Monahismul ne aduce aminte mereu și foarte puternic de ceea ce este „unica necesitate”: dobândirea roadelor mântuirii prin lucrarea ascetică, printr-un război nevăzut, prin această luptă fără răgaz și de orice clipă „a unui luptător care atacă patimile”, după formula clasică a sfântului Nil. În liniștea chiliilor isihaștilor, la școala celor învățați de Dumnezeu, se petrece încetul cu încetul schimbarea atât de uimitoare a omului, într-o nouă creatură. Se poate afirma că aici, cel puțin, în peșterile eremiților sau în viața de obște a mănăstirilor a reușit această metamorfoză, „metanoia” evanghelică.
Forța sa duhovnicească cere în mod imperios o renunțare curajoasă la formele confuze ale acestei lumi și crearea unei cetăți de călugări la marginea acestei lumi.
Paul Evdokimov, Ortodoxia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996