Postul creştin se adresează omului în totalitatea sa, trup şi suflet. Restricţia la mâncare (după puterile fiecăruia) trebuie să fie o întărire, un ajutor în lupta pe plan spiritual, un efort de a scutura tirania trupului, ca nu cumva trupul să o ia înainte cu patimile sale. El trebuie să ne amintească în permanenţă starea de rugăciune şi de luptă în care ne aflăm, pentru a smulge din noi rădăcinile tuturor răutăţilor. Postul înseamnă, în general, înfrânare. Frână la gură, să nu mai cleveteşti, frână la urechi să nu mai asculţi şoaptele rele ale unuia împotriva altuia, frână mândriei, lăcomiei, frână desfrânării, frână minciunii, invidiei, băuturii, fumatului. Eşti mândru, luptă-te să nu mai fii. Eşti mincinos, desfrânat, trezeşte-te şi biruieşte-le. Fără această luptă, oricâtă fasole şi cartofi ai mânca, tot nu îndeplineşti adevăratul post. Restricţia la mâncare este un ajutor, dar nu un scop în sine.
Izgonind răul din noi izgonim pe începătorul răutăţilor – satana. Împotriva acestuia ducem lupta care trebuie să fie conştientă, pentru a-l scoate din noi şi din lume. Biruindu-l pe el, continuăm lupta pe care a dus-o Iisus Hristos cât era pe pământ şi pe care tot Hristos o duce de astă dată prin noi.
Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 56