Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Poruncă: “să iubeşti” este şi pentru ei. Ce să facem, pentru că răspunsul este ăsta: există şi rai şi iad. S-a dat putinţă fiecăruia să nu se ducă în iad şi totuşi s-au dus şi în iad. Ce să facem? Noi ne facem datoria să iubim, că şi pe cei din iad îi iubeşte Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu îi ţine acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Ei îşi dau seama că îi iubeşte Dumnezeu, şi tocmai aceasta îi chinuie. “Uite, ne iubeşte şi acum, deci, ce ar fi fost să-L fi urmat pe Hristos?” Ce n-a făcut Hristos să-i scape pe oameni de iad?
Uite, dialogăm în ce priveşte mântuirea. De ce mergi pe o cărăruie oarecare şi nu mergi pe şoseaua bătută, care duce la Ierusalim? Pe şoseaua asta te mai loveşti de pietre, dar nu părăseşti şoseaua pentru sângerările rănilor. Te pansezi, dar ţine-te de şosea, că harul nu vine decât pe şoseaua asta, nu vine pe toate cărările. Insă nu trebuie să schimbăm discuţia, că avem de-a face cu oameni îndărătnici. Uite, tu te duci la un prieten care are un câine rău. Câinele nu ştie că eşti prieten cu stăpânul, şi latră la tine. Dar tu nu ţii cont că latră câinele, tu îl iubeşti pe stăpânul lui şi te duci la el.
Soluţia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc şi să nu-l urăsc, aşa cum este. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curăţire a inimii, că Hristos nu vine în inima ta dacă este un duşman acolo. Nu vă mai preocupaţi cu: “Uite, eu i-am zâmbit şi el mi-a rânjit”. Dacă eşti pe linia adevărului poţi să fii foarte sigur: “Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!” Aşa.
Sursa: Jurnal Spiritual, Taina iubirii – Părintele Arsenie Papacioc