Odată a venit la bătrân un frate din mănăstire și i-a zis:
– Părinte Damian (n.r. Monahul Damian Jaru), s-au înmulțit ispitele asupra mea și nu le mai pot răbda. Ce să fac să scap de ele?
Necazul lucrează răbdarea
„Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da”
Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț, ne povestește:
În biserică, în mănăstire, peste tot trebuie să fie ascultare… Ţineţi bine minte asta…
Știţi cât de viclean este diavolul în a-şi arunca plasa? În 1978 am botezat o femeie şi i-am dat canon: „În fiecare zi să rosteşti de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus şi să faci 50 de metanii”. (Această femeie mergea la biserică, iar eu am întrebat odată despre ea şi s-a dovedit că nu era botezată; fusese botezată în Biserica Catolică.) După un timp vine şi îmi zice:
– Binecuvântaţi să fac mai multe metanii.
Când omul nu cunoaşte modul potrivit de a înfrunta greutăţile este condus spre o stare bolnăvicioasă
Tipul de om care ne preocupă este tipul care caută izolarea, care vrea să stea departe de ceilalţi, să scape de ceilalţi.
Este un tip care se mişcă în negare. Celelalte două tipuri, ar spune cineva, se mişcă şi în afirmare. Acesta din urmă, însă, se mişcă în negare.
Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea
“Atunci când cerem pocăinţă de la Dumnezeu pentru lume, să ne punem şi pe noi înşine printre aceia care au greşit şi să nu spunem: “Ajută lumea care este păcătoasă“. Cei trei tineri s-au născut în robie şi cu toate acestea n-au spus: “Cu ce suntem noi vinovaţi?”, ci au spus: “Pe dreptate suferim, trebuia şi mai multe să suferim“. Vorbeau ca şi cum ar fi fost şi ei printre cei ce au călcat poruncile lui Dumnezeu mai înainte de robia babilonică, ca şi cum ar fi fost şi ei părtaşi la păcat, în timp ce erau nevinovaţi, căci încă nu se născuseră.
Dumnezeu are grijă de tine şi de toate lipsurile tale
O, cum nu ştiu oamenii că Domnul binecuvântează această viaţă şi cu ajutorarea și purtarea de grijă a traiului vieţii noastre! Când trăieşti o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului, Domnul „are grijă de tine” şi de toate lipsurile tale. El Se îngrijeşte de tine ca de un copil mic al Lui. El ia în grija Lui necazurile și greutăţile traiului tău. Toate îţi merg cu spor și binecuvântare.
Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Gadarei)
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie, vine din bogăţie interioară…
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie, vine din bogăţie interioară. Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire. Eşti mare şi puternic prin ceea ce poţi dărui altora, nu prin ceea ce poţi lua de la ei.
Rugăciunea lui Iisus este un rezumat al Evangheliilor în ansamblul lor
Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre. Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul„. Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.
Creştinismul e străin în lumea aceasta
Ne-am luat pe umerii noştri, când am devenit creştini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini şi pentru care va veni Cineva şi va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-şi plece capul cât a trăit pe pământ”.
Mare ajutor aduc rugăciunile de noapte
Intr-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.
Când este nepotrivit zelul de a-I fi plăcut lui Dumnezeu?
Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.
Prin urmare, chiar cel care a biruit „aproape toate patimile” va mai fi războit totuşi de doi draci: „Dintre aceştia, unul supără sufletul, ducându-l de la multă iubire de Dumnezeu la o râvnă nelalocul ei, încât acesta nu mai vrea să placă şi altul lui Dumnezeu, afară de el”.
Folosul ispitelor și virtuțile dobândite
Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos.
Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie
Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor.
Oare trăim în vremurile de pe urmă?
În vremurile noastre grele şi tulburi există o mică, dar puternică grupare de oameni cu anumite căutări metafizice. Unii îl găsesc pe Dumnezeu la nevoie, ca pe o consolare, ca pe o scăpare. De obicei, omul găseşte ceea ce căuta şi ceea ce îi convine.
Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește
Trebuie să reușești să-l convingi pe om de necesitatea ascultării și de importanța smereniei. E de folos ca el să se împace cu gândul că este bolnav, să primească cele hărăzite lui. Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește. Când un om acceptă să trăiască sub crucea lăsată lui de Domnul, abia atunci putem vorbi de credință.
Mortul cel sărac și lacrimile lui Ștefan Vodă
Ștefan cel Mare și Sfânt, după bătălia de la Războieni, a intrat într-un sat tocmai când aducea preotul un om la groapă. După năsălia mortului nu era lume deloc. Se vede că cel ce murise era sărac, ori n-avea neamuri.