Chenodoxia (kenodoxia), slava deşară sau vanitatea, este o patimă de căpetenie şi izvor al nenumăratelor boli ale sufletului.
Sfântul Ioan Casian spune despre ea că se manifestă „în multe forme , căci are multe feţe şi multe chipuri”, fiind dispusă în două trepte.
Primul fel de slavă deşartă este cel prin care ne mândrim pentru foloasele materiale sau pentru lucruri care se văd. Este cea mai obişnuită şi mai evidentă formă de chenodoxie, care-l loveşte pe omul căzut foarte uşor şi cel mai adesea. Ea constă în a se arăta mândru şi a se lăuda cu bunurile pe care le are sau pe care le crede că le are, şi ar dori să fie văzut, apreciat, admirat, stimat, onorat, lăudat, într-un cuvânt să fie slăvit de ceilalţi oameni.
„Slava deşartă şi iubirea de arginţi se nasc una pe alta. Căci cei ce iubesc slava deşartă se silesc să se îmbogăţească; iar cei ce s-au îmbogăţit doresc să fie slăviţi.”
Mai subtilă, pentru că ţine mai puţin de cele materiale şi de cele care se văd, deşi e tot atât de răspândită ca cea dintâi, este chenodoxia care constă în îngâmfarea cu calităţile intelectuale, dar şi cu cunoştinţele dobândite.
A doua formă de chenodoxie este cea în care omul se mândreşte pentru cele spirituale şi ascunse din dorinţa de laudă deşartă.
„Duhul slavei deşarte (se bucură) văzând înmulţindu-se virtutea…furnica aşteaptă să se isprăvească strânsul grâului, dar slava deşartă aşteaptă să se adune bogăţia (duhovnicească) ”, Sfântul Ioan Scărarul.
„După ce a biruit omul toate gândurile, se ivesc acestea două: cel al slavei deşarte şi cel al mândriei…gândul acesta (al slavei deşarte) îl fac să crescă toţi dracii, după ce au fost biruiţi”, Evagrie Ponticul.
„Când birui una dintre patimi mai necinstite, de pildă lăcomia pântecelui sau curvia, sau lăcomia, îndată se repede asupra ta gândul slavei deşarte”, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
„Frumos înfăţişează bătrânii natura acestei boli când o descriu în felul unui bulb de ceapă, pe care, înlăturându-i-se un înveliş, îl afli acoperit de altul, şi tot aşa, oricâte foi îi scoţi, totatâtea îi descoperi dedesubt”, Sfântul Ioan Casian.
„În toate străluceşte soarele cu îmbelşugare. Şi de toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pildă: sunt stăpânit de slava deşartă când postesc; dezlegându-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcându-mă în haine luxoase, sunt biruit de ea; tăcând, iarăşi sunt biruit de ea. Oricum vei arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna el este cel drept şi stă în centru”, Sfântul Ioan Scărarul.
„Greu se scapă de gândul slavei deşarte. Căci ceea ce faci ca să te cureţi, devine pricină pentru altă slavă deşartă”, Evagrie Ponticul.
„ Nu slava (este rea), ci slava deşartă, reaua întrebuinţare care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti”, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
„Au uitat că sunt oameni şi de aceea merg de colo-colo, strângându-şi din altă parte o slavă de batjocoră”, Sfântul Ioan Gură de Aur.
„Cei ce poftesc slava sunt asemenea unui om gol, care doreşte pururea să afle un petec mic sau orice altceva ca să îşi acopere urâţenia lui. Aşa şi cel gol de virtuţi caută slava oamenilor”, Avva Dorotei.
„Falsifică firea şi însăşi virtutea…de la fire se înstrăinează, folosind toate ale firii împotriva firii şi stricând frumuseţea şi buna întocmire a firii prin reaua lor întrebuinţare”, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
„Cum puteţi voi să credeţi cei ce primiți slavă unul de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan 5, 44).
***
„Pentru ce oare, fugi după umbre, în loc să te ţii de adevăr? De ce cauţi cele stricăcioase şi nu cele care rămân în veci?…lasă fumul, şi umbra, şi iarba, şi pânza de păianjen şi toate cele care nu pot să-ţi spun în cuvinte cât sunt de trecătoare şi de nimic!…Lucrurile omeneşti sunt ca praful şi pulberea pe care le spulberă vântul; ca umbra şi ca fumul; ca frunza căzută, pe care orice adiere o mişcă din loc în loc; ca floarea, ca visul, ca o boare trecătoare; ca pana care zboară prin aer, ca apa care curge, şi chiar mai puţin decât toate acestea…Toate onorurile şi măririle din lume nu sunt altceva decât vorbe şi numai vorbe…Cum poate fi atunci omul atât de nebun încât să alerge după vorbe goale, şi să iubească fantasme de care ar trebui mai curând să fugă?…De aceea, văzând de câtă nebunie este plină viaţa noastră, plânge şi suspină Proorocul; şi după cum un om, dacă îl vede pe altul lepădând lumina şi dorind întunericul, l-ar întreba de ce face o asemenea nebunie, tot aşa Psalmistul întreabă pe cei rătăciţi: Pentru ce iubiţi minciuna şi căutaţi deşertăciunea?”, Sfântul Ioan Gură de Aur.
***
http://toatepatimile.blogspot.md/