Scopul principal al Bisericii lui Hristos nu este vindecarea oamenilor de boli trupești, care sunt o urmare firească a patimilor noastre, ci vindecarea sufletelor de păcate. Acestea, păcatele, sunt adevăratele boli sufletești, cu mult mai greu de vindecat, care îi duc pe oameni la osânda veșnică. Aceasta este menirea fundamentală a Bisericii Ortodoxe și pentru aceasta a fost întemeiată de Hristos, ca să dezlege sufletele oamenilor de sub robia diavolilor și a păcatelor.
Dar, întrucât și trupul omului este creat de Dumnezeu și este „templu al Duhului Sfânt” în care locuiește sufletul (I Corinteni 6, 19), Biserica lui Hristos se îngrijește și de sănătatea trupului, prin rugăciuni speciale la Sfintele Moaște și la icoanele făcătoare de minuni, prin stropirea cu agheasmă, prin ungerea cu untdelemn sfințit și, mai ales, prin Taina Sfântului Maslu.
Pentru aceasta, Însuși Fiul lui Dumnezeu mai întâi îi învăța pe oameni calea mântuirii, descoperindu-le tainele vieții veșnice, și la urmă vindeca pe cei bolnavi prin punerea mâinilor pe capul lor. Deci, Hristos vindeca mai întâi sufletele prin cuvinte de învățătură, și abia apoi vindeca și trupurile bolnave prin binecuvântare și atingere cu mâna, dacă ei cereau aceasta cu credință și stăruință.
Acesta este și modul de vindecare a credincioșilor în Biserica Ortodoxă. Mai întâi li se vindecă sufletele de păcate prin mărturisirea cu căință la preotul duhovnic, apoi prin facerea canonului prin rugăciuni, post, metanii, părăsirea definitivă a celor rele, prezența regulată la sfintele slujbe și unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Apoi Biserica face rugăciuni și pentru vindecarea bolilor trupești, mai ales prin Taina Sfântului Maslu.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Puterea Sfântului Maslu, Editura Mitropoliei Moldovei și a Bucovinei, 1993