Văd unii oameni care constată că au anumite slăbiciuni, anumite stări deloc bune înlăuntrul lor. Vai, vai! Mai au puțin și înnebunesc. De ce? Oare atât de mult resping păcatul dinlăuntrul lor? Nu este așa.
Cel care se încredințează lui Hristos, oricâte lucruri dintre cele mai rele va vedea înlăuntrul lui, nu se va tulbura, nu va deveni nefericit. Poate va spune: „Dumnezeul meu, Îți mulțumesc că mă luminezi să văd cine sunt”. Și se va smeri în fața lui Dumnezeu și va începe să plângă și să se roage cu credință în Hristos, până când va fi izbăvit. Bineînțeles, va cere acestea, dar în același timp va avea înlăuntru pace, liniște, deoarece în sfârșit și-a găsit doctorul, în care poate avea încredere totală, pentru că este un doctor Atotputernic, care poate face orice. Poate să sufere, poate să fie încă sub influența păcatelor și a situației sale și totuși, de vreme ce se lasă în mâinile lui Dumnezeu, de vreme ce se încrede în dreptatea Lui, își și află odihna, pacea și nu se mai neliniștește. Învață să aștepte și nu i se mai pare greu să aștepte, oricât ar fi nevoie, până când îl va tămădui Dumnezeu.
Bine facem că citim acestea și, deși Apostolul Pavel se adresează evreilor, ele nu sunt valabile doar pentru ei, ci pentru fiecare, de vreme ce fiecare are aceeași mentalitate și situații similare.
A trecut însă timpul și v-aș ruga să ne oprim aici și să revenim. Să fim atenți: nesocotind dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească dreptatea lor, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. Necunoscând dreptatea lui Dumnezeu… noi suntem creștini. Toți, oricine am fi, oare în adâncul sufletului nostru credem că Domnul ne poate vindeca, poate să ne facă adevărați creștini, poate să învie cu adevărat sufletele noastre, ne încredem pe deplin în El și ne bucurăm că Îi aparținem, ne bucurăm că ne judecă după dreptatea Lui? Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu.
Dacă credem acum – să nu amânăm pentru mâine sau poimâine –, vom pleca de aici schimbați față de cum am venit. Poți să vii cu întunericul tău, cu nesimțirea ta, cu ignoranța situației tale, cu mândria ta, cu autojustificarea, sau poți veni tulburat, neliniștit, aproape dezamăgit, deznădăjduit. Poți însă să pleci ca și când te-ai fi întâlnit singur cu Hristos și te-ar fi încredințat:
„Le-am luat Eu asupra Mea pe toate, lasă-Mi-le Mie pe toate! De aici înainte vreau doar să asculți de Mine, să crezi în Mine și să nu îndrăznești să crezi în tine și să te autojustifici. Predă-te dreptății pe care Eu ți-o ofer, mântuirii pe care Eu ți-o dau“.
Și astfel să plecăm toți bucuroși și veseli, recunoscători și mulțumind lui Dumnezeu.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina mântuirii. Erminia Noului Testament, Epistola către Romani, Capitolul al X-lea (omilii), Editura Bizantină, București, 2012