Întrebare: Necazurile sunt de neapărată trebuință pentru a ne afla inima adâncă?
Răspuns: Orice durere poate fi de ajutor, dacă îi facem față în chip drept. Există o durere de bunăvoie pe care o luăm asupra noastră pentru a ne pune viața în armonie cu învățăturile evanghelice, și există o durere fără de voie pe care o pătimim din pricina împrejurărilor în care trăim, din pricina bolilor, a prigoanelor, a defăimărilor și a altor greutăți.
Dumnezeu este atoateștiutor și ne cunoaște deplin viața, personalitatea și legăturile cu care suntem înlănțuiți. El îngăduie în viața noastră această durere fără de voie, în măsura în care este nevoie de ruperea acestor lanțuri și de eliberarea inimii noastre, pentru că sfârșitul vieții duhovnicești este acela de a avea o inimă liberă, luminată și curățită prin har. Am spus că de obicei ne aflăm într-o stare de apatie a inimii, când trăim ca niște atei, fără de Dumnezeu în lume. Însă, de îndată ce cuvântul lui Dumnezeu atinge inima omului, el se deșteaptă și începe să simtă o anumită căldură, o anumită dulceață și dragoste, care îl face să voiască a urma Domnului și a fi în necontenită unire cu El. Este începutul trecerii noastre de la această apatie la o trezire: „Este chiar ceasul să vă treziți din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Rom. 13:11).
Arhim. Zaharia Zaharou