Credincioşii se încred în pronia lui Dumnezeu şi de aceea se roagă, dar ştiu şi aceea că lumea nu se conduce după capricii, nici prin minuni pe care unii oameni le reclamă în fiecare zi, la fiecare pas, ci prin legi generale, constante şi eterne, date de Dumnezeu.
Cât despre inegalități, ele sunt produsul naturii, nu nedreptăți, și nu trebuie confundate cu excesele. Ele aduc cu sine fraternitatea și astfel contribuie la viața și armonia lumii.
Se spune de atâtea ori că viaţa omului pe pământ este o călătorie. De la naştere până la moarte, călătorim mereu… Ne ducem unul după altul. Suntem călători. Niciunii nu suntem moştenitorii pământului. Toţi trebuie să-l părăsim, toţi avem să călătorim mai departe. Nici moartea nu opreşte călătoria noastră. Avem să călătorim cu toţii, până în faţa judecăţii lui Dumnezeu, pentru a da socoteală pentru faptele noastre, fie bune fie rele (Apoc. 2:23; 2 Cor. 5:10). Pentru călătoria aceasta din urmă, Iisus Hristos Domnul ne îndeamnă să fim totdeauna gata: «Să aveţi mijloacele încinse şi făcliile aprinse» (Lc. 12:35).
Mulţi oameni sunt foarte îngrijoraţi de ziua venirii a doua; foarte mulţi oameni nu sunt îngrijoraţi deloc de ziua venirii Domnului. Cei dintâi greşesc, pentru că în toate întâmplările văd „semne” ale venirii a doua şi astfel se înşeală pe ei şi înşeală şi pe alţii. Ceilalţi greşesc amar, pentru că sunt cu totul nepăsători şi nu-şi fac nicio socoteală şi nicio pregătire pentru înfricoşata judecată care ne aşteaptă pe toţi.
Neliniştea unora şi nepăsarea celorlalţi nu trebuie să vină din pricina semnelor care arată – apropiata sau îndepărtata – venirea a doua. Mântuitorul Hristos a mustrat pe aceia care văd şi caută numai „semne” în toate întâmplările (Mt. 12:39,16:4; Lc. 11:29).
Când ideile religioase se impun dintr-odată conştiinţei şi fiinţei noastre, avem o convertire subită. Aici nu mai este vorba de o luminare treptată a conştiinţei pentru a o stăpâni, ci de o iluminare, care cucereşte năpraznic fiinţa noastră la o nouă viaţă religioasă, curată şi desărvârşit sfântă. În acest caz ideea şi-a acumulat atâta energie în subconştient, încât deodată izbucneşte ca lava unui vulcan şi schimbă fizionomia morală şi spirituală a convertitului.
Religia l-a scos pe om din animalitate; i-a îmblânzit instinctele, i-a dat imboldul spre cultura sufletului şi spre progres. Religia a trezit în sufletul omului puterile gândirii, simţirii şi voinţei, a cultivat germenii vieţii spirituale şi a impus cele mai serioase preocupări asupra rostului şi destinului lumii şi al oamenilor, fără de care nu s-ar fi născut nici ştiinţa, nici arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea în care s-a zămislit cultura, făclia vieţii din care s-au aprins toate luminiţele valorilor morale şi culturale. Din religie s-au născut aşezămintele şi organizaţiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea şi ameliorarea omului.