Împlinește bine ceea ce Dumnezeu ți-a încredințat nemijlocit: ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut așa de conștiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, și e de ajuns, nu trebuie să născocești nimic.
Este însă greu să faci cu statornicie ceea ce ți-e menit. Este greu să nu mă enervez pe fetița mea – așadar voi continua să mă enervez. Iar ca să-mi liniștesc cât de cât conștiința, mai bine mă duc pe la mănăstiri, dau o sută de ruble ca să mă pomenească.
Gestul nu pare deloc rău, dar ar fi de o mie de ori mai bine, de un milion de ori mai bine, dacă omul, în loc să caute altă cale, ar face ceea ce i-a rânduit Dumnezeu să facă. Sigur, nu-i rău să mergi și la mănăstire – dar e și mai bine să rabzi cu blândețe și cu smerenie toate împrejurările care au loc acolo unde ne-a pus Domnul Însuși… Și toate acestea trebuie să le facem, bineînțeles, întru slava lui Dumnezeu. (Protoiereu Dimitrie Smirnov)
Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 19