Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să se vindecăm.
Să alergăm la Maica Domnului cu credință
Arhim. Simeon Kraiopoulos
Lasă sinele tău şi prinde-te de voia lui Dumnezeu!
Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Este nevoie să facem ascultare faţă de îndrumător, pentru a învăţa ascultarea faţă de Hristos
Pentru ca să asculte omul de Dumnezeu fără rătăcire, ca să urmeze lui Hristos corect în ceea ce priveşte ascultarea, are nevoie de îndrumător. Nu ca să slujească pe acela, nu. Îndrumătorul nerătăcit, îndrumătorul care într-un anume fel este trimis de Dumnezeu, nu se interesează de sine, chiar dacă uneori pare aşa.
Pe toate acestea le îngăduie Dumnezeu
Nu am nici cea mai mică îndoială că pe toate acestea le îngăduie Dumnezeu. După cum îngăduie bolile, aşa le îngăduie şi pe acestea. Omul contemporan, prin viaţa pe care o duce, creează contextul favorabil. Dumnezeu, însă, le îngăduie pe toate acestea pentru mântuirea noastră.
Consecințele tensiunii ascunse din familie
Oricare ar fi cauza nervozității părinților, fie o situație economică precară, fie că exprimă o neliniște sau mai multe nevoi nesatisfăcute, fie că este consecința unei neplăceri sau a unor neînțelegeri familiale, are drept rezultat nașterea unui climat plin de tensiune, în care orice neascultare a copilului, orice insucces şcolar sau stângăcie vor fi abordate cu gesturi necontrolate sau cu sancțiuni care, atunci când sunt aplicate în astfel de condiții, rămân cel mai adesea fără nici un rezultat.
Pocăința nu este atât de ușoară pe cât credem
Să fim cu luare aminte. Pocăința nu este atât de ușoară pe cât ni se pare. Și, aș spune, pocăința este o harismă a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu îți va da ție harul Lui, ca să lucreze în tine pocăința, nu poți să te pocăiești. De aceea omul nu trebuie să se joace cu pocăința.
Ne-am referit și cu altă ocazie la ceea ce se spune în Apocalipsă: s-a întâmplat răul ăsta, s-a întâmplat răul acela, s-au distrus acestea, s-au distrus acelea, au fost omorâți atâția ș.c. și oamenii nu s-au pocăit de răutățile lor. Tot nu s-au pocăit. Deși a venit un atât de mare rău asupra oamenilor, ei tot nu s-au pocăit. Și spune aceasta mai jos, pentru a doua oară și pentru a treia oară.
Înconjurați de oameni, murim de singurătate
Foarte mulţi oameni din societatea contemporană sunt închişi în ei înşişi. Foarte mulţi oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în oraşe mari sau mici, şi care se distrează tot timpul împreună, se duc şi vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate şi să facă, astfel, rău societăţii. Foarte mulţi dintre aceştia sunt de fapt singuri, sunt închişi în ei înşişi, deşi par a fi continuu lângă ceilalţi, şi lipsiţi de iubirea adevărată. Iubirea deschide poarta spre celălalt, spre semenul nostru, într-o dăruire reciprocă.
Pe toate le ştie Dumnezeu şi pe toate poate să le controleze
Vă rog să nu vă întristaţi, să nu vă neliniştiţi, să nu vă lăsaţi influenţaţi de situaţia care domină în lume. Aşa cum se spune în întrebare, într-adevăr, pe omul care trăieşte în lume „viaţa însăşi îl determină la a se risipi în faptă, în cuvânt şi în minte, aşa încât nu poate să păzească toate poruncile lui Dumnezeu.”
Continuu ne preocupă numai satisfacerea egoului
Şi pentru că într-un anumit fel spovedania de obşte [la mănăstire se obişnuieşte spovedania obştii înainte de fiecare mare sărbătoare şi în mod special înainte de Înălţarea Domnului – n.n.] de acum poate să fie şi ultima – pentru că nu ştim cât timp mai avem, toate sunt în mâinile Domnului – motiv pentru care trebuie să ne simţim acum, cât suntem împreună, ca şi când aceasta ar fi prima noastră spovedanie – de fapt, aşa ar trebui să ne simţim de fiecare dată, altfel nu cred că are aceeaşi valoare – dar în acelaşi timp, însă, şi ultima spovedanie din viaţa noastră.
