Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».
Avem, în graiul nostru popular, zicala: «încăpățânat precum catârul». Acest animal, atunci când încerci să îl direcționezi pe o anumită linie, el face opusul.
În psihologie se vorbește de «psihologia catârului» – a celui care nu renunță la părerile lui. Nu renunță nu pentru că ar avea dreptate absolută sau pentru că ar deține argumente imbatabile, de care să țină ceilalți cont, ci, pur și simplu, pentru că sunt ideile și părerile lui.
Am întâlnit, cu toții, oameni încăpățânați, pe care nu îi poți mulțumi, oricum i-ai lua.
Ei sunt o povară atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei din jur. Sufletul nostru simte greutatea de a găsi o cale de comunicare, de a relaționa cu sufletul aceluia, pentru a-l întoarce.
Orbul vindecat s-a dovedit a fi un om încăpățânat. Într-o exprimare mai elegantă, am spune că «a fost insistent».
El stătea pe drumul ce ducea de la Ierihon la Ierusalim. În acea vreme orbii nu aveau un statut social. Trăiau din pomana celor care treceau pe cale. Nu aveau carte.
Orbul a auzit că în jurul lui se întâmplă ceva neobișnuit, a auzit o forfotă cu care nu era acomodat
Când cineva este privat de simțul văzului, Dumnezeu face să fie compensate celelalte simțuri. Are o acuitate a auzului, are o stare anume a inimii. Probabil acel orb avea «ureche muzicală», nu era familiarizat cu acea forfotă.
În momentul în care cei din mulțime discutau că trece Iisus Nazarineanul – despre care auzise că vindecă – în sufletul lui s-a născut o dorință extraordinară, pe care nu ar fi vrut să o rateze în niciun chip: să Îi vorbească în mod direct Domnului Hristos.
Striga de pe marginea drumului: «Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă pe mine». Această rugăciune a intrat în tradiția Bisericii noastre, cunoscută sub numele de «Rugăciunea lui Iisus», sau rugăciunea de toată vremea, pentru curățirea minții și a inimii.
În această fervoare a sufletului său, de a nu rata șansa întâlnirii cu Domnul, cei din jur încercau să îl reducă la tăcere. Parcă deranja această implorare.
Orbul striga și mai tare – a fost un încăpățânat și insistent. Domnul îl aude. El îl găsește pe acest orb la marginea drumului și îl vindecă. Cât de frumoasă este această întâlnire!