Pentru a se dezvolta ca persoană, fiecare copil trebuie luat aşa cum este. Fiecare trebuie să primească atenţia necesară. Dacă nu băgăm în seamă un copil, nu trebuie să fie din neplăcere sau plictiseală, trebuie să o facem din motive pedagogice; de exemplu atunci când copilul trebuie să înveţe să nu întrerupă pe alţii sau să accepte faptul că nu este întotdeauna în centrul atenţiei. Fiecare este cineva pentru care a murit Hristos.
Comportarea unui copil poate fi o pacoste sau să aibă nevoie de corecţie, dar iubirea pe care o experiază în mod constant trebuie să-i dovedească că existenţa lui nu este în sine o pacoste. Trebuie să distingem între persoană (etern valoroasă) şi comportamentul ei rău.
Toţi copiii au nevoie de o atenţie individuală regulată din partea adulţilor care-i învaţă. Cunoscând relaţiile lor speciale cu copiii, părinţii obişnuiesc să jongleze cu acest lucru. Chiar atunci când o mamă e ocupată cu alţi copii, un zâmbet aici, o îmbrăţişare dincolo pot fi distanţa între siguranţă şi disperare. Dacă am fost aspri faţă de un copil, trebuie să ne revanşăm pentru asta. Când ne-am pierdut controlul şi am strigat furioşi, să încercăm să începem cu „Te iubesc nespus, dar…”.
Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu 2008