De ce nu simţim slujbele?
Întrebarea „cum să depăşim plictiseala pe care o încercăm datorită obişnuinţei cu slujbele?” Presupun că această întrebare are în vedere în primul rând Sfânta Liturghie, pentru că este întotdeauna aceeaşi si ne obişnuim cu ea.
Nu numai cei care muncesc din greu şi au de înfruntat multe îşi pierd cumpătul, se afundă înlăuntrul lor şi devin nefericiţi când Dumnezeu rânduieşte astfel încât să-i sfinţească, ci şi aceia care au de-a face cu sinele lor şi se lasă în seama acestuia luaţi de val.
Dar iată, Dumnezeu pentru unii iconomiseşte într-un fel lucrurile, pentru alţii în alt fel. Sădeşte în ei elemente, dacă vreţi spuneţi-le gene, care pe unul îl face melancolic, pe altul îl face agresiv, pe altul îl face să se simtă inferior, pe altul îl face să fie confuz, pe altul furios şi pe altul nervos.
Să acceptăm starea noastră
În cazul sentimentelor de inferioritate, problema nu este ce acceptă şi ce nu acceptă ceilalţi; problema este ca noi să înţelegem despre ce este vorba şi să acceptăm starea în care ne aflăm noi.
Voi vorbi despre Părinţii Bisericii. Când facem apel la cuvântul Părinţilor, nu înseamnă că recurgem la oameni din vechime sau la o instituţie anume sau la idei învechite, asa cum ar fi tentaţi unii să afirme. Părinţii Bisericii au trăit în chip adevărat. Acest lucru este o realitate.
Secretul este să se întoarcă omul spre Dumnezeu, să-L iubească pe Dumnezeu, să-L caute, să-L dorească. Dar toate acestea pornesc de la credinţă. Nu mă întrebaţi: „Unde este Dumnezeu?” sau ceva asemănător. Asta se întâmplă acum.
Omul este făcut să se miște veșnic și este făcut astfel încât această mișcare veșnică nu numai să nu îl obosească, ci, într-un fel anume, să fie viața lui, să fie întreaga viață a existenței sale și întreaga lucrare a existenței sale.
Desigur, pe lângă această am mai adăugat și alte lucruri. Am încercat să vă explic ce înțeleg atunci când spun că omul este făcut să fie veșnic în mișcare. Veșnic în mișcare nu în puținii ani pe care îi va trăi în această lume – cincizeci, șaptezeci, o sută de ani – ci veșnic în mișcare din momentul în care începe să existe și pentru totdeauna. Am subliniat faptul că și în viața cealaltă omul va fi, să spunem așa, în mișcare.
“Noi, bunii creştini, aşa cum ne considerăm, care cercetăm cărţile sfinte, mergem la Biserică, ne şi rugăm suntem în primejdie să suferim o pagubă ireparabilă dacă socotim că mergem bine. Într-o zi, Dumnezeu se va lepăda de noi. Ceea ce trebuie să avem cu deosebire în vedere, ca să evităm această primejdie, este pocăinţa. Să avem dispoziţia să acceptăm pocăinţa pe care ne-o dă Dumnezeu. Dacă El vizitează sufletul nostru, primul lucru pe care ni-l dăruieşte este pocăinţa.
Când omul pătimeşte, când este constrâns se îndreaptă spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preoţilor cu un duh impertinent. În acest fel Dumnezeu este inabordabil.
Trebuie să te smereşti, omule, să-ţi zdrobeşti inima, să simţi înlăuntrul tău prăbuşindu-se zidirea deasupra căreia te înalţi egoist! Să te arunci la pământ, să devii nimic, să-ţi rămână nădejdea doar în milostivul Dumnezeu! Numai astfel, Domnul te va primi, te va asculta, se va milostivi, te va milui şi-ţi va da binecuvântarea Sa, harul Său. Numai astfel vei deveni un om fericit.
Nu trebuie doar să facem ceva bun, trebuie să facem şi bine. Nu este suficient doar să meargă creştinul la Biserică, ci este necesar să meargă pregătit şi cu bună cuviinţă.
Şi lucrul cel mai sfânt să-l facă cineva, dacă nu-l face bine, nu numai că nu-i foloseşte, dar îl şi vatămă. Această regulă este valabilă şi pentru apropierea omului faţă de Dumnezeu prin mijlocirea preotului la care vine să-şi mărturisească păcatele. Omul vine să se mărturisească, dar trebuie să se pregătească bine.
