Ne aflăm şi în seara aceasta în sărbătoarea frumoasă şi delicată a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Şi aş vrea să vă spun câteva lucruri în legătură cu această frumoasă sărbătoare.
O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9).
Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.
Atâta timp cât omul se află sub presiunea unei inerții negative, strădania lui de întoarcere – măcar la nivelul minții, prin recunoașterea că merge pe un drum greșit – rămâne un exercițiu permanent. Din experiența celor care trăiesc lucrarea pocăinței și, într-o anumită măsură, și din experiența celor ce încearcă să răspundă chemării la pocăință, aflăm că pocăința nu este un moment trecător, ci o stare continuă a inimii.
A deveni preot este înfricoșător, pentru că ceea ce este dat preotului să săvârșească este tocmai ceea ce niciun om nu poate săvârși. Avem un singur Arhiereu — Domnul Iisus Hristos.
Experienţa compasiunii are şi o importantă contribuţie în plan social. Potrivit unor autori, în activitatea obişnuită formulăm două tipuri de judecăţi distincte: unele de ordin analitic sau cantitativ şi altele, mai rafinate, strâns legate de conţinuturile emoţionale. Acestea din urmă sunt decise în bună măsură de empatie şi de experienţa compasiunii.
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din cer şi ar devei demoni. Dacă toţi oamenii ar devei răi. Dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoţii, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu.
Cum poate evita cineva ca, încercând să atingă smerenia, să nu cadă în timiditate? Există vreo legătură între modestie şi smerenie?
Cum se poate lupta împotriva celor ce merg la vrăjitor? Cum ne putem feri de farmece?
Pentru ca înrâurirea asupra noastră să fie mai puternică, următoarele cuvinte ale Apostolului să răsune în urechile noastre fără contenire: „Sau nesocoteşti bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu, şi a blândeţii, şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Ci după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 4-5).
Iată că vin iarăşi eu, smeritul tău părinte, să-ţi ridic, prin cuvinte, râvna ta.
„Iubite Părinte Dionisie, bucură-te! Noul An să fie binecuvântat de către Preasfântul Prunc din Betleem!