La crearea lumii, pământul era acoperit de ape, de întuneric şi de adâncuri, dar „Duhul lui Dumnezeu – adică lucrarea Sfântului Duh – Se purta pe deasupra apei“ (Fc. 1,2). Pământul era nevăzut, şi numai Duhul lui Dumnezeu pătrundea întunecimile şi adâncurile. Apoi, Dumnezeu l-a făcut pe om „luând ţărână din pământ; şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul cu suflet viu“ (Fc. 2, 7).
Mulțumirea. Aceasta este taina păstrării harului. Învață să mulțumești Domnului pentru toate!… Ceea ce îndreaptă darurile Domnului spre om este inima ce mulțumește neîntrerupt lui Dumnezeu.Și dimpotrivă, ceea ce aduce ispitele, este cârtirea din inma omului. Și cârtirea, prin ea însăși, și binele îl poate preface în rău.
Nu suntem singuri…
– Să iubiţi, să iertaţi, să vă spovediţi fără ascunzişuri şi să mărturisiţi totul, fiindcă atunci răul fuge de la voi. Şi să vă rugaţi, să vă rugaţi gingaş, să-I vorbiţi lui Dumnezeu delicat. Cum îi vorbiţi tatălui, mamei voastre? Cum îi vorbiţi prietenului, apropiatului vostru? Aşa… înţelege Dumnezeu.
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Până când nu eşti sfânt, te rog, fii un om învăţat! Omul trebuie să se dezvolte pe sine cât mai deplin în toate privinţele: cu mintea, cu inima şi cu toată fiinţa sa, pentru a fi o persoană cât mai bogată lăuntric. Ca să fii creştin, aceasta nu este neapărat o condiţie; dar ca, fiind creştin, să poţi aduce un rod, o contribuţie în viaţă, eu spun: da, este o condiţie!
„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru toate” (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creştinismului nu constituie pur şi simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită şi fundamentată.
Nu aş putea să mă numesc pe mine însumi creştin, dacă nu aş fi optimist. Şi dacă m-aş numi creştin şi nu aş fi optimist, nu aş fi un creştin sincer. Şi voi toţi în zadar vă numiţi creştini, dacă voi nu sunteţi optimişti. Creştinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.
De multe ori, în viața noastră vin multe ispite, clipe grele, momente foarte grele, când cineva îl poate nega chiar și pe Dumnezeu. Și să nu credeți că lepădarea de numele Domnului este numai să spui că nu există Dumnezeu. Însă lepădarea de numele Domnului este și compromisul nostru în păcat. Atunci când spunem: „Nu contează, nu s-a întâmplat nimic…” A încălca cu sânge rece porunca Domnului și a-mi îndreptăți încălcarea este și ea o lepădare…
Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Domnul tău să nu-L părăsești. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.
Avem nevoie de alții, și când ne pare că suntem și că ne merge bine, cu atât mai mult atunci când suntem în necaz și nu ne merge bine. E greu să trăiești singur. Nu toți oamenii au vocația asta a viețuirii solitare. Monahii, da. Pustnicii, da. Dar și monahii, iubiți credincioși, Părinții Bisericii spun că cea mai frumoasă și cea mai binecuvântată de Dumnezeu formă de viețuire monahală este ceea ce noi numim obștea, adică o familie, mai mulți. Fiecare cu chilia sa, da, dar împreună sunt în biserică, împreună sunt la ascultări, împreună sunt la masă. Părinții din pustie, din pustiul Egiptului de prin secolele IV-V, viețuiau fiecare în locurile lor la distanță unii de alții, dar sâmbăta și Duminica se adunau împreună în biserică pentru Liturghie, pentru cuvânt și pentru un prânz comunitar.
„Cum voi descrie, Stăpâne, vederea Feţei Tale? Cum voi spune vederea cu neputinţă de exprimat a frumuseţii Tale? Tu, Stăpâne, dintr-odată Te-ai arătat de sus mult mai mare decât soarele strălucind din ceruri şi până în inima mea. Îţi mulţumesc că mi Te-ai descoperit mie, celui ce şedeam în întuneric, mi-ai strălucit, mi Te-ai arătat lumină, m-ai luminat întreg cu întreagă lumina Ta şi m-am făcut lumină în noapte, deşi eram în mijlocul întunericului“. (Sfântul Simeon Noul Teolog)