Adevăratul scop al părintelui duhovnicesc nu este acela de a-și ține ucenicii într-o stare de dependență infantilă, ci dimpotrivă, de a-i ajuta să ajungă la o maturitate deplină.
Unii creştini nu înţeleg nimic, ca şi cum nu s-ar fi spovedit niciodată, ca şi cum ar fi orbi! Dacă pentru un lucru mărunt, propriul eu se manifestă aşa, ce haos este înlăuntrul lor, ce întuneric, ce trufie, ce voie egoistă!
Nu ar trebui să ne trăim stările sufleteşti singuri, ci ar trebui să le împărtăşim cu Dumnezeu, cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tocmai la aceasta ne îndeamnă Apostolul când zice: „De este cineva bucuros, să cânte. De este cineva trist, să se pocăiască“ (cf. Iacov 5,13).
Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărătească este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
O, cât de mare şi însufleţitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!
„Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).
Aici sunt arătate pricinile pentru care păcatul este cel mai mare rău.
Cea dintâi este că prin orice păcat este jignită măreţia lui Dumnezeu.
A doua este că omul, când greşeşte, cinsteşte mai mult patima şi pofta sa decât legea lui Dumnezeu şi, de aceea, Îl mânie pe Însuşi Cel fără de sfârşit, pe preabunul, dreptul şi veşnicul Dumnezeu: fiecare poate vedea cât este de grav acest lucru.
Ia aminte la tine, dragul meu, totdeauna, și vezi ce parte au în lucrul tău de fiecare zi necazurile care te întâmpină, locul pustiu în care petreci, agerimea minții tale, împreună cu puterea cunoștinței tale, îndelunga ta liniște cu leacurile cele multe, cu ispitele adică, rânduite ție de adevăratul Doctor, spre tămăduirea omului celui dinlăuntru. Ispitele sunt câteodată de la draci, câteodată de la bolile și durerile cele trupești, câteodată de la spaima din gândurile sufletului, când îți aduce aminte de înspăimântările vremii de apoi, câteodată în altoirea și dobândirea darului fierbințelii și al lacrimilor celor dulci, și al Harului celui duhovnicesc împreună cu altele, ca să nu lungesc vorba.