Ca să ne încredințăm de câtă vrednicie are osteneala și truda, ne vom referi la trăirea pe care a avut-o cineva în vremea rugăciunii: „Am început să spun rugăciunea cu șiragul de metanii. Mă străduiam să îmi cobor mintea în inimă, dar mi se părea că respirația mi s-a oprit. Nu m-am oprit. Am inspirat adânc de câteva ori și mi-am continuat strădania. După puțin timp, nu mai era nevoie de niciun efort. Simțeam că rugăciunea iese din inimă într-un ritm continuu.”
Avem trei mijloace foarte puternice prin care putem dobândi harul lui Dumnezeu, care devine izvor de insuflare pentru toată buna lucrare spre mântuirea noastră.
Îmi amintesc de cuvântul pe care l-am auzit de curând de la Avva Paisie Olaru, pe patul de moarte. I s-a cerut să dea un cuvânt poporului român. Şi el, în ultima lui suflare, a spus: „Cuvântul Domnului: «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Domnului nu va trece»”. Căutaţi către fiecare cuvânt din sfintele rugăciuni, în biserică, şi închinaţi şi cuvântul vostru lui Dumnezeu.
Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.
Dintotdeauna am avut o profundă stimă și respect față de toate instituțiile media și reprezentanții clasei politice din R. Moldova. Însă, din păcate, declarațiile din ultima perioadă a unora dezamăgesc și ne întristează. Asemenea declarații, în primul rând, confundă în mod fățiș și intenționat adresarea făcută unei persoane publice oficiale cu una față de o persoană fizică, folosind un limbaj trivial, suburban și neadecvat, iar sarcasmul și tonul plin de dispreț al acestor adresări, nu lezează doar demnitatea unor persoane, ci atentează la sentimentele a mii și mii de oameni care se regăsesc sau recunosc în ei pe liderii lor spirituali. De aceea, în contextul ultimelor reacții și declarații dorim să venim cu anumite precizări și să reiterăm următoarele:
În cadrul căsniciei, bărbatul şi femeia trebuie să-şi spovedească gândurile unul altuia?
Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume.
Un părinte din Sfântul Munte spunea că atunci când spunem „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, Bunul Hristos spune „Îi sunt dator aceluia”, şi notează şi ne va răsplăti cu zece drahme. Atunci când spunem „Slavă Ţie, Dumnezeule” spune „Îi sunt dator aceluia cu o sută de drahme”.
De ce să mă descurajez? Am alunecat.. Am alunecat pentru că nu am ajuns încă la nepătimire. Am fost înșelat și am făcut o neasculatare, mi-am făcut vreo voie, iar diavolul îmi aduce descurajarea…
Lumea e gura satului, gura vicleanului şi, de multe ori, gura celor din casă cu tine. Aceştia sau lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun. Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. De aceea, cei ce biruie lumea nu sunt o adunare de leneşi, ci ostaşii lui Hristos. Şi precum le este lupta, aşa şi mântuirea.
După Vecernie, când maica Efremia a ieşit pentru prima dată din biserica mănăstirii care urma să-i devină mănăstire de metanie, a simţit că i se înalţă inima spre ceruri, atât era de entuziasmată. Harul sfintei mănăstiri era atât de puternic, încât aproape o copleşise. S-a aşezat la umbră, lângă unul dintre zidurile bisericii, ferindu-se din calea mulţimii de oameni care ieşeau de la Vecernie si a început să plângă de emoţie: îi curgeau lacrimile din ochi aşa cum curgea apa din gura făpturii de piatră care străjuia fântâna din mijlocul curţii interioare a mănăstirii.
Oamenii caută pace, libertate. Ei nu ştiu, săracii, ce este libertatea. Ei cred că libertatea materială este totul. Dar nu, toate acestea ale lor sunt robie! Ne înrobim neîncetat; dacă avem totul şi orice, această bogăţie ne înrobeşte, şi nu avem pace, linişte…Putem merge unde vrem, putem face ce vrem, dar, iarăşi, asta nu e libertate!
Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției Cerurilor au fost: «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă, «pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».
“Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie! Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Mc. I, 15). Acestea au fost cele dintâi cuvinte ale propovăduirii Dumnezeului – Om. Aceleaşi cuvinte ni le grăieşte şi acum prin mijlocirea Evangheliei. Atunci când păcatul a prins în lume cea mai mare putere, s-a pogorât în ea Doctorul Cel Atotputernic. S-a pogorât pe tărâmul surghiunului, pe tărâmul tânjirilor şi pătimirilor noastre – după care urmau muncile cele veşnice în iad -, binevestind izbăvirea, bucuria, tămăduirea tuturor oamenilor până la unul. Pocăiţi-vă!
Ne este foarte greu să ne rugăm pentru persoanele care au căzut în păcatul desfrânării. Renunțarea la Hristos și păcatul desfrânării înalță un zid între om și Dumnezeu, prin care ne este foarte greu să înălțăm rugăciuni pentru rude și pentru aproapele și chiar pentru preoți. Așa cum renunțarea la Fiul Omului duce la părăsirea Bisericii, la fel spunem și despre desfrânare, mai ales dacă după săvârșirea lui nu urmează căința și smerenia. Aceasta duce la pierderea credinței.
Păcatul este un mare rău, cu urmări adânci, greu de socotit – muncile veșnice ale iadului! Iar leacul lui, rânduit de Iisus Hristos, este atât de simplu! Pare de neînchipuit!…
Așa cum Iisus Hristos le-a zis celor zece leproși: „Mergeți și vă arătați preoților” (Luca 17, 14) iar ei, mergând, s-au curățit, așa și nouă păcătoșilor ne spune, parcă: și voi sunteți bolnavi de lepră duhovnicească. Nu vă temeți! Împliniți numai aceasta: Mergeți și vă arătați preoților.