„Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Rom. 12, 2)
Sfânta noastră Biserică pomeneşte cu evlavie suferinţele sfinţilor, slăviţilor şi întrutot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Gândurile rele să plece imediat din mintea noastră pentru că, atunci când rămân pe loc, ne ard, ca şi cum am ţine cărbuni pe mâini.
Smerenia are mare putere și topește pe diavolul. Este cel mai puternic șoc pentru diavol. Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Și acolo unde nu există diavol, e firesc să nu existe ispite. Odată un pustnic a silit pe aghiuță să spună: „Sfinte Dumnezeule…”. A spus aghiuță: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, dar nu spunea „miluiește-ne pe noi”. Spune: „miluiește-ne pe noi”. Nimic. Dacă ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuță, dar pe „miluiește-mă” nu-l spune, pentru că trebuie smerenie. „Miluiește-mă” are smerenie și sufletul ce îl rostește primește mila cea mare a lui Dumnezeu.
În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce privește lucrările cele mai smerite: „Niciun lucru nu înjosește valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viața divină în noi”. Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viața duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubește. Nu există patimă. În același timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubește Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.
Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinţii despre aceasta.
„Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.” (Sfântul Iustin Popovici)
Episcopul Filaret de Căpriana a oficiat miercuri, 9 iulie, slujba privegherii către ziua Aflării moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, la Mănăstirea Suruceni.
Sfântul Ierarh Dionisie s-a născut la 2 noiembrie 1868 în satul Bardar, județul Lăpușna din Basarabia, într-o familie de răzeși moldoveni, din neamul arcașilor Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Este al patrulea din cei opt copii ai lui Vasile și Adriana Erhan, creștini evlavioși, care au știut să le transmită copiilor lor dragostea de credința strămoșească și dragostea de neam. La botez, copilul primește numele Dimitrie.
Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta şi iată, iarăşi plâng, iarăşi jelesc, iarăşi îmi pun sufletul meu pentru tine.
Nu poate înțelege și nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptățirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa față de ceilalți.
Nădăjduiți în Domnul și cu tăria puterii Lui, amintindu-vă cuvintele Psalmistului: Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace. Și iară-și: pace multă peste cei ce iubesc legea Ta și nu se lasă ispitiți.
Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce! Când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți, pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului. Și nu te vei mai teme atunci de farmece sau de descântece sau de vrăji.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor.
Sărbătoarea praznicală se va desfășura după cum urmează:
„Nu înceta să te pocăieşti, străduindu-te din toate puterile, şi nu te înfricoşa de suferinţa care însoţeşte pocăinţa, pentru a nu fi osândit de sterpăciune şi pentru a nu auzi cuvintele: «Luaţi deci de la el talantul» (Matei 25, 28). Fără suferinţă şi fără nevoinţă stârnitoare, nu va putea rodi nici o luptă de îndreptare a sufletului – fie ea fizică sau psihică: «Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea» (Matei 11, 12). Mulţi au lucrat şi continuă să lucreze fără zdrobirea inimii şi astfel, fugind de aceasta, au rămas străini de curăţie şi de comuniunea cu Duhul Sfânt.