Dacă nu-ţi dai seama acum, n-ai să-ţi dai seama niciodată! La Judecată, acolo ne dăm seama dacă am răspuns sau nu chemării pe care am avut-o şi anume aceea de a deveni ca Dumnezeu. Aceasta este chemarea omului: Să devină sfânt, ca Dumnezeu.
Ce fel de Dumnezeu ar trebui să căutăm? Un Dumnezeu Viu! <…> Cei care caută astăzi, tineri sau bătrâni, creștini sau necreștini, caută o imagine a lui Dumnezeu, o reprezentare a lui Dumnezeu, care nu coincide pe deplin cu imaginea lui Dumnezeu oferită de catehism.
L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Oricât ai fi de atent oamenii îți pun piedici. Fiecare va fi pentru tine o problemă dacă nu știi să fii liber. Îl vei osândi în timp ce, în realitate, responsabilul ești tu pentru că nu știi să te păzești. Deoarece toți ne produc numeroase greutăți în viață, întotdeauna avem nevoie de luminare. Această luminare n-o putem câștiga în legăturile noastre cu oamenii. În întâlnirile noastre ne exprimăm trăirile noastre, bucuria, pacea, luminarea, sfințenia noastră. Dar toate acestea le dobândim în tăcere, la rugăciune, prin legătura noastră cu Dumnezeu, în chilia noastră.
– Cum să facem să nu cârtim…?
Pentru a fi creștin, nu este de ajuns să mergi în fiecare duminică la Liturghie, să spui în fiecare zi câteva rugăciuni sau să ții posturile rânduite de Biserică, iar în rest să trăiești ca toți ceilalți.
Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?
Ar trebui să ne amintim de lucruri mult mai însemnate. Să cercetăm dacă avem înlăuntrul nostru adevărata credință, adevărata cunoaștere, lumina lui Dumnezeu, învățătura și adevărul lui Hristos, dacă ne încredem în Judecata viitoare. Să o facem nu doar pentru că avem mustrări de conștiință, nu doar pentru că nu ne simțim bine și trebuie să ne liniștim!
Postul nu înseamnă că trebuie să cerșim și mai insistent de la Dumnezeu; postul nu înseamnă că trebuie să venim la Împărtășanie mai des ca de obicei.
Postul este vremea în care trebuie să ne înfățișăm judecății lui Dumnezeu, să luăm aminte la vocea conștiinței noastre și să ne abținem de la Împărtășanie, dacă nu ne putem apropia cu vrednicie de ea.
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Sorin Dumitrescu- Părintele Paisie, Dumnezeu să-l odihnească, era binecunoscut ca unul dintre rugătorii în Hristos; practica de multă vreme rugăciunea inimii. Se spune că după săvârşirea dânsului, la 40 de zile, i-a apărut în vis ucenicului său. Avea o faţă îngrijorată şi i-a spus cu amărăciune: este foarte greu să te mântuieşti! Dacă Părintele Paisie declară „postum” aşa ceva, atunci te întrebi, în ce măsură zecile, sutele de mii de creştini care nu au reuşit să dobândească rugăciunea inimii, ar mai putea spera să se mântuiască ?
I. Cu totul neobişnuită ne apare întâmplarea pe care ne-o pune înainte Sfânta Evanghelie de astăzi. Mântuitorul abia coborâse din munte, unde postise 40 de zile, fusese ispitit de diavolul şi se pregătea să-Şi înceapă lucrarea dumnezeiască.