„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.” (Ev. 11, 6)
Duminica a X-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Trei arme puternice împotriva diavolului
Diavolul încă de la început a invidiat pe om, văzând așezarea fericită și slăvită în care îl pusese Dumnezeu, în rai. Dar nici după aceea el n-a încetat vicleniile lui, ci, cu toată puterea, a continuat să înșele pe om și să-l vatăme.
Îl folosim pe Dumnezeu pentru a petrece bine şi plăcut, pentru a îndepărta din viaţa noastră necazurile, durerile şi întristările
Slăvim preasfântul nume a lui Dumnezeu atunci când se realizează cu succes planurile noastre minunate, visurile noastre măreţe, programele noastre aducătoare de confort. Îl preaslăvim însă pe Dumnezeu cu bucurie în încercarea bolilor, în necazuri, la moartea neaşteptată a cuiva drag sau atunci când interesele ne sunt zădărnicite? Urmăm cu bunăvoinţă drumul jertfirii, al dăruirii, al zdrobirii egoismului, al ajutării semenului nostru?
Creștinii, neamul lui Hristos
Din punct de vedere pur ontologic, Dumnezeul-Om nu este o minune, ci o necesitate a acestei lumi şi a omului. Astfel, se spune în Sfânta Evanghelie faptul că, atunci când Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat, „El întru ale Sale a venit” (Ioan 1, 11). Totuşi, cum suntem noi ai Săi, dacă nu datorită sufletului nostru celui după chipul lui Dumnezeu? Mai departe se spune: „Căci al Lui neam şi suntem” (Fapte 17, 28) ‒ nu în alt chip, decât datorită sufletelor noastre celor zidite după Chipul lui Dumnezeu.
Să nu aștepți nimic de la oameni, totul vine de la Dumnezeu
Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, un prieten de-al meu, care avea doi copii, a fost ucis în timpul eliberării Parisului. Dintotdeauna, copiii săi mă urâseră fiindcă erau geloşi că tatăl lor avea un prieten, dar după ce tatăl a murit, copiii s-au apropiat de mine pentru că fusesem prietenul tatălui lor.
Părintele Sofronie Saharov – Cuvinte pentru veşnicie
Arhimandritul Sofronie (Saharov), cunoscut şi ca Stareţul Sofronie de la Essex, a fost ucenicul şi biograful Sf. Siluan Athonitul, precum şi cel ce a compilat şi îngrijit scrierile Sf. Siluan; a întemeiat Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia.
Puterea credinţei
Părinte, gândurile ce pondere au într-o vindecare?
– Mare! Mare, mare! Adică numai convingerea: „Cine crede, dacă crezi acestea…” Ştiţi ce a spus Mântuitorul:
Mitr. Bartolomeu Anania: Umblarea pe mare
Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! (Mt. 14, 27)
De aceea, nici nu li s-a arătat de-ndată, scris fiind că la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus. Astfel, îi învăța să nu caute imediat orice scăpare din necazurile ce-i apasă, ci să rabde toate încercările cu curaj. În orice caz, chiar atunci când păreau să fie scăpați, frica a fost din nou înmulțită în ei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
“Toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Mijloacele şi temeiurile care ne sunt de folos duhovnicesc
Fraţi şi părinţi, aşa cum în viaţa de zi cu zi pe fiecare om îl preocupă mijloacele, temeiurile şi lucrurile care pot contribui la reuşita lui profesională, aşa şi noi ne vom preocupa de mijloacele şi temeiurile care ne sunt de folos duhovnicesc. Iar acestea sunt toate cele câte ne ajută la făptuire şi la contemplaţie, adică la scopurile luptei şi ale războiului nostru duhovnicesc.
În ipostasul nostru îndoit, trup şi suflet, pot fi identificate prin analogie şi două moduri de acţiune şi de nevoinţă, pentru a reface şi a transfigura chipul întreg al stricăciunii noastre.
Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!
Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?
– De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune.
Postul înseamnă, în general, înfrânare
Postul creştin se adresează omului în totalitatea sa, trup şi suflet. Restricţia la mâncare (după puterile fiecăruia) trebuie să fie o întărire, un ajutor în lupta pe plan spiritual, un efort de a scutura tirania trupului, ca nu cumva trupul să o ia înainte cu patimile sale. El trebuie să ne amintească în permanenţă starea de rugăciune şi de luptă în care ne aflăm, pentru a smulge din noi rădăcinile tuturor răutăţilor. Postul înseamnă, în general, înfrânare.
Duminica a VIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi, şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.“ (Ioan 6, 35)
Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă
Părinte, spuneţi-ne un cuvânt despre războiul nevăzut!
„Orice s-ar întâmpla, mă opresc în acest punct”
După ce ai deprins statornicia, netulburarea, va trebui să înveți să oprești timpul nu doar în momentele când de-abia se scurge sau când s-a oprit singur, ci și în momentele în care fuge, când te presează cu solicitări. Iată cum trebuie să procedezi.
Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.
Să fiu eu însumi atât cât este posibil
Ceea ce caut este faptul de a trăi orice situaţie dinăuntru, de a mă dărui total fără totuşi să mă las robit de ea. Punctul esenţial pentru mine este să nu-mi pun niciodată întrebarea care va fi rezultatul a ceea ce fac: acesta este lucrul lui Dumnezeu.