Acesta este punctul de început al înţelegerii a ceea ce înseamnă sfinţirea timpului. Aceasta este experiența ortodoxă, care coboară până la apostolii înşişi, ca în centrul vieţii noastre liturgice, chiar în centrul acelui timp pe care noi îl măsurăm ca an, găsim Sărbătoarea Învierii lui Hristos. Ce este învierea? Învierea este apariţia în această lume, complet dominată de timp şi deci, de moarte, a vieţii care nu va avea sfârşit. Cel care a înviat din nou din morţi nu mai moare.
În această lume a noastră, nu altundeva, nu în „altă” lume, a apărut într-o dimineaţă Cineva care este dincolo de moarte, dar şi în timpul nostru. Acest înţeles al învierii lui Hristos, această mare bucurie, este temă centrală a creştinismului; şi acest înţeles a fost păstrat în toată plinătatea lui în cultul Bisericii Ortodoxe. Există mult adevăr exprimat de aceia care spun că tema centrală a Ortodoxiei, centrul a toată experienţa ei, coloana vertebrală de referinţă pentru orice altceva în viaţa ei, este învierea lui Hristos.
La acest punct aş dori să spun că, în opinia mea, noi, ortodocşii care trăim în Vest, suntem în pericolul de a pierde acest spirit de înviere al creştinismului. Suntem preocupaţi de moarte mai mult decât de înviere, şi viaţa Bisericii uneori este dominată mai mult de un fel de pietate funebră decât de înviere. Dar nimeni nu poate înţelege structura reală a ciclului liturgic al anului dacă nu înţelege că centrul, ziua care dă sens tuturor zilelor şi deci şi timpului este comemorarea anuală a învierii lui Hristos la Paşti.
Paştele este totdeauna sfârşitul şi totdeauna începutul. Noi totdeauna trăim după Paşti şi mergem totdeauna spre Paşti. Spiritul şi înţelesul întreg al vieţii liturgice este conţinut în Paşti, împreună cu perioada următoare de 50 de zile care culminează cu sărbătoarea Cincizecimii, Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli. Această prăznuire pascală unică este reflectată săptămânal în duminica creştină, ziua pe care ruşii, de exemplu, încă o numesc Voskresenie, „înviere”.
Deşi acest lucru poate părea neobişnuit, este important să realizăm că fiecare duminică este un Paște în miniatură. Zic „Paște Mic”, dar el este de fapt „Paște Mare”. în fiecare săptămână Biserica revine la aceeaşi experienţă centrală: „învierea lui Hristos văzând […]”. În fiecare sâmbătă noaptea, când preotul duce Evanghelia de la Altar în centrul Bisericii, după ce a citit Evanghelia Învierii, este proclamat acelaşi fapt al credinţei noastre creştine: Hristos a înviat! Sfântul Pavel zice: „Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15, 14). Nu există nimic altceva care să credem. Aceasta este inima credinţei noastre; şi ea este numai referirea la Paşti, ca sfârşit al oricărui timp natural şi începutul noului timp, ca noi să putem înţelege întregul an liturgic.
Părintele Alexander Schmemann