Se întâmplă cu cel smerit ca și cu pomul. Când pomii poartă rod mult, rodul înconvoaie ramurile și le trage în jos, iar cel ce nu poate să facă rod se înalță și stă drept. Așa este și cu sufletul: când se smerește, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smerește mai mult.
În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.
Trăim deja de ceva vreme o prăbușire a valorilor vieții. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească.
Mântuitorul Iisus Hristos a venit ca să schimbe măsurile şi judecăţile oamenilor. Oamenii au măsurat natura cu măsura lor şi măsura a fost cu lipsă. Au măsurat sufletul şi trupul, şi măsura sufletului s-a micşorat la o câtime de nimic. Au măsurat pe Dumnezeu şi L-au găsit mai mic ca omul. Au măsurat virtutea cu măsura succesului şi virtutea s-a ieftinit. S-au măsurat oamenii cu animalele împăunându-se pentru progresele lor.
Prin tragere de inimă, binele tău se socoteşte îndoit. Milostenia care se face cu strângere de inimă sau din constrângere este fără rod şi searbădă. Când facem binele, trebuie să sărbătorim şi să nu ne tânguim. Sau crezi că milostenia nu este obligatorie, ci benevolă? Oare socoteşti că nu este poruncă, ci sfat şi îndemn? Ce mult aş fi vrut şi eu să fie! Căci aşa o socoteam, dar m-a înspăimântat ceea ce spune Scriptura, despre cei pe care în ziua Judecăţii, Dreptul Judecător îi va pune de-a stânga Sa, ca pe capre, şi-i va osândi (Matei 25, 31-46).
Este evident că n-a mers pe căile Lui şi nu I-a slujit cu gânduri ascunse. Fiecare suflet care-L slujeşte pe Domnul lucrează fără cuget viclean, cu dăruire deplină. Dumnezeu a rânduit lucrurile şi în cazul Sfântului Nectarie. Acolo, în acei ani, la Patriarhia Alexandriei a îngăduit să fie batjocorit ca ultimul om şi să fie alungat. Cineva mi-a scris în aceste zile: „Să vă rugaţi să nu mă smintesc întru Dumnezeu!”
Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.
Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc!
– În problema judecării arhiereilor trebuie multă atenţie. Nu cunoaştem exact condiţiile vieţii lor. Experienţa adevereşte că pentru orice judecăm, vom fi judecaţi, şi vom cădea în chip asemănător.
Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rânduiască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la o slujbă pe care nu o înţelege sau, dacă o înţelege, nu participă la ea.
Virtutea abia poate fi deosebită de răutate. Sunt una lângă alta ca frăţiorii iubiţi! La fel îngerii si demonii! Cu toții sunt duhuri, și ușor putem să-i încurcăm si să credem că îngerul este satana si că satana este înger, că sfântul este un păcătos şi că păcătosul este un sfânt.
Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care Îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Podromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântuitorului însângerate. El Îl vedea pe Dumnezeu.
Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.
Care este învăţătura Părintelui Sofronie despre mântuirea oamenilor în general?
Se spune în Evanghelie: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Contemplăm zidirea omului şi măreţia gândului lui Dumnezeu de a-l mântui pe om pentru veşnicie. Cum se împacă acestea cu faptul că puţini află calea cea îngustă care duce la viaţă?
Minunile nu ne fac credința mai trainică, mai puternică. Viața creștină nu este un șir neîntrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul să facă.