Cel care se bucură de iubire neapărat se va folosi și din rugăciune. Și cât de bun este acest lucru reiese din următoarele: Sfântul Pavel, cel care a urcat până la al treilea cer, care a auzit cuvinte negrăite, care a depășit toate nevoile firii omenești, care nu era în primejdie să cadă în viitor, ci era cu desăvârșire păzit, a avut nevoie și de rugăciunea ucenicilor.
Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”.
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu.
Căutaţi dragostea. Împreună cu dragostea vin tot binele şi toate virtuţile! Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste.
O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre.
În mănăstirea mea, cam jumătate dintre cei care sunt acolo – călugări și călugărițe – au vârsta voastră. Sunt oarecum „mămăruțele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuză, mămăruță).
Cei care se plâng că nu pot simţi pe Dumnezeu sunt mlădiţe uscate. Trebuie să rămână cu Hristos spunând „Doamne, vino. Sunt aici, tu m-ai creat. Deschide-mi inima pe care Tu ai creat-o. Te rog, intră pe această uşă!”
Părintele Sofronie din Essex mi-a spus într-o discuție: „Întâlnirea cu un om duhovnicesc este întotdeauna un moment profetic. Nu te poți obișnui niciodată cu un om al lui Dumnezeu. Fiecare întâlnire rămâne un eveniment puternic, unic, irepetabil.”
Am obosit de vorbele multe, improvizate şi ieftine. Preţul lor e greu, denaturează ceea ce e esenţial, important, semnificativ, potrivit, sfânt. Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvintelor necesare. E nevoie de o împotrivire la vorbele improvizate şi uşoare. Se cuvine să ne calmăm, să ne liniştim, să ne odihnim, pentru ca să putem auzi întru isihie glasul cel şoptit al lui Dumnezeu, vocea îngrijorată a conştiinţei noastre, glasul de dascăl al sfântului trecut, pentru ca să lucrăm pocăinţa în chip sincer.
Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept către Tine cu siguranța că mă vei ajuta.
Vă rog să nu vă întristaţi, să nu vă neliniştiţi, să nu vă lăsaţi influenţaţi de situaţia care domină în lume. Aşa cum se spune în întrebare, într-adevăr, pe omul care trăieşte în lume „viaţa însăşi îl determină la a se risipi în faptă, în cuvânt şi în minte, aşa încât nu poate să păzească toate poruncile lui Dumnezeu.”
– M-am depărtat de Dumnezeu şi nu reuşesc să mă apropii de El. Cum reuşesc să mă apropii de El?
– Păi eu zic că primul pas l-ai făcut cu această întrebare şi cu faptul că El ai scris cu E mare. E un început.
Nemulțumitorului, celui care nu a învățat să spună: „Slavă Ție, Dumnezeule!”, celui care nu Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darurile Sale, Dumnezeu întârzie să-i îndeplinească dorințele. Cel nemulțumitor se roagă și iar se roagă, însă Dumnezeu întârzie să-i răspundă cererii lui….O face intenționat…
Dacă eşti leneş şi neatent la rugăciune nu vei spori nici în dăruirea ta faţă de Domnul, nici în dobândirea păcii şi mântuire. Cel care a izbutit să ajungă la rugăciunea adevărată şi-a umplut fiinţa sa de dragostea lui Hristos, nu se face robul simţurilor lui şi nu dă întâietate la nimic altceva, nu supracinsteşte pe cel drept, nici nu judecă pe nimeni, ci se aseamnă lui Dumnezeu, care răsare soarele peste cei răi şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Oricât de multe făgăduinţe îi sunt făcute rugăciunii creştine: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7), totuşi nu trebuie niciodată să gândim că, dacă cerem ceva de la Domnul, neapărat trebuie să şi dobândim.
Nu toţi oamenii reacţionează sau se poziţionează în acelaşi fel în fața problemelor vieții, a crizelor şi a încercărilor. Există cei care în adâncul unei crize se vor întâlni cu sinele lor mai profund şi vor scoate la iveală harisme şi capacităţi care trăiau despărţite și deconectate, ascunse în subteranele neputinţei existenţiale. Nu este greşită observaţia conform căreia numai înăuntrul unei crize şi în întâlnirea la limită cu sinele nostru, de cele mai multe ori, întâlnim şi darurile noastre „pierdute”.
Athos, 28 iulie/ 10 August 1934
Preaiubite, întru Hristos părintele meu și frate, părinte Dimitrie, Binecuvintează!