După Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, răul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Intr-un fel anume, răul nu există prin sine, după cum întunericul înseamnă lipsa luminii.
Omul își naște stresul prin atitudinea greșită față de Dumnezeu
Arhim. Simeon Kraiopoulos
„Să fii binecuvântat, Dumnezeul meu!”, iată cum se pune în valoare suferinţa
“Iubiţii mei, aşa cum am spus şi la început, într-un chip sau altul, toţi suferim. Durerea pe care o experimentăm este prezentă în orice moment. Am putea spune că nu există clipă în viaţa omului în care acesta să nu sufere de ceva, de o durere pricinuită de el însuşi, sau venită de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalţi oameni.
Cei care va rămâne credincios în clipa acediei, acela va spori duhovniceşte…
De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru.
Poate Dumnezeu să aibă încredere în noi?
Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?
Hristos nu a venit doar pentru unii, ci pentru toți oamenii
Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.
„Cum să depăşim plictiseala pe care o încercăm datorită obişnuinţei cu slujbele?”
De ce nu simţim slujbele?
Intrebarea „cum să depăşim plictiseala pe care o încercăm datorită obişnuinţei cu slujbele?” Presupun că această întrebare are în vedere în primul rând Sfânta Liturghie, pentru că este întotdeauna aceeaşi si ne obişnuim cu ea. Intr-adevăr, un lucru cu care te obişnuieşti poate să îţi provoace puţină plictiseală şi nu îl mai aştepţi cu nerăbdare, nu-l mai doreşti atât de mult. Am putea să adăugăm aici şi Taina Spovedaniei.
Omul se va mântui dacă va conştientiza limitele slăbiciunii lui
Vă rog să nu vă întristaţi, să nu vă neliniştiţi, să nu vă lăsaţi influenţaţi de situaţia care domină în lume. Aşa cum se spune în întrebare, într-adevăr, pe omul care trăieşte în lume „viaţa însăşi îl determină la a se risipi în faptă, în cuvânt şi în minte, aşa încât nu poate să păzească toate poruncile lui Dumnezeu.”
Înconjurați de oameni, dar singuri: chemarea spre mântuire și vindecarea neînțelegerilor
Trăim vremuri paradoxale. Suntem mai conectați ca oricând, înconjurați de oameni, dar în adâncul sufletului mulți se simt singuri, neînțeleși, neîmpliniți. De ce? Pentru că, așa cum subliniază Arhimandritul Simeon Kraiopoulos în articolul său „Oamenii sunt bolnavi sufletește, dar refuză să recunoască” (manastireasuruceni.md), nu simpla prezență fizică a celorlalți ne aduce bucurie, ci comuniunea autentică în iubire.
Dar pentru a redescoperi această comuniune, este nevoie de un drum interior, de o luptă cu propriul egoism și de o voință fermă de a răspunde chemării lui Dumnezeu.
Poți să săvârsești multe lucruri, dar dacă nu te smerești, harul nu va veni asupra ta niciodată
Zile acestea am primit o consemnare cu o întrebare. „Cineva, să nu spunem cine este, a spus că omul nu se vindecă de patimi, ci doar se ușureaza puțin”.
Ceea ce ţine de tine este încercarea de a avea o atitudine corectă înaintea lui Dumnezeu
Rugăciunea curată, ca şi credinţa, este darul lui Dumnezeu. Zice Apostolul Pavel că pe toate ni le dă Dumnezeu pe baza credinţei şi adaugă: iar aceasta darul lui Dumnezeu este (Efes. 2,8).
Este inacceptabil ca un creștin să păcătuiască de moarte
Când au apărut pentru prima dată cazuri în care creștinii săvârșeau păcate de moarte, Biserica a luat atitudine. Deoarece Hristos n-a venit ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea, și pentru că Biserica nu există ca să osândească lumea, ci ca să o salveze, le-a primit pocăința.
Nu este rău doar că suntem păcătoşi, ci şi faptul că nu mergem la Terapeut, nu mergem la Mântuitor, la Izbăvitor…
Sufletul este împărțit în trei părți: conștientul, subconștientul și inconștientul. După părerea psihologilor o zecime din om este conștient, trei zecimi alcătuiesc subconștientul și restul de șase zecimi alcătuiesc inconștientul, un subsol întunecat pe care nu-l cunoaștem deloc. Avem exemplul cu mama care, atunci când copilul scrie nu este atentă la literele corecte, ci la cele greșite. Ea crede că procedând astfel face o treabă bună în ceasul acela. Așa credea ea că trebuie să acționeze. În profunzime există ceva, care nu este cunoscut de ea. Ceva care o împinge să vadă literele greșite, există ceva în sufletul ei care acționează, fără ca ea să știe, și care o împinge încolo și încoace.
Bate harul lui Dumnezeu la poarta ta, iar tu nu vrei să-i deschizi
În fiecare zi Dumnezeu ni Se dezvăluie din ce în ce mai mult. Dar acest fapt are ca şi consecinţă imediată şi dezvăluirea propriului nostru suflet, în cele mai adânci ale lui, oferindu-ne posibilitatea să vedem realitatea de neînchipuit pe care a creat-o păcatul în el. Şi ar fi păcat, de vreme ce Dumnezeu ne dă zile multe şi timp de pocăinţă — noi, fireşte tânjim să trăim mai mult din alte motive, ca să ne bucurăm de viaţă, dar Dumnezeu nu a rânduit zilele pentru asta, ci pentru pocăinţă – ar fi, deci, păcat să nu ajungem la un nivel de autocunoaştere, să părăsim această lume fără să fi cunoscut păcatul nostru şi fără să ne fi pocăit pentru el.
Nu cumva Dumnezeu îngăduie totul spre binele nostru?
Dumnezeu iconomiseşte lucrurile în aşa fel încât să rămânem aproape de El. Le rânduieşte pe toate spre binele nostru. Desigur, nu cu forţa. Ştie că ne vom familiariza, vom rămâne aproape de El şi îi vom fi recunoscători. „Lasă problemele.
Să-L însoţim pe Domnul în Săptămâna Mare
Iubiţii mei, nu ştiu ce v-aţi fi aşteptat să auziţi în acest ceas, ce ar fi mai bine să spunem. Doar Dumnezeu ştie. Dar pentru că, prin slujba de după amiază a Ceasului al IX-lea, se încheie sărbătoarea Sfântului Lazăr şi, odată cu Vecernia, începe Sărbătoarea Floriilor, iar de mâine după amiază intrăm în Săptămâna Mare, poate că ar fi bine să începem cu ceea urmează. Sunt lucruri potrivite nouă, celor atât de preocupaţi, de grăbiţi spre multe, este prilej să trăim şi sărbătorim aşa cum se cade Săptămâna Mare. Cei mai mulţi, în fugă, îşi vor aminti că este Săptămîna Mare şi vor trece, cât de puţin, pe la biserică. Chiar şi cei care îşi consacră timp pentru biserică, pentru slujbe, de fapt nu sunt sloboziţi de cele în care sunt prinşi, nu sunt dezlegaţi din cele cu care sunt legaţi.
Gusturile vieții celei duhovnicești – antidotul duhului lumesc
Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
Pocăinţa psihică sau duhovnicească
Este o diferenţă clară între pocăinţa psihică şi pocăinţa autentică, pocăinţa duhovnicească?