Avem, nu avem dispoziţie, să păzim poruncile lui Dumnezeu!
Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Fraţilor! Să nu mai aveţi astfel de întrebări. Aici, desigur, puteţi să întrebaţi orice. Dar nu vă lăsaţi încurcaţi în asemenea întrebări. Dacă nu vrei, nu vrei! Dar, din moment ce ai hotărât să devii omul lui Dumnezeu, s-a terminat!
Dacă Dumnezeu îngăduie să pățim ceva, înseamnă că, într-o anumită măsură, avem nevoie să se întâmple acel lucru
Adeseori felul în care reacționezi atunci când treci printr-o supărare, printr-o durere, printr-o rănire, seamănă cu următorul lucru: e ca și când ei ți‑au dat un cuțit, iar tu începi să-l răsucești în propria rană.
Datoria celui care se mărturiseşte
În acest moment vorbim despre cei care se mărturisesc. Nu este corect să se mulţumească cineva cu o spovedanie formală. De regulă, cel care se mărturiseşte obişnuieşte să atingă lucrurile în punctul în care stă bine şi să plece cu satisfacţia că s-a spovedit. In realitate, rădăcinile, umflăturile păcatului rămân.
Omul care renaşte în Iisus Hristos înfruntă cu uşurinţă întâmplările pe care le întâlneşte în viaţă
Omul care se mişcă departe de ceilalţi oameni, până la un punct are dreptate să se baricadeze, are dreptate să se retragă în sine. Însă, această izolare, această retragere în sine, această însingurare depăşeşte unele limite şi este, de-acum, o stare bolnăvicioasă. Nu este cazul monahului care lasă lumea şi toate ale ei, care poate rămâne şi cincizeci de ani complet singur.
✝] Duminica II-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama)
Astăzi este cea de-a doua duminică din Postul Mare, închinata Sfântului Grigorie Palama, şi, aşa cum am spus, este socotită oarecum şi a doua duminică a Ortodoxiei. Sfântul Grigorie are o mare legătură cu rugăciunea minţii şi cu întreg conţinutul acestei rugăciuni şi a fost un luptător în prima linie în toate disputele iscate. De aceea socotesc că este folositor să ne aplecăm asupra învăţăturii lui, care are directă legătura cu tema noastră.
Cum să păşim cu adevărat pe drumul mântuirii?
Pe acest drum nu păşeşte cineva care nu se luptă în fiecare zi, de o manieră concretă, să facă voia lui Dumnezeu şi să păzească poruncile lui Hristos. Ai căzut, ai încălcat legea lui Dumnezeu, nu ai păzit poruncile? Să te pocăieşti îndată, să ai străpungere de inimă, să-L rogi degrabă pe Hristos să te ierte şi să-ţi continui lupta.
Să luăm o poziţie mai adevărată faţă de Dumnezeu
Ceva ce nu se poate numi creştinism
Facem, după cum ştiţi, o încercare de a pătrundem mai adânc în om şi de a putea, astfel, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, prin urmare, să luăm o poziţie mai adevărată faţă de Dumnezeu, încât Dumnezeu să poată, dacă noi avem poziţia potrivită, să ne dăruiască harul Său, să ne binecuvânteze.
De ce foarte mulţi oameni care merg la biserică nu sporesc duhovniceşte?
Sunt foarte mulţi oameni, din câte ştiu eu, care cred în Dumnezeu, care merg la biserică, se împărtăşesc, se spovedesc şi care, deşi aud şi citesc Evanghelia, deşi citesc textele patristice şi vieţile Sfinţilor, deşi vor să sporească în viaţa duhovnicească, deși vor să încerce şi ei ceva, în cele din urmă… nu izbutesc nimic.