
General vorbind, preoția este o știință terapeutică. Ea are ca scop să-l vindece pe om prin toate mijloacele de care dispune Sfânta noastră Biserică. Prin urmare, aceasta este lucrarea preotului.
General vorbind, preoția este o știință terapeutică. Ea are ca scop să-l vindece pe om prin toate mijloacele de care dispune Sfânta noastră Biserică. Prin urmare, aceasta este lucrarea preotului.
Fiecare ceas și clipă, fiecare întâmplare și înțeles sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dăruiește timpul, dar, în realitate timp nu există. Timpul este ceva trecător. Lasă urme zborul unei păsări? Cu siguranță, nu! Tot așa este și timpul. Există numai veșnicia, care Îl cuprinde pe Dumnezeu și făpturile zidite după chipul Lui. Singurul veșnic, precum și singurul bun și sfânt, este Dumnezeu.
Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu.
Este foarte important să cerem rugăciunea fraților noștri. Nu este greșit să-l rogi pe fratele tău: „Știi, am nevoie de rugăciunea ta” sau „Mâine trebuie să mă confrunt cu o dificultate, roagă-te pentru mine!” Este important să mergeți la biserică și să cereți preoților și sfinților să se roage pentru voi, iar rugăciunea noastră pentru ei este, de asemenea, importantă. Atunci vom forma un singur Trup și vom lua parte la lupta comună a tuturor, a întregului Adam, așa cum a spunea Sfântul Paisie. Și, știi ce fel de beneficii primește cel care se roagă pentru ceilalți?
Vedeţi, acel om din lume a dobândit Rugăciunea lui Iisus, de îndată, din inimă, dând totul lui Dumnezeu, iar Domnul i-a dat harul fără plată. Mai cu seamă noi, monahii, aşa trebuie să lucrăm rugăciunea – dar, iată, grijile noastre, dorinţele noastre ne împiedică. Se spune în popor: „Nu-i bătrân omul de la mulţi ani, ci de la multe dorinţe”. Dorinţele noastre ne dărâmă. Iată, osteneşte-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.
Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu şi că inima omului se face tablă a legii Sale.
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă doară pieptul.
Starețul liturghisea în fiecare zi. Atunci când îl întrebai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”.
Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.
Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi.
„De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiaţi mie, „când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?” Dar eu le spun „Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguţătorie josnică. Voi nu vă rugaţi lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, înţelepciunea cerului nu primeşte rugăciunile de pe limba voastră”.
Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să atingă inima. Alcoolismul care e cauza tuturor relelor în societatea noastră…
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.