prin biciuirile ispitelor, ci loviți fiind, vom birui pe potrivnicul nostru prin răbdare. Căci Domnul nostru a călătorit în veacul acesta biciuit, ocărât, prigonit, batjocorit, scuipat, iar la urmă a fost pedepsit de cei fărădelege cu moartea de necinste a crucii.
Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah!
Astăzi multă lume suferă în felurite chipuri și, de aceea, mulți se neliniștesc. Nu există om care să nu treacă prin acest cuptor. Este vorba despre o puternică experiență universală. Durerea profundă și felurită aduce, de obicei, mâhnire, întristare și tulburare. Boala aduce aminte de înfricoșătoarea moarte. Încercările prin care trecem ne strică planurile, ni le spulberă, ne schimbă pe cele programate și plănuite. Epoca de bunăstare nu îngăduie nicio durere, ci vorbește despre fericire, confort, și despre netulburata iubire de materie. Există o aversiune față de durere, de osteneală și trudă.
Dorința voastră de a ști despre mine dacă mă îngrijorez, n-o pot satisface întru totul printr-un simplu răspuns: voi spune doar că în exterior nu se vădește prin nimic, iar înăuntru, chiar dacă se întâmplă ceva tainic, nu am cunoștință de aceasta, ci doar siguranța că nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu.
Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie.
Zis-a Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților. Căci niciuna dintre virtuți nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor.
Tot ce faceți, faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima și cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morți este dragostea creștină, adică să iubească fără deosebire pe toți oamenii și toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Rugăciunea este lucrul cel mai important. Ea este calea noastră către Dumnezeu; toate celelalte sunt doar mijloace ajutătoare ale acesteia. Spun însă că trebuie să facem o cât de mică pregătire înainte de rugăciune. Nu treceţi dintr-odată la Dumnezeu; trebuie să vă gătiţi duhovniceşte. Cum face lumea când merge la împărat?
Mândria este întunecatul hău cel fără de fund în care s-a afundat omul în căderea lui. Înclinând spre ea de bunăvoie, el a orbit duhovnicește și s-a făcut neputincios a-i recunoaște prezența în mișcările inimii și minții.
R. Rădulescu: […] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
După Înviere, Hristos S-a arătat femeilor mironosiţe şi ucenicilor Săi. Unii îşi pun întrebarea de ce anume Hristos nu S-a arătat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au răstignit sau celor care l-au negat învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.
„Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea.
Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov. Dar dacă Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă și iau forma pe care o vor după fantezia lor. Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea prorocesc, îngerii prorocesc pentru că Dumnezeu le revelează și le poruncește să prorocească. Pentru aceea se realizează toate câte spun ei.
Bucuria este ceva rar, dar asta nu înseamnă că este și ceva mare. Este ceva firesc, așa cum firesc este să văd. Un orb ar putea să-mi spună, măi, măi! tu poți să vezi? Așa și când cineva este bucuros, ceilalți sunt nedumeriți și întreabă: te bucuri? Fiindcă s-au obișnuit cu o stare nenorocită, cu minciunile, cu păcatul, cu infernul conștiinței existenței omenești, tăgăduindu-L pe Dumnezeu zilnic. Prin urmare, bucuria nu este ceva mai nou. Este un element care ajută în viața duhovnicească.
Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri și le poartă după puterea lui, acela moștenește Împărăția veșnică.
Există oameni care nu cred că în iad îi aşteaptă pe păcătoşi focul, viermii, scrâşnitul dinţilor şi alte chinuri trupeşti. Ei bine, şi dacă există? Cine crede aceasta, nu pierde nimic, chiar dacă nu există suferinţă de acest fel. Dar cine nu crede, va fi şocat de o amară pedeapsă, când va trebui să pătimească ceea ce a negat cu atâta nepăsare pe pământ.
Să presupunem, totuşi, că acest lucru nu se întâmplă. Totuşi, nu trebuie negat faptul că sufletul, după despărţirea de trup, rămâne viu, simţind şi fiind conştient de sine însuşi. Aşadar, patima, pe care a slujit-o pe pământ, va merge cu el în viaţa viitoare.
Atunci când cineva caută un părinte duhovnicesc, care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă în minte pentru a-l găsi pe părintele său duhovnicesc?