În Liturghie este recapitulată întreaga istorie a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu cu omul. În centrul ei stă Întruparea lui Hristos, Izbăvitorul lumii, viaţa şi jertfa Lui mântuitoare, precum şi îndoita Sa arătare, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea omului, prin care L-a îndreptăţit pe Dumnezeu-Tatăl înaintea omului şi pe omul căzut înaintea lui Dumnezeu.
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Considerați că spovedania este necesară înaintea fiecărei împărtășanii? Cât de des recomandați Sfânta Împărtășanie? În afara posturilor mari, e condiționată de alte zile de post în afara celor rânduite?
Nu ar trebui să ne trăim stările sufleteşti singuri, ci ar trebui să le împărtăşim cu Dumnezeu, cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tocmai la aceasta ne îndeamnă Apostolul când zice: „De este cineva bucuros, să cânte. De este cineva trist, să se pocăiască“ (cf. Iacov 5,13).
Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte în afara inimii sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii. Perioada Postului Mare ne dă prilejul să pătrundem în inima noastră şi să ne întoarcem la ea precum fiul risipitor la casa tatălui său.
Harisma credincioșilor este, în general, harisma pocăinței. Aceasta este și a noastră a tuturor. Oricine ai fi, și patriarh, și monah, și credincios simplul, toți avem nevoie de harisma pocăinței.
Liturghia este un act de aducere de mulţumită lui Dumnezeu şi, sigur, noi aducem mulţumită lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui către noi.
Viaţa veşnică nu este altceva decât legătura pe care am stabilit-o cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos încă din această viaţă, legătură care va continua şi în veacul ce va să vie.
Smerenia lui Hristos sălășluiește în îngeri și în sfinți. Serafimii au câte șase aripi: cu două își acoperă fața, cu două picioarele, iar cu două zboară în jurul tronului lui Dumnezeu, strigând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt…” (vezi Isaia 6, 2-3).
Liturghia trebuie să devină centrul vieții creștinului, atât pentru preot, cât și pentru laici. O trăim formal pentru că nu ne pregătim pentru Liturghie. Liturghia, ca să fie trăită cum trebuie, are nevoie de pregătire.
Dacă, la început, omul se lasă pradă unui cerc vicios de gânduri aducătoare de moarte, iar mai apoi, insuflat de cuvântul lui Hristos, dobândeşte gânduri unele mai adânci decât altele, atunci de la credinţă, ajunge la o credinţă mai mare, de la nădejde – la o mai nestrămutată nădejde, de la har – la o mai bogată revărsare a harului şi de la dragostea de Dumnezeu – la o mai mare plinătate a dragostei.
– Cum putem păstra pacea sufletului într-un mediu care ni se pare plin de răutate? Ce putem face ca să-i iubim pe cei din jurul nostru, pe cei care sunt mai dificili?
Părintele Sofronie spunea adeseori: „De n-aş fi cunoscut vieţile sfinţilor, de multe ori aş fi căzut în deznădejde, însă datorită lor am putut răbda şi eu mai mult”. Ne este, aşadar, de mare folos să citim Vieţile Sfinţilor, pentru că ele înfăţişează diferitele experienţe şi stadii ale vieţii duhovniceşti, iar când vom ajunge să le cunoaştem noi înşine din cercare, cele citite ne vor fi sprijin şi încredinţare pe calea mântuirii.
Părinte, ce înseamnă smerenia? Şi care este modalitatea cea mai eficientă de a ne feri de falsa smerenie, păstrând vitalitatea actelor noastre, fără a cădea în mândrie?
Sfânta Liturghie este o lucrare sfântă fără sfârșit și plină de măreție în care facem pomenirea unui eveniment universal şi veşnic. În Sfânta Liturghie, ca de altfel în orice rugăciune, intrăm în comuniune cu Duhul lui Dumnezeu, Care le susţine şi le împlineşte pe toate. Duhul Sfânt este Cel Ce a adus la fiinţă întreaga zidire, Cel Ce sfinţeşte şi desăvârşeşte făpturile umane.