Rugăciunea stăruitoare înseamnă rugăciune din inimă. Din inimă ne rugăm Domnului. El nu cere de la noi cuvinte filozofice. Lui trebuie să ne rugăm din inimă, ca părinților:

„Ajută tuturor sufletelor și nu mă uita și pe mine, Doamne! Fă ca toți să aibă pace, să Te iubească, așa cum Te iubesc îngerii. Și ne dă și nouă putere să Te iubim, așa cum Te iubesc Preasfânta Maică, îngerii și sfinții Tăi. Dă-mi și mie această putere, să Te iubesc cu tărie!”

Căci nu e nici o putere care să se poată împotrivi iubirii. Iubirea este putere nebiruită, căci Dumnezeu este Iubire.

Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed. Predania

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.