Dacă omul nu se smereşte, drumul nu se deschide. Dar cum se va smeri, dacă nu-şi cunoaşte sinele, dacă nu se apleacă, cu luminarea şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sinceritate, să-şi vadă sinele faţă către faţă şi să conştientizeze situaţia lui? Dacă nu se apleacă să-şi vadă sinele, cum îl va cunoaşte? Şi, dacă nu-l cunoaşte, cum se va smeri? Smerenia nu este doar un gând sau o simplă dispoziţie.
Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?
Este foarte interesantă această întrebare! Dar numai Dumnezeu ştie aceasta. În niciun caz, dacă Dumnezeu ne va mântui, nu ne va lăsa complexaţi. In niciun caz! Ce fel de mântuire ar fi aceasta, să fii complexat şi în viaţa de dincolo? Trebuie să spunem că moartea, pe de-o parte, este şi un fel de recreare. Desigur, doar Dumnezeu ştie; noi nu ştim. Ceea ce ştim este că la botez are loc o recreare. Un adult de 20-30 de ani, oricâte păcate a făcut, chiar cele mai rele, dacă este nebotezat şi se botează, devine un om nou moral, duhovniceşte, nu trupeşte. Prin moarte este posibil să aibă loc un fel de recreare a noastră. Doar Dumnezeu ştie!
Starea patologică are o mare forță și de aceea oamenii sunt chinuiți. Oamenii bolnavi se chinuiesc. După părerea mea răul acesta nu este nevindecabil. Deși pare așa, nu este. Cineva ar putea să conștientizeze foarte bine împotrivirea și să spună: ,,A! Deci așa stau lucrurile?” și să nu-i dea importanță. Cum au făcut nemții. N-au mers de-a dreptul în Franța. Dacă ar fi mers de-a dreptul, ar fi murit mulți. Au cucerit Belgia și de acolo au mers în Franța.
Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi si de bălării si care îl ară uscat, nu umed.
Trebuie să fie uscat, foarte uscat. Grea muncă, foarte grea, dar o face. Întoarce astfel pământul, şi încă o dată vara, iar razele puternice ale soarelui ard si rădăcinile buruienilor si tot. Acest sărman ţăran, care nu ştie în rest prea multe, ştie cu toate acestea ce trebuie să facă cu ogorul său. Un altul care nu cunoaşte aceste lucruri s-ar duce la el şi, văzând ce face, i-ar spune „Ai înnebunit? Ce faci?”.
“În scrierile Sfinţilor Părinţi întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Întâlnim acest îndemn la Sfinţii Părinţi, dar îl întâlnim şi în zilele noastre. Mi-e teamă, însă, că nu ştim exact ce înseamnă acest îndemn şi ce vrea să spună cineva atunci când îl foloseşte. Nu înseamnă nimic dacă doar rosteşte cineva un îndemn al Părinţilor sau al unor oameni sfinţi din zilele noastre. Problemele trebuie cunoscute de om, pe cât este cu putinţă, în profunzime şi abia apoi să se familiarizeze cu ele, să le asimileze, să le trăiască. Fără aceasta, cunoaşterea nu foloseşte la nimic.
A murit pentru noi
Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.
“Se spun, se scriu multe, dar mă tem că vremurile noastre sunt mai rele decât alte vremuri. Se poate să nu fie acum vremurile în care să fim chinuiţi, să fim martirizaţi. Poate că nu sunt vremuri în care să apară alte greutăţi. Există o asemenea confuzie şi o asemenea harababură, încât este foarte greu să fie cineva astăzi creştin. Nu este doar indiferenta lumii, răutatea lumii, cei de altă credinţă sau diversele mişcări religioase. Ca şi în toate celelalte situaţii, şi aici, răul cel mai mare vine dinlăuntrul şi nu din afara noastră. Pe vrăjmaşul care vine din afară îl vezi, îl înţelegi şi te aperi, dar în faţa celui care vine cu viclenie ce vei face?
“Cine nu vrea nu se vindecă. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să ne vindecăm.
Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţa. Dacă omul vrea să se facă sănătos: “Vrei să te faci sănătos?”,