Aproape întotdeauna omul fuge de suferință și chiar o urăște fără a-și da seama de faptul că ea este aceea care îl repune cu picioarele pe pământ, cu privirea în sus și cu sufletul la Dumnezeu. Nu reușim să ne fim proprii doctori din cauza egoismului – a iubirii de sine – și totuși suntem prea miloși cu beteșugurile noastre. Cum mă pot vindeca? Cum să fac să fie bine? Ce tratament să iau ca să mă vindec repede? Cum să procedez?
Suferința brăzdează adânc sufletul! Avea dreptate călugărul acela când spunea că suferința aduce în suflet mai mult folos decât orice altceva. Așadar, să ne străduim să ne explicăm aceasta înlăuntrul nostru. Suntem egoiști, iubitori de noi înșine, fie că înțelegem fie că nu. Oricât s-ar strădui cineva prin rugăciunea lui sau prin alte mijloace să fugă de iubirea de sine și să predea lui Hristos, nu este ușor să o facă pentru că înlăuntrul lui se întristează, se iubește pe sine atât de mult și nu rezistă să se umilească, să se trudească mai mult decât acceptă sufletul lui.
Este asemenea medicului care, oricât de bun ar fi pentru ceilalți, când este vorba să se opereze pe sine sau să facă cea mai mică intervenţie pe el însuși, să scoată o așchie care i-a intrat în picior sau să-și curețe o rană, nu va suporta când va vedea că se taie pe sine. Mâna lui nu va mai fi sigură, va începe să tremure și altele asemenea. Nimeni nu poate să opereze pe el însuși. La fel se întâmplă cu rugăciunea: oricât ne-am ruga, nu putem să ne depășim pe noi înșine. Desigur, Dumnezeu aude rugăciunea noastră, însă problema nu este dacă ne aude Dumnezeu, ci cât dăm noi înșine lui Dumnezeu, în ce măsură ne lepădăm de omul cel vechi, cât aruncăm din egoismul nostru, din iubirea noastră de sine? Această lepădare costă și omul n-o face ușor. Când vine însă durerea, suferința, fie trupească, fie sufletească este altceva. Se poate să ai o durere sufletească pricinuită de un necaz , de o boală. În astfel de situații cineva poate suferi chiar mai mult decât dacă ar fi fost el însuși bolnav.
Concluzia ar fi că suferința este o binecuvântare pe care o putem converti în bucurie, pace și liniște sufletească doar aflându-ne în brațele lui Dumnezeu.
Arhim. Simeon Kraiopoulos