Îmi scrieţi cu entuziasm cum vi s-a arătat Maica Domnului şi cum v-aţi îndreptat acum pe calea de nădejde a credinţei. Fetiţa dumneavoastră zăcea cu febră puternică. Aţi convocat un consiliu de doctori. Aceştia au examinat-o pe fată şi s-au retras ca să se sfătuiască. Dumneavoastră trăgeaţi cu urechea, înfiorată, la convorbirea lor. Unul dintre ei a spus că ar fi salvator dacă bolnava ar transpira. Ceilalţi considerau că este prea târziu. De deznădejde, vă frângeaţi mâinile şi plângeaţi.
„Un barbat a venit odata la chilia mea, sa-mi spuna cat de deprimat era, din cauza disputelor pe care le avea cu sotia lui. Cu toate acestea, nu am găsit la ei nicio problema grava. El se incrunta dintr-un motiv, soția lui se încrunta din alt motiv, asa ca niciodata nu se bucurau impreuna. În acest caz, am avut nevoie putin de „mobilier”.
Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ, hrănindu-se cu pământ, învăţând de la pământ, bucurându-se de pământ. O minte strâmbă este mărginită şi înţepenită, aflată cu totul în voia simţurilor; îşi caută începătura între dobitoace; îşi caută desfătarea în mâncare şi băutură. Nu ştie nimic de Dumnezeu şi de lumea duhovnicească, nici de viaţa veşnică, nici de vreo bucurie mai înaltă, cerească; e plină de nelinişte, de frică, de chin, de tristeţe şi răutate. Mântuitorul Iisus Hristos cheamă la Sine această minte, ca s-o îndrepte, s-o lumineze şi s-o bucure. Dacă se duce degrabă spre El, ca femeia cea gârbovă, va fi şi ea îndreptată, luminată şi bucurată, şi va mulţumi şi lăuda pe Dumnezeu din toate puterile sale. (Sf. Nicolae Velimirovici)
„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta”(Luca 13,10)
Asta face Dumnezeu: vindecă, tămăduiește și ridică! Diavolul nu face asta! Diavolul face taman opusul lucrării lui Dumnezeu! Și a venit Dumnezeu ca să strice toate lucrările diavolului. Diavolul înjosește, Dumnezeu înnobilează, diavolul îmbolnăvește, Dumnezeu vindecă.
În starea de cădere în care se află, toți oamenii suferă de patimi într-o măsură sau alta, adică sunt bolnavi din punct de vedere spiritual. Dar cel mai adesea ei nu-și cunosc nici căderea, nici boala.
Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?
Rugăciunea alcătuită numai din cuvinte nu este de niciun folos dacă inima nu se roagă și ea. Dumnezeu nu ascultă decât o rugăciune fierbinte.
Când mergem la spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un Prieten, nu ca să fim judecaţi şi osândiţi, nu cu groaza în suflet pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Venim la Cel Care, fiind Dumnezeu dincolo de suferinţă, de moarte, a ales, din iubire pentru noi, să se facă Om, să ia asupra Sa întregul nostru destin omenesc şi să-Şi dea viaţa pentru noi.
Sfinţii Părinţi, ca unii ce cunosc această luptă sfântă, ne înfăţişează şi modul în care trebuie să ne raportăm la vise. Ne vom apleca mai îndeaproape asupra învăţăturii patristice cu privire la acestea.
Existau și cazuri mai grele, despre care Starețul spunea: „Pentru unii fac ani de zile rugăciune și nu se folosesc, pentru că au încăpățânare, împotrivire, egoism. Și zic: «De ce Dumnezeu nu ne dă lucrul acesta?» Dar de ce să li-l dea? Ca să-i facă și mai egoiști, și mai încăpățânați? Nu le-ar folosi dacă Dumnezeu le-ar da acel lucru.
Cuvântul „asceză” vine din cuvântul grec ce înseamnă „a exersa”. Se poate referi la antrenamentul unui atlet. Sfântul Pavel, în una dintre epistolele sale, ne zugrăveşte imaginea creştinului care se nevoieşte să dobândească desăvârşirea aşa cum alergătorul se străduieşte să ajungă la finalul cursei. De obicei, cuvântul „asceză” evocă ideea unei discipline şi instruiri extrem de riguroase. Şi evocă, de asemenea, mult prea adesea, imagini luate din vieţile sfinţilor Bisericii primare, ale locuitorilor pustiei deşertului, imagini ce zugrăvesc incredibile măsuri de nevoinţă, imagini ce zugrăvesc oameni ce locuiau în deşert şi care practic trăiau cu aproape nimic, petrecându-şi noaptea în priveghere, întreaga zi în rugăciune şi aşa mai departe.
Cum să facem să nu-i mai judecăm pe ceilalţi? Sunt doar gândurile noastre? Dacă nu le spunem, tot este păcat?
„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească, fie omenească. Prin urmare, Ea este cu adevărat „pământul făgăduinței”, moștenirea îngerilor, care purtând drept rod Pâinea Vieții adevărate, îi va hrăni în veci nesfârșiți pe toți moștenitorii făgăduinței…” (Sfântul Teofan al Niceei)
Ne aflăm şi în seara aceasta în sărbătoarea frumoasă şi delicată a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Şi aş vrea să vă spun câteva lucruri în legătură cu această frumoasă sărbătoare.