Articole

Ce spun Domnul şi apostolii despre lume

V-am vorbit deja de câteva ori împotriva lumii şi a ataşamentului faţă de ea. Fiind încredinţat că iubiţi adevărul şi sunteţi gata să îl urmaţi oricât de amar ar fi el, cred că nu sunteţi sătui de cuvintele mele. Stau şi mă gândesc însă: nu cumva socotiţi că aceste sentinţe aspre împotriva lumii sunt părerea mea personală despre lume şi despre iubirea faţă de ea?
Nu credeţi, oare, că lumea nu este chiar atât de potrivnică lui Hristos şi viaţa lumească – vieţii creştine, încât să nu fie nici o posibilitate de a le îmbina şi, trăind lumeşte, să trăim totodată şi creştineşte?

Continuare …

„Vorbești despre Hristos, dar ești pregătit?”

Vorbeşti mult despre Hristos, însă fără să fii pregătit. Spui multe despre viaţa duhovnicească şi apoi simţi un gol, o fisură adâncă în piept, pe unde se pierde, picătură cu picătură, toată energia ta. Te umpli de furie, nervi şi tensiune. Existenţa ta se înveşmântează într-o tristeţe şi o neorânduială ciudate.

Continuare …

Sfânta Nina cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Georgiei

Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a Sfântului M. Mc. Gheorghe.
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.

Continuare …

Când vine Harul Preasfântului Duh la om îl face să fie cu luare aminte şi smerit

Sunt multe viziuni care sunt amăgiri, dar altele sunt semnele amăgirii, şi altele ale harului.
Astfel, duhul amăgirii, când se apropie de om, îi zăpăceşte mintea şi o sălbăticeşte; îi face inima aspră şi o întunecă; îi pricinuieşte frică, temere şi mândrie; îi înăspreşte ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi iscă prin nălucire în faţa ochilor o lumină care nu străluceşte şi nu e curată, ci roşie; îi scoate mintea din frâu şi o îndrăceşte; îl mişcă să spună cu gura cuvinte necuviincioase şi hulitoare. Şi cel ce vede acest duh al amăgirii de multe ori, se mânie şi se umple de furie.

Continuare …

Înfricoşător dracilor este cel cu râvnă fierbinte caută în inima sa pe Dumnezeu

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, esenţa lucrării în vremea rugăciunii inimii este: «de a sta cu mintea în inimă şi de a striga către Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”» (Sbornicul II, p.343-344)
Unii, în vremea lucrării rugăciunii, se opresc la imaginaţie, alţii la lucrarea minţii. Dar, pasul cel adevărat îl fac cei care, trecând peste aceste popasuri, ajung cu mintea în inimă şi se ascund în ea.

Continuare …

Dacă batjocoreşti şi judeci un om simplu îţi va veni şi ţie rândul

Din pricina osândirii omul cade în diferite alte păcate. Acest fapt este adeverit foarte succint de ascetul Hilon: „Acela ce vorbeşte cu satisfacţie despre cele ce fac păcătoşii grabnic va aţâţa asupra-şi patimile”. Iar legea aceasta este atât de necruţătoare, că nici măcar cei desăvârşiţi, făcând greşeala de a osândi, n-au avut parte de scăpare. Privitor la aceasta Sfântul Ioan Scărarul afirmă: „Căderile începătorilor, oricare ar fi ele, au ca pricină, de obicei, desfătările. La cei de pe treapta de mijloc, fără a-i exclude şi pe începători, pricina este mândria.

Continuare …

Mântuire înseamnă mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor!

„Mântuire” înseamnă împlinirea acelui dor nebun din inima noastră după un mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor! Suntem însetați de iubire și de pace și când vom afla Izvorul nu ne vom mai „îmbăta cu apa rece”, ci cu Apa Cea Vie, care este bucurie fără margini și fără de „valuri”.

Continuare …

Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu

Durerea, supărarea, agonia, tragedia sufletească sunt consecințele căderii omului care se datorează egoismului lui. Înfumurările ego-ului nasc în suflet mâhnirea, în timp ce starea lui fiziologică este bucuria, fiindcă Dumnezeu este pace, iar sufletul este o insuflare a lui Dumnezeu, a fost creat de El, și se îndreaptă spre El. prin urmare mâhnirea este străină și nejustificată în viața omenească.

Continuare …

Dragostea e în stare să hrănească pe om în locul mâncării și băuturii

Raiul este dragostea lui Dumnezeu în care se cuprinde desfătarea de toate fericirile. E locul unde Pavel a fost hrănit cu o hrană mai presus de fire, gustând acolo din pomul vieții. De la pomul acesta a fost oprit Adam, prin sfatul diavolului. Pomul vieții este dragostea lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam și nu s-a mai întâlnit cu bucuria.
Iar în pământul mărăcinilor a lucrat întunericul.

Continuare …

Ceea ce ți se dă spre folosință, primește!

Dacă tu, om fiind, începi să cercetezi gândul lui Dumnezeu și să zici: „Am aflat și am înțeles tainele lui Dumnezeu”, pui mintea ta cea omenească mai presus de gândul lui Dumnezeu, obiectul cercetării tale. Și amarnic te rătăcești. Pentru că, cu cât vrei, cu mintea ta, să cercetezi și să pătrunzi tainele lui Dumnezeu, pe atât intri într-un adânc de nepătruns și nu înțelegi nimic. Chiar și întrebările care îți vin în minte referitor la ce se întâmplă zilnic cu tine sunt de necuprins și fără răspuns.

Continuare …

Viaţa este ceea ce îngăduie Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea noastră

Printre caracteristicile adevăratului monah este şi ascultarea. Dar ascultarea, pentru oamenii care au în inimă urme de egoism sau de răzvrătire, urme de voie proprie şi de împotrivire faţă de societate şi faţă de Dumnezeu, este un mare chin. Dimpotrivă, pentru cel care este un om cu adevărat liniştit, ascultarea este o plăcere, o mulţumire, o desfătare, o odihnă deplină. Ascultarea este cea mai bună pernă pe care poate să doarmă monahul.

Continuare …

Harul poartă sufletul, precum o mamă îşi poartă pruncul

Când copilul, în loc să se uite după mamă, începe să se uite ştrengăreşte după altele, mama lasă copilul singur şi se ascunde. Observând că e singur, copilul începe să ţipe şi să-şi strige mama… Mama se iveşte iarăşi, ia copilul în braţe… şi copilul se strânge şi mai tare la pieptul ei.

Continuare …

Bucuria trupească degrab piere iar bucuria Domnului rămâne în veci

Nu ai, omule, cu ce te mângâia în veacul acesta al plângerii, ci mai vârtos se cade ție a plânge și a te tângui. Că nu șezi spre moștenire, ci spre izgonire, nu spre pace și odihnă, ci spre război foarte obositor, nu spre bucurie și veselie, ci întru valea aceasta a plângerii. Cine se veselește fiind îndatorat peste putință, cine se mângâie șezând în temniță, cine se bucură fiind rânduit spre moarte? Nimeni. Că lumea aceasta este plină de plângere, iar nu de veselie, de scârbe și de necaz, iar nu de bucurie, de supărare și de amărăciune, iar nu de mângâiere.

Continuare …

Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta

Fraţii mei iubiţi, mari şi negrăite sunt bunătăţile sfinţilor, covârşind orice minte şi cuvânt, căci ei sunt moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălaşurile cerurilor cele nestricăcioase şi celelalte bunătăţi care sunt greu de tâlcuit şi greu de povestit celor de pe pământ. Nici nu le-a primit pe acestea auzul, nici nu le-a bănuit sau văzut duhul.

Continuare …

Să ne pocăim, fraţilor! „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”

Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos „ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evr. 13, 8). Dacă într-adevăr aşa este, dacă Dumnezeu nu suferă schimbare, dacă El este la fel de iubitor şi milostiv ca înainte, atunci cum se poate explica aceasta că, deşi ucenicii Săi şi mulţime mare de oameni cândva L-au urmat, acum noi nu mai ascultăm chemarea Lui şi nu Ii urmăm paşii? Este cumva o lipsă de iubire pentru El şi pentru căile Lui? Dragii mei, oare este posibil să nu ne mai iubim Mântuitorul?

Continuare …

La păcatele aproapelui să nu luăm aminte (cum să luptăm cu osândirile)

Fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală.” (Romani 14,12-13)
***
Pe om îl vezi pe dinafară, dar ce e înăuntrul său nu. (Proverb rusesc)
***

Cine L-ar putea privi pe Dumnezeu și să fie viu?

Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înțeleagă. Ochii au văzut; ei au văzut și au sfârșit în moarte. Limba a numărat și și-a pierdut graiul. Mintea a cugetat și a fost cuprinsă de uitare. Cine poate cunoaște minunile, fără să cunoască pe Făcătorul de minuni? Și cine poate să-L vadă pe Făcătorul de minuni și să rămână viu?

Continuare …