Aţi citat un pasaj din scrierile Stareţului Sofronie unde acesta spune că după o perioadă de pocăinţă a cunoscut harul dumnezeiesc şi pocăinţei i-a urmat mângâierea. Cum a recunoscut harul şi cum putem şi noi să recunoaştem harul în pocăinţa noastră sau atunci când încercăm să ne pocăim? Şi dacă nu simţim că am primit această mângâiere, este acesta un semn că pocăinţa noastră nu este sinceră?
Răspuns: Ne dăm seama că am dobândit har dacă, de pildă, devenim mai puternici în a ţine piept ispitelor. Dacă vigoarea noastră în lupta împotriva păcatului sporeşte, acesta este un semn că am aflat har. Dacă ne vine mai uşor să ne smerim înaintea fratelui nostru, să-i dăm lui întâietate şi să ne punem pe noi pe locul doi, din nou acesta este un semn că am aflat har. Dacă putem să ne rugăm mai uşor, mai curat şi cu mai multă evlavie, acesta este din nou un indiciu că starea noastră nu este una pur sufletească, ci împreunată cu har. Sunt şi feluri practice de a ne pune la încercare.
Când Sfântul Ioan Scărarul ne înfăţişează anumite criterii prin care să ne cercetăm sporirea duhovnicească, el nu spune că cel ce priveghează trei ore se află pe prima treaptă a scării urcuşului duhovnicesc, iar cel ce priveghează cinci ore pe cea de a doua şi aşa mai departe. Pentru el, criteriul care nu dă greş este reacţia pe care o avem atunci când cineva ne mustră sau ne corectează. El spune că dacă ne silim să nu-i întoarcem vorba, atunci ne aflăm pe prima treaptă a scării desăvârşirii. Iar dacă nu numai că tăcem şi nu răspundem cu răutate, ci ne şi dăm seama că greşim şi ne osândim pe noi înşine pentru greşeala noastră, atunci ne găsim pe cea de-a doua treaptă.
Dacă dăm slavă lui Dumnezeu pentru că am fost mustraţi spre folosul şi îndreptarea noastră, atunci suntem pe cea de-a treia treaptă. Iar dacă ne rugăm pentru cel ce ne-a greşit şi-l considerăm binefăcătorul nostru, atunci suntem cu un pas mai sus pe scara spre desăvârşire. Ba mai mult, Sfântul Ioan spune că atunci când cineva ne face o observaţie şi noi îi întoarcem vorba, ne urâm propriul suflet. Nu noi trebuie să avem ultimul cuvânt. Sau dacă e să avem ultimul cuvânt acesta trebuie să fie întotdeauna „Amin” sau „Să fie binecuvântat” fără să mai adăugăm nimic altceva.
din: Arhimandritul Zaharia Zaharou, “Omul cel tainic al inimii”, Editura Basilica, 2014