În viață dăm examene. Dacă ne-am biruit patimile, dacă am dorit iubirea, dacă am urât răul, dacă ne-am cunoscut pe noi înșine, dacă L-am întâlnit pe Dumnezeu, atunci am găsit scopul, ținta, sensul vieții. Am trecut examenele, suntem câștigători. Simțim mireasma veșniciei. Nu ne temem de moarte. Nu ni se pare obositoare viața. Ne pocăim. Nădăjduim. Ne bucurăm. (Monahul Moise Aghioritul)
Duminica a XIX-a după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici ne vorbește despre învierea fiului văduvei din Nain — una dintre cele trei învieri săvârșite de Domnul nostru Iisus Hristos în timpul lucrării Sale pământești. Minunea aceasta ne arată că moartea nu are niciodată ultimul cuvânt, ci Hristos, Cel care este Învierea și Viața.
Despre taina morții, Monahul Moise Aghioritul spune: „Moartea este singurul lucru de care nu vom scăpa, dar de care nu vorbim și la care nu ne gândim deloc atât cât trebuie și așa cum ar trebui. Lumea, în jurul nostru, strigă: «Nu pomeniți nimic de moarte!». Omul contemporan, din frică față de moarte, moare înainte de a muri. Mărturisesc că doar o credință puternică poate să atenueze această îngrozitoare frică de moarte care îl biciuiește continuu pe om. Dacă moartea trupească este precedată și de moartea sufletească, prin consimțirea păcatului, atunci și moartea trupească este cu atât mai tragică. Dacă omul nu crede în viața de după moarte, atunci este foarte greu să fie consolat.”
Creștinismul nu ne oferă doar un mod de viață, ci și o continuă pregătire pentru veșnicie. „Gândul la moarte, ne spune Mitropolitul Ierotheos Vlachos, este unul din cele mai mari daruri pe care un om le poate avea. Ceasul morții nu este o trecere de la viață la moarte, ci de la moarte la viață — calea către o întâlnire. Cea mai mare parte a Bisericii noastre se află în Cer. Din biserica cea de zid, omul este condus către Biserica cea nezidită; de la slujirea vremelnică, către cea veșnică. Așa-numita moarte este, de fapt, o cale către îmbisericirea în sălașul ceresc.”
În lumina acestei Evanghelii, Hristos ne cheamă și pe noi să ne ridicăm din moartea păcatului, din întuneric și deznădejde. Să ne dea Domnul puterea să înțelegem că numai El poate învia cu adevărat sufletul nostru și să avem acea trezvie a inimii care să ne facă sensibili la glasul Lui, glas care ne spune fiecăruia: «Ție îți zic: scoală-te!».
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Izvorul vieții și al învierii noastre.
„Pe Tine, Izvorul vieții celei adevărate, Te-am părăsit şi ne adăpăm din stricăciune şi deșertăciune. Înviază sufletele noastre amorțite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!”
