„Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul”.(Ioan IV, 24).
„Numai ce iese din inimă merge în inimă” – Predica Sfântului Dumitru Stăniloae la Duminica Samarinencei
Monahii poartă grijă de mântuirea fiecăruia dintre noi
Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mântuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi pentru mântuirea întregii lumi. Sufletul afierosit al monahului contribuie nu numai la mântuirea casnicilor lui, ci chiar şi la cea a consătenilor lui. De aceea, în Asia Mică exista o tradiţie bună ca în fiecare neam să fie cel puţin un monah, ca să se roage pentru toţi. În Farasa, atunci când cineva se făcea monah, prăznuia tot satul. „Va ajuta tot satul”, spuneau ei.
Omul credincios recunoaşte prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt după pacea, iubirea şi mila pe care el însuşi le simte faţă de toţi oamenii
In viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.
Răspunsul la rugăciune se obține prin insistență
Judecând lucrurile superficial, unii trag concluzia că Dumnezeu este uituc sau rău. Vezi tu, omul, la sugestia satanei, nu face altceva decât să arunce vina pe Dumnezeu și pe semenii lui pentru propriile sale greșeli. Dacă pornim de la ideea că Dumnezeu este bun, vom deduce că există un motiv bine întemeiat pentru acea întârziere. Trebuie să căutăm să aflăm ce avem noi de câștigat de pe urma ei.
Există pocăință în iad?
Există pocăință în iad pentru omul care ajunge în chin sau pentru îngerii căzuți?
Porunca lui Dumnezeu este voia Lui, iar voia lui Dumnezeu este puterea Lui
Când auzim de porunci, vai! Ni se pare imposibil și nedrept. De ce? Pentru că le primim juridic. Confundăm poruncile lui Dumnezeu cu poruncile de la primărie sau de la poliție… Și nouă ne place să trecem pe roșu, să mărim viteza și așa mai departe. Nu ne place să ascultăm de reguli.
Ca să ne vindecăm, avem urgentă nevoie să înțelegem că poruncile lui Dumnezeu nu sunt „regulile de circulație”, ci sunt „benzina din motor”.
Când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi
Din experiența mea personală aș da următorul sfat: când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu amețești. Să știți că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să amețești când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiți de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veșnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puțin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieți.
Îngenunchiați și rugați-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu și nu voia voastră
Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine și cârtim, așa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Și el reacționează din egoism și din încăpățânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să și plece de-acasă și să-i ocărască pe părinții lui, pentru că nu i-au făcut voia.
Calea descoperită prin rugăciune
Rugăciunea ne călăuzește în toate împrejurările vieții noastre. Nu putem ști, de pildă, ce este în inima celuilalt și, de aceea, nu știm ce trebuie să facem sau să spunem într-o anumită întâmplare ori situație. Rugându-ne lui Dumnezeu, cerem povățuirea Celui Atotștiutor și, în rugăciune, primim îndrumarea de trebuință.
Spovedania este reînnoirea relației cu tine însuți și cu Dumnezeu
Foarte mulți dintre cei care vin la spovedanie vin cu liste de păcate. Îmi amintesc de un tânăr care a venit și a adus cu el o foaie lungă, pe care erau enumerate, în ordine alfabetică, toate păcatele pe care sfinții și păcătoșii le-au descoperit în ei înșiși și le-au notat. Și îmi amintesc cum, vorbind cu acest tânăr, după ce a terminat de citit acea listă, i-am spus:
În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop
Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toți. Dar nu sunt iubiți de toți. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârșit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii.
Mănăstirea Suruceni și-a serbat hramul de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință
Singura misiune pe care o avem în lumea aceasta este să mergem în Cer, să ne întâlnim cu Sfinții. Aceasta să fie aspirația zilnică. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Vă invităm la Hramul Mănăstirii Suruceni
Omilia Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Rugăciune Către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Nimeni nu poate viețui cu Dumnezeu, dacă nu este îndrăgostit de El
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Sufletul sfânt odihneşte pe cei din jurul lui
Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia!