Călătorii povestesc că seara, când vântul adie uşor peste nisipurile pustiului, se aude de departe ca un lung suspin. „Ascultă – zice atunci arabul – ascultă pustiul! Auzi cum plânge? El se tânguie pentru că ar vrea să fie o livadă răcorită de ploaie”.
Minunat de bine se poate asemăna lumea de azi cu acele deșerturi care suspină după roua cerului.
Toţi ştiu că începătura a tot binele este rugăciunea, mijlocitoarea vieţii veşnice şi a mântuirii. Sunt nevoit, dar, să vă grăiesc de dânsa, pe cât voi putea, ca unora ce, deprinzându-vă a vieţui în rugăciune şi îndeplinindu-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvântul acesta şi mai silitori să vă facă pe voi. Iar, pe de altă parte, ca cei ce vieţuiesc molatic în rugăciune şi îşi lasă sufletul pustiu, să-şi cunoască paguba pentru vremea trecută şi să nu se lipsească de mântuire în cealaltă vreme.
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou, glasul al 4-lea:
Pustniceşte mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ştefan, pururea pomenite.
Cei care au trăit ani în şir necununaţi, chiar dacă au trăit fără să se înşele, ei nu se pot împărtăşi, iar ceea ce împart de pomană nu este primit înaintea lui Dumnezeu, deoarece trăiesc în curvie, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, nesocotindu-i poruncile. Pomenile stau pe loc până ce fac Cununia.
Părinţii care doresc să dea copilului o educaţie creştină uneori se pierd la luarea unei decizii în privinţa postului pentru copii. Deşi cunosc importanţa postului pentru adulţi, adesea ei nu pot recunoaşte nevoia lui pentru copii. Din această cauză, postirea pentru copii este amânată pentru atunci când copilul „va creşte” şi „va deveni mai puternic”. Astfel, copilul este lipsit de un ajutor important în creşterea spirituală.
Ca să nu prostim. Că, în momentul în care nu postim, uităm că suntem oameni liniştiţi, cuminţi şi aşezaţi în Dumnezeu. Postul te ajută să te vezi cum eşti. Atâta pot să fac, atâta fac. De aici mă ia hipoglicemia, de aici leşinul. Deci, atâta pot să fac. Ca în povestea cu o studentă de-a noastră, foarte agitată.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul, glasul al 4-lea:
Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare şi cu vitejiile răbdării, pe toţi i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părţi din trup, rugăciuni de mulţumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat şi te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Când mintea ne este eliberată de toate cele create şi, încetând de a mai fi sclava acestora, se înalţă spre Dumnezeu, atunci simţim că adevărata sărăcie înseamnă a fi sărac „cu duhul”. Ea poate fi dobândită doar dacă ne-am eliberat de patimi: „Nepătimirea desăvârşită este sărăcia spirituală [cu duhul], la care, ajungând mintea, se desparte de cele de aici”. (Sfântul Talasie)
Cu ce te făleşti întru răutate, puternice?”, spune Proorocul (Psalm 51,1). Pentru ce ceri laudă de la alţii pentru binele tău? Căci nici tu însuţi nu ştii ce este binele. Binele mereu rămâne bine, chiar dacă nu l-ar lăuda nimeni, iar răul rămâne rău, chiar dacă nimeni nu l-ar osândi. Chiar de te-ar lăuda toţi oamenii, nimic nu se va adăuga ţie; dacă însă nu te va lăuda nimeni, nu te vei lipsi de nimic.
Omul care se află în supărare arată că nu înţelege bine întâmplările pe care le trăieşte sau prin care trece şi nu ştie să vadă degetul şi iubirea şi înţelepciunea cea de multe feluri ale lui Dumnezeu în viaţa lui de zi cu zi.
Supărarea înseamnă că sunt un om lumesc, că am voie proprie, că am poftă. Ceva a venit în contradicţie cu voia mea sau cu pofta mea sau cu aşteptarea mea şi, de aceea, m-am supărat. M-ai stârnit şi m-am supărat, pentru că eu vroiam, pur şi simplu, să mă cinsteşti.
Troparul Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul, glasul 1:
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase, Sfântului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup, Sfinte Alipie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin nici un fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu.
De aceea trebuie să cerem în primul rând: «Uşa milostivirii deschide-mi mie, Doamne». Când vei fi supărat şi deznădăjduit să spui doar: «Doamne, cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!».
Nu putem educa un copil mic fără să-l pedepsim deloc. Trebuie să vă amintiţi că fac o foarte mare greşeală părinţii care sunt îndrăgostiţi de copiii lor mici, se extaziază de ei, le iartă totul, nu îi pedepsesc niciodată. Despre aceştia, înţeleptul Sirah a zis: răsfaţă-l pe copil, şi te va înfricoşa (Sir. 30, 9).
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Clement, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Trebuie să ne îngrijim în această scurtă viaţă de mântuirea noastră. Să ne temem de Domnul nostru, nădăjduind să primim acele binecuvântări negrăite şi viaţa cea cerească împreună cu îngerii lui Dumnezeu, acea nespusă slavă şi acel sfânt locaş, în care se află Mirele Bisericii împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Chenodoxia (kenodoxia), slava deşară sau vanitatea, este o patimă de căpetenie şi izvor al nenumăratelor boli ale sufletului.
Sfântul Ioan Casian spune despre ea că se manifestă „în multe forme , căci are multe feţe şi multe chipuri”, fiind dispusă în două trepte.
Slava deşartă este cea dintâi fiică a mândriei şi ea însăşi are şapte odrasle:
Prima este lauda, adică lauda de sine pentru bunul neam, pentru conştiinţă, pentru averi şi pentru altele ca acestea.
A doua odraslă este făţărnicia, adică prefăcătoria spre a se arăta omul că este mai îmbunătăţit decât alţii, şi care este vinovată chiar dacă s-ar face pentru folosul cuiva.