„Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie. Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere. ” (Pr. Constantin Sârbu)

În cea de-a treia Duminică de după Paşti, cea a Femeilor Mironosițe, numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. Rânduiala Bisericii a lecturilor biblice ne propune în această Duminică evocarea Femeilor Mironosiţe, celor dintâi vestitoare ale Învierii Domnului.

Dacă Apostolii și-au manifestat „curajul“ prin faptul că s-au ascuns de frica iudeilor, iar când au aflat de la femeile venite de la mormânt despre Înviere, nu le-au crezut, atunci femeile mironosițe sunt cele care au depășit frica prin dragoste, pentru a putea aduce ultimul omagiu Celui pe Care L-au iubit atât de mult. „Credința lor era mai puternică decât credința bărbaților, de aceea Domnul Înviat S-a arătat mai întâi Mironosițelor, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și Mariei lui Iacov (Marcu 16,1), S-a arătat lor pentru că au slujit Lui și au crezut în El cu toata inima, cu tot sufletul, cu toată ființa lor”,  ne spune Sf. Iustin Popovici.

Chipul femeilor mironosițe ne prezintă trei podoabe alese, spre dobândirea cărora ar trebui să tindem fiecare: dragostea, curajul şi împlinirea rânduielii. Anume manifestarea acestor virtuți le-au adus întâlnirea nu doar cu Îngerul, care le arată mormântul gol şi le vesteşte ceea ce s-a întâmplat, ci și privilegiul vederii minunate chiar a Domnului Înviat, ca primele martore pământeşti ale evenimentului. Aceste femei sunt un model de viață creștină, sunt curajoase, ascultătoare, iubitoare și mai ales sunt credincioase.

„Cum să nu rămâi fermecat de aşa curaj, credinţă şi dragoste manifestată pentru Iisus Învăţătorul şi Părintele iubitor? Femeile purtătoare de mir au rămas în istoria lumii ca cele mai curajoase şi devotate fiinţe ca şi mamele noastre, ca şi soţiile devotate chemării speciale şi gospodinele care ţin în mâini şi pe umerele lor destinele omenirii! Dacă Eva în Paradis a auzit osânda rostită de Dumnezeu, după căderea în păcat, tot femeia va auzi cea dintâi vestea cea mare a izbăvirii din morţi, prin Iisus Hristos Cel înviat!,” menționează IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea, venite la mormântul lui Hristos, sunt in exemplu de trăire a unei vieţi pline de dragoste față de Hristos Cel răstignit și Înviat. Aceste Sfinte Femei au fost și rămân modele de fidelitate, de râvnă neobosită şi de curaj duhovnicesc, adevărate uceniţe ale lui Hristos. De ce au fost ele mai fidele, mai curajoase decât Apostolii şi de ce s-au învrednicit de a vedea primele arătarea îngerului şi chiar pe Domnul Hristos Înviat? Pentru că au iubit mai mult şi nimic din cele ale lumii acesteia nu le-au putut deturna această dragoste nemărginită.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica Mironosițelor este Duminica femeii creștine, cea care este căutătoare de Dumnezeu. Iar adevărata imagine a femeii creștine este cea a unei mironosițe, care dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, Duminica, pe când răsare soarele, merge la Izvorul învierii, care este Biserica, unde primește darurile dătătoare de viață: credința, nădejdea și dragostea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.