Prin praznicul Înălțării, sărbătorim întronarea în ceruri a firii noastre. Odată cu Invierea și cu Înălțarea firii omenești, sărbătorim și începutul învierii și înălțării fiecărui credincios în parte. De aceea, atunci când omul participă la Înălțarea lui Hristos, el nu mai este un om de pe pământ, asa cum era primul om, ci este om al cerului, așa cum a fost cel de-al doilea om, adică Hristos. (Sfântul Grigorie Palama)
Din săraca mea experiență, am realizat că omul, cu cât mai mult se smerește, cu atât mai mult se ajută pe sine și progresează în viața duhovnicească. «Dumnezeu celor smeriți le dă har». Acolo unde nu există smerenie, predomină dezbinarea, duhul contrazicerii, gândurile ascunse, patimile, încăpățânarea, adică toate acele lucruri care ne îngreunează viața monahală și ne-o fac mai neagră decât însăși rasa pe care o purtăm.
Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea.
Gândurile seamănă cu patimile, prin aceea că există un gând pentru fiecare patimă. Sfântul Ioan Casian împarte gândurile în opt categorii, examinându-le detaliat pe fiecare în parte. Iată mai întâi care sunt cele „opt gânduri ale răutăţii”: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei”.
Aţi căzut, trebuie să vă ridicaţi! Mulţumiţi Domnului Multmilostiv Care v-a primit din nou lângă El, dându-vă harul Lui din belşug, aşa cum se întâmplă în acele stări duhovniceşti bune, după fiecare rugăciune săvârşită în inimă. Acum există un pericol. Dumnezeu, Cel lipsit de răutate, Îşi arată vădit mila Lui oricărui păcătos pocăit. Diavolul, plin de zavistie însă, foloseşte cu viclenie lipsa de răutate a lui Dumnezeu, ca să rătăcească şi să-l înşele pe om, îndrumându-l la noi căderi.
„Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi.
Evanghelia ne vorbeşte despre o realitate cu care ne confruntăm fiecare: nu reuşim să ne bucurăm de binele semenului nostru!
Tăcerea înseamnă reflecţie la taina lui Dumnezeu şi la taina propriei persoane. Persoana umană se comunică şi prin vorbire, dar şi prin tăcere. Prin amândouă trăieşte şi face să fie trăite lumina şi taina ei. Ajunge să o văd reflectând, ca să-mi dau seama nu numai de taină, ci şi de lumina ei.
Voi care sunteţi drepţi: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoşi înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort şi de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiţi îngroziţi de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepţilor? Nu este Domnul Atotţiitorul generalul cetelor celor drepţi? Cu adevărat mică este dreptatea celor ce stau cu Atotţiitorul şi totuşi se tem de cei atotneputincioşi.
Din cauza sărăciei, părintele arhimandrit era nevoit să trimită câţiva dintre fraţi după ajutoare. Îi sfătuia ca la intrarea în orice casă să rostească în gând rugăciunile „Tatăl nostru”, „Cuvine-se” şi altele pe care le ştiu.
Un călugăr a povestit o întâmplare minunată de-a lui pe când se afla în Tul:
„Am sosit la casa concesionarului de atunci, Molceanov.
Iubirea îţi arată pe aproapele aşa cum te arată pe tine, şi te învaţă să te bucuri pentru binele aceluia, aşa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, şi să-i accepţi defectele, precum le accepţi pe ale tale.
Dacă iubirea este înrădăcinată puternic, răsare roadă tuturor bunătăţilor.