Arhim. Simeon Kraiopoulos

Foarte mulți oameni sunt lipsiți de iubire

Foarte mulți oameni din societatea contemporană sunt închiși în ei înșiși. Foarte mulți oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în orașe mari sau mici, și care se distrează tot timpul împreună, se duc și vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate și să facă, astfel, rău societății.

Continuare …

Este posibil ca într-un suflet care se izolează să vină harul lui Dumnezeu

Cum este posibil ca într-un astfel de suflet (care se izolează) să vină harul lui Dumnezeu, când trăieşte într-un mod atât de bolnăvicios? Cum este posibil ca un astfel de suflet să fie vizitat de har, ca într-un astfel de suflet să vină lumina lui Hristos? Nu este cu putinţă!

Continuare …

Cum pot să mă vindec singur de suferință?

Aproape întotdeauna omul fuge de suferință și chiar o urăște fără a-și da seama de faptul că ea este aceea care îl repune cu picioarele pe pământ, cu privirea în sus și cu sufletul la Dumnezeu. Nu reușim să ne fim proprii doctori din cauza egoismului – a iubirii de sine – și totuși suntem prea miloși cu beteșugurile noastre. Cum mă pot vindeca? Cum să fac să fie bine? Ce tratament să iau ca să mă vindec repede? Cum să procedez?

Continuare …

Avem, nu avem dispoziţie, să păzim poruncile lui Dumnezeu!

Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“

Continuare …

Pe cât continuă cineva lupta, pe atât mai grele devin lucrurile

Dacă cineva ia lucrurile în serios şi nu vrea să-şi păcălească sinele – că este, adică, un bun creştin, care studiază cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, vede viaţa lui Hristos, a sfinţilor şi râvneşte să fie asemenea lor -, vrea, nu vrea, va intra într-o luptă; vrea, nu vrea, va păşi pe un drum care pare să fie greu, de netrecut, nesfârşit, şi care de multe ori te face să vrei să te întorci înapoi.

Continuare …

Să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu

Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.

Continuare …

Ca şi Domnul, să bem paharul până la fund

Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.

Continuare …

Prin urmare, ce căutăm aici?

Cei mai mulți se duc la biserică, se duc la Hristos, dar pleacă fără ca măcar să scoată de acolo vreo putere, așa cum a scos femeia cu scurgere de sânge. Și atunci spun: Și ce-am găsit la Hristos? Cum m-am dus, așa m-am întors. Deși odată cu moartea păcatului simți o oarecare dulceață, plăcere și desfătare. Și atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Continuare …

Foarte mulţi oameni sunt singuri, deşi par a fi lângă ceilalţi

Foarte mulţi oameni din societatea contemporană sunt închişi în ei înşişi. Foarte mulţi oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în oraşe mari sau mici, şi care se distrează tot timpul împreună, se duc şi vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate şi să facă, astfel, rău societăţii.

Continuare …

Dacă nu intră Hristos în sufletul omului, nu se va schimba nimic

Dacă ne e permis să spunem, sufletul omului este asemenea unui iad. Așa trăim, ne mișcăm, facem ceea ce facem în lume, purtând fiecare propria mască și comunicând prin ea, și totuși, în adâncul fiecăruia, situația este cum se poate mai rea. Dacă nu te izbăvești de omul cel vechi, dacă nu renaști, ce se va întâmpla?

Continuare …

Defectul creează sentimentul de inferioritate

Oricine are un defect, îl ascunde. Defectul creează sentimentul de inferioritate, care-l face să se ascundă. Ascunzând defectul, ascunde şi sentimentul de inferioritate. Un copil, în această situaţie, creşte şi nici nu-şi dă seama că are sentimente de inferioritate. Dacă are şi unele calităţi, se agaţă de acestea ca o contrapondere, ca o contrabalansare astfel încât este prins într-o cursă.

Să spunem că cineva este egoist, foarte egoist. Este atât de egoist, încât crede că de faptul acesta atârnă toată existenţa lui.

Continuare …

Lasă sinele tău şi prinde-te de voia lui Dumnezeu!

Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“

Continuare …

Este nevoie să facem ascultare faţă de îndrumător, pentru a învăţa ascultarea faţă de Hristos

Pentru ca să asculte omul de Dumnezeu fără rătăcire, ca să urmeze lui Hristos corect în ceea ce priveşte ascultarea, are nevoie de îndrumător. Nu ca să slujească pe acela, nu. Îndrumătorul nerătăcit, îndrumătorul care într-un anume fel este trimis de Dumnezeu, nu se interesează de sine, chiar dacă uneori pare aşa.

Continuare …

Consecințele tensiunii ascunse din familie

Oricare ar fi cauza nervozității părinților, fie o situație economică precară, fie că exprimă o neliniște sau mai multe nevoi nesatisfăcute, fie că este consecința unei neplăceri sau a unor neînțelegeri familiale, are drept rezultat nașterea unui climat plin de tensiune, în care orice neascultare a copilului, orice insucces şcolar sau stângăcie vor fi abordate cu gesturi necontrolate sau cu sancțiuni care, atunci când sunt aplicate în astfel de condiții, rămân cel mai adesea fără nici un rezultat.

Continuare …

Pocăința nu este atât de ușoară pe cât credem

Să fim cu luare aminte. Pocăința nu este atât de ușoară pe cât ni se pare. Și, aș spune, pocăința este o harismă a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu îți va da ție harul Lui, ca să lucreze în tine pocăința, nu poți să te pocăiești. De aceea omul nu trebuie să se joace cu pocăința.
Ne-am referit și cu altă ocazie la ceea ce se spune în Apocalipsă: s-a întâmplat răul ăsta, s-a întâmplat răul acela, s-au distrus acestea, s-au distrus acelea, au fost omorâți atâția ș.c. și oamenii nu s-au pocăit de răutățile lor. Tot nu s-au pocăit. Deși a venit un atât de mare rău asupra oamenilor, ei tot nu s-au pocăit. Și spune aceasta mai jos, pentru a doua oară și pentru a treia oară.

Continuare …