Rugăciunea stăruitoare înseamnă rugăciune din inimă. Din inimă ne rugăm Domnului. El nu cere de la noi cuvinte filozofice. Lui trebuie să ne rugăm din inimă, ca părinților:
Din inimă ne rugăm Domnului
Învățați-vă copiii să se împărtăşească cu evlavie şi cu bucurie
Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.
Cel ce are smerenie alungă necazurile
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie!
Dumnezeu este Lumină, iar absența Luminii provoacă întuneric
Părinții știu că, prin cădere, omul s-a îmbolnăvit, de vreme ce boala este întunecarea minții. De aceea se vorbește despre diagnostic și terapie.
Îl vom birui pe potrivnicul prin credință și răbdare și prin nădejdea în Domnul
Să fim precum piatra de nicovală care, deși lovită, nu cedează, neprimind în noi înșine chipuri ale moliciunii sau împuținării sufletului sau akediei prin biciuirile ispitelor, ci loviți fiind, vom birui pe potrivnicul nostru prin răbdare. Căci Domnul nostru a călătorit în veacul acesta biciuit, ocărât, prigonit, batjocorit, scuipat, iar la urmă a fost pedepsit de cei fărădelege cu moartea de necinste a crucii.
„Doamne, Doamne ridică-mă iarăşi în Rai!”
Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah!
Nu te feri de osteneli, pentru că altfel nu găsești odihnă și pace
Isihia este atmosfera lăuntrică și exterioară a omului duhovnicesc, pacea, luminarea inimii, care strigă plină de încredințare, dintru adâncuri: „Ava, părinte!” (Galateni 4, 6). În inima noastră este Dumnezeu însuși. Acolo mărturisește și își descoperă prezența și dumnezeirea Sa.
Acolo unde se va arăta voia lui Dumnezeu, nici cele mai puternice obstacole nu vor birui
Dorința voastră de a ști despre mine dacă mă îngrijorez, n-o pot satisface întru totul printr-un simplu răspuns: voi spune doar că în exterior nu se vădește prin nimic, iar înăuntru, chiar dacă se întâmplă ceva tainic, nu am cunoștință de aceasta, ci doar siguranța că nimic nu mi se poate întâmpla fără îngăduința lui Dumnezeu.
Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti…
Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie.
Răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților
Zis-a Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților. Căci niciuna dintre virtuți nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor.
Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi
Tot ce faceți, faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima și cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morți este dragostea creștină, adică să iubească fără deosebire pe toți oamenii și toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Să ne aşezăm cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu şi să-I vorbim parcă la ureche
Rugăciunea este lucrul cel mai important. Ea este calea noastră către Dumnezeu; toate celelalte sunt doar mijloace ajutătoare ale acesteia. Spun însă că trebuie să facem o cât de mică pregătire înainte de rugăciune. Nu treceţi dintr-odată la Dumnezeu; trebuie să vă gătiţi duhovniceşte. Cum face lumea când merge la împărat?
Oamenii singuri își zidesc propriul iad
Mândria este întunecatul hău cel fără de fund în care s-a afundat omul în căderea lui. Înclinând spre ea de bunăvoie, el a orbit duhovnicește și s-a făcut neputincios a-i recunoaște prezența în mișcările inimii și minții.
Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe la Mănăstirea Suruceni
„Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie. Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere. ” (Pr. Constantin Sârbu)
Femeile sunt mai credincioase, mai ataşate, mai deschise, mai râvnitoare, mai sufletiste decât bărbaţii în relația cu Dumnezeu
R. Rădulescu: […] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
Arătarea lui Hristos depinde de starea duhovnicească a omului
După Înviere, Hristos S-a arătat femeilor mironosiţe şi ucenicilor Săi. Unii îşi pun întrebarea de ce anume Hristos nu S-a arătat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au răstignit sau celor care l-au negat învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.
Cu ajutorul harului lui Dumnezeu putem trece peste orice suferință
Cei cu inimile pline de mângâierea harului nestricăcios pot să rabde toate lipsurile și năpastele, prefăcându-le într-un praznic al bucuriei duhovnicești; însă foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferință fără alinare.