Lucrarea de căpetenie a omului este rugăciunea. Omul a fost plăsmuit să-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potrivește. Numai aceasta explică ipostaza sa duhovnicească. Numai aceasta îi justifică poziția însemnată pe care o are el în cadrul creației. Omul a fost plăsmuit ca să-L adore pe Dumnezeu și să participe la dumnezeiasca Sa bunătate și fericire.
„Împlinind venerabilul Episcop al Eparhiei Ismailului şaptezeci de ani de viaţă şi douăzeci de arhierie, suntem fericiţi să-i spunem, de la această tribună a opiniei publice: „Întru mulţi ani, Stăpâne !..”
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (II Petru 3:13).
În loc să se lase cuceriți de învățătura Lui și să-L recunoască cel puțin drept proroc, ei nu fac decât să întrebe cu uimire: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
Acestea sunt întrebări ale curiozității deșarte, care nu îndatorează la nimic și nu duc nicăieri. Această atitudine a compatrioților Săi a stârnit observația tristă a Domnului Iisus Hristos: Nu este proroc disprețuit, decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa.
“Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (2 Petru 3:13)
Înfuriaţi de parabola Mântuitorului şi înţelegând foarte bine gravul reproş pe care îl cuprindeau imaginile acesteia, arhiereii, cărturarii şi bătrânii căutau să-L prindă, dar se temeau de popor (12) şi nu îndrăzneau să recurgă la violenţă făţişă, ci s-au folosit de noi şiretlicuri pentru a-L duce la pierzare pe Domnul, pe Care îl urau pentru mustrările Lui. A fost alcătuit un plan foarte bine ticluit şi foarte primejdios pentru a-L atrage în cursa întinsă cu viclenie şi a-I smulge un răspuns imprudent, de care s-ar fi putut folosi pentru a-L da pe mâna puterii civile. Primejdia uneltirii lor consta în aceea că, pentru a o împlini, fariseii au intrat în înţelegere cu irodienii.
„…că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:18)
„Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele pe care a început Iisus a le face şi a le învăţa” (Fapte 1, 1)
A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresări, nu te mira, nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale fiinţe. Cuvintele acestea, rostite şi scrise aici, sunt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti.
Pe cei ce nu iau aminte la Sfânta Scriptură Domnul îi aseamănă seminţei semănate lângă cale (vedeţi parabola evanghelică, pe care aceştia o ascultă şi n-o pricep) şi arată că sunt stăpâniţi de vrăjmaş, zicând: Vine vrăjmaşul şi ia de la ei cuvântul, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască (Lc. 8, 12). Potrivit parabolei Domnului, amăgirea, bogăţia şi grijile vieţii înăbuşă cuvântul lui Dumnezeu; deopotrivă, oamenii care îl aud sunt smintiţi de întristare şi de prigoane. Iar fratele somnoros este mai bolnav decât toţi cei de la care vrăjmaşul răpeşte prin bogăţie sau prin prigoană înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu ca să nu dea roadă, fiindcă aceia măcar ascultă, pe când el, dormi tând, nici măcar de ascultare nu se învredniceşte.
Pășind pentru prima data pe calea religioasă, oamenii își fixează adeseori scopuri proprii, fără a se întreba deloc ce vrea Dumnezeu de la ei. Unii cred că bunăstarea lor materială va fi ocrotită de Dumnezeu și, ca atare, din acest punct de vedere vor propăși. Alții visează la glorie, onoruri și influență pe calea lucrării religioase. Alții privesc religia ca pe un mijloc de a face carieră. Poate că foarte mulți nici nu abordează religia cu asemenea calcule grosolan-materialiste, însă doresc să ajungă cât mai repede la sfințenie și chiar să primească darul facerii de minuni.
Băi, fraţilor, aci e o treabă cu ghivint. în primul rând, luaţi legătura cu duhovnicul vostru, care va stabili ritmul de împărtăşire potrivit pentru voi. După spusa Sfântului Nicodim Aghioritul, să ştiţi că există două soiuri de împărtăşanie: unul aflat în altarul inimii noastre în fiecare clipă a vieţii noastre şi unul, o dată în zi şi numai o dată în zi, cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
15 Noembrie 1938 a fost o zi de înălţare sufletească, când sudul Basarabiei şi cu el toată suflarea românească a sărbătorit 70 ani de viaţă, 55 ani de călugărie, 20 ani de arhierat şi 5 ani de episcopat a îndrumătorului şi ziditorului sufletesc —
P. S. Dionisie — Episcop al Cetăţii-Albe-Ismail, luptătorul naţionalist din timpurile de grea încercare şi subjugare a moldovenilor dintre Prut şi Nistru.
Dacă părinţii şi-ar creşte cu atenţie copiii n-ar mai fi nevoie de legi şi de tribunal şi nici de pedepse sau de execuţii publice, pentru că spune: “…legea nu este pusă pentru cel drept…” (I Timotei 1,9). Noi, neglijându-ne copiii, îi înconjurăm cu relele cele mai mari, îi dăm pe mâna călăilor şi îi împingem mereu spre prăpastie, pentru că spune: “Cel care este moale cu fiul său va lega rănile lui…” (Înţelepciunea lui Sirah 30,7). Ce înseamnă “cel care este moale”? Cel care se înduioşează, care linguşeşte, care-şi răsfaţă copilul mult mai mult decât trebuie.
– Depinde de locul în care trăieşte. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porţi. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porţi cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate şi încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicaţii… În felul acesta viaţa devine o corvoadă, o adevărată mucenicie.
Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.
1. Din Viața Sfântului Teodosie Chinoviarhul
După ce Sfântul Teodosie a atins vârsta înțelepciunii [1], sufletul i-a fost cuprins de dragoste pentru viața călugărească [2], și părăsindu-și ținutul, a mers la Ierusalim. După ce s-a închinat cu sfinţenie la Locurile Sfinte, un gând îl frământa neîncetat: cum să înceapă oare să se nevoiască şi ce petrecere să aleagă, cea cu desăvârşire singuratică şi pustnicească, sau cea dimpreună cu alţi fraţi evlavioşi, care năzuiesc spre acelaşi ţel?