Starețul liturghisea în fiecare zi. Atunci când îl întrebai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”.
Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.
Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi.
„De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiaţi mie, „când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?” Dar eu le spun „Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguţătorie josnică. Voi nu vă rugaţi lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, înţelepciunea cerului nu primeşte rugăciunile de pe limba voastră”.
Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să atingă inima. Alcoolismul care e cauza tuturor relelor în societatea noastră…
Porunca lui Hristos, „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este”(Mt. 5:48), trebuie înţeleasă nu relativ, nu într-un sens figurat, ca expresia unei oarecare „tendinţe” veșnice, ci în cel mai adânc înţeles fiinţial: ca mărturie a putinţei omului de a înfăptui până la desăvârşire chemarea sa, urmând lui Hristos-omul, Care însuşi a împlinit această poruncă („Eu poruncile Tatălui Meu am păzit” In. 15:10) „au şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl” (Mc. 16:19), ceea ce în graiul Scripturii arată egalitatea. (Sfântul Sofronie Saharov)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi. (Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)
La măsurile Maicii Domnului nu există niciun sfânt. Noi așa o cinstim pe Maica Domnului: ca pe cea mai înaltă dintre toți sfinții, ca pe cea mai aleasă, ca pe aceea ce este unică în lumea aceasta.
În zona dintre Marea Lavră şi Kavsokalivia, cu mult timp în urmă, a locuit un bătrân călugăr numit Panaretos. Într-un timp, s-a hotărât să facă o grădină în faţa chiliei cu scop dublu: pentru a se osteni şi pentru a avea o mângâiere în asprul pustiu din recolta grădinii. După trudă şi sudoare, timp de multe zile, săpând în acel loc pietros, a lovit o piatră netedă, a ridicat-o cu greutate şi acolo a văzut un mormânt în care zăcea un trup îmbrăcat în veşminte sfinte de preot, ca şi cum ar fi fost îngropat ieri. Acest trup răspândea o minunată mireasmă.
Părintele Moise a ajuns la Sfântul Munte și s-a instalat la Sfânta Mănăstire Símonos Pétras la 9 august 1974. La 17 octombrie 1977 avea să fie tuns în monahism, primind schima cea mare. Jurnalul pe care îl prezentăm astăzi, și din care vom citi câteva fragmente, a început să fie scris la 10 februarie 1978, adică la aproximativ 4 luni de la tunderea sa în monahism.