Împărate Ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești”, adică le umpli, „vino și Te sălășluiește întru noi” – vă dați seama, ditamai Dumnezeu Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine!, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu?
Înainte de a i se arăta Domnul, Sfântul Siluan a petrecut un ceas întreg despărțit de Dumnezeu: Dumnezeu îl părăsise. Mai târziu, când Domnul i-a spus: ,,Ţine-ţi mintea în iad”, cuvântul Lui se referea la acel ceas cumplit ce a premers vederii lui Hristos. Sfântul Siluan a primit răspuns trăirii vecinicului său iad, sub forma descoperirii de la Dumnezeu a vecinicei mântuiri.
Haideți să-L „batem la cap” pe Dumnezeu, fiindcă El este singurul care nu Se supără atunci când insistăm, ci Se bucură când reușim să spargem zidul de necredință și de răceală care ne desparte de El. Însă, te previn, că atunci când vei striga către Domnul, când vei cere mila Lui, când te vei ruga Lui, mulțime de gânduri și de voci te vor certa și îți vor cere să încetezi. Un război lăuntric și din afară se va ridica împotriva ta. Că ai altceva mult mai urgent de făcut, că poate nu te ascultă Dumnezeu, că rugăciunea ta o faci nepotrivit, că nu e cazul să te rogi și multe altele.
Deci, încetează creştine, cu lucrurile cele păgâneşti şi elineşti, ca nu prin călcarea Legii să necinsteşti pe Dumnezeu, ca să nu-ţi îngrămădeşti asupră-ţi urgie, în ziua urgiei şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bunăvestirea Sa.
Ia aminte la tine, o, tinereţe, dorind a te nevoi, să nu cumva să treacă zilele tale în răspândire. Să nu primeşti gândurile cele rele şi viclene, ca să nu obosească puterea ta în războiul vrăjmaşului tău. Să ai totdeauna pe dulcele Stăpân în cugetul tău, ca să se încununeze drumul nevoinţei tale. Aleargă iute în lupta nevoinţei tale, o, tinereţe, căci a sosit ziua şi s-a apropiat vremea când cei ce se ostenesc se încununează şi cei ce s-au trândăvit se căiesc.
– Nu mai am un pic de îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, spun ei. Atât îmi este ruşine de mine şi de faptele mele, că nici nu pot deschide gura!
După mult timp, am primit astăzi scrisoarea ta, fiica mea. Tot timpul acesta am fost foarte trist, pentru că, nefiind tu prea bine în timpul din urmă, te-am certat. Pentru aceasta am avut durere și tristețe multă în inima mea cea săracă.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru că și anul acesta, mai aproape cu o Duminică fiind de începutul Postul Mare, am putut asculta pagina aceasta atât de frumoasă din Sfânta Evanghelie cu pilda fiului risipitor. Pilda fiilor risipitori. Pilda întoarcerii fiului risipitor. Pilda tatălui celui iubitor și iertător. Și în câte și în câte feluri am putea numi această pildă. O cunoașteți. Cu toate acestea, parcă niciodată nu vom putea să pătrundem, să primim, să adâncim toate înțelesurile acestei pagini din Sfânta Evanghelie după Luca.
„Cerescul nostru Părinte grăbeşte în ajutorul nostru, îşi deschide braţele şi ne îmbrăţişează strâns, ca să nu mai cădem iarăşi în prăpastia diavolului, în câmpia porcilor, în ţinutul foametei. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi (Iacov 4, 8). O, Tu, cel mai grabnic ajutător! O, braţe preabinecuvântate! De nu s-a stins în noi ultima licărire de conştiinţă, să ne ruşinăm în faţa unei iubiri atât de mari! Să ne căim acum, fără zăbavă, să alergăm cu ochii plecaţi şi cu inimile sus, în îmbrăţişarea Tatălui pe care L-am dispreţuit!” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
„Chiar de ai fi, cum sunt şi eu, risipitor,
Vino, căci uşa milostivirii dumnezeieşti
deschisu-s-a tuturor!”