Duminica a II-a după Rusalii: Evanghelia chemării Apostolilor

Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. (Evanghelia de la Matei IV; 18-23 )

Continuare …

„Un gând bun are aceeaşi putere ca şi o priveghere de multe ceasuri”

Povestea sfântul Paisie Aghioritul: „Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic, am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Înăuntru erau claie peste grămadă valize, portocale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copii de la Athoniadă (Seminarul teologic athonit, aflat la Schitul Sfântului Apostol Andrei de lângă Karyes) – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii în picioare – călugări, mireni…
Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine.

Continuare …

Dezvoltă-ţi duhul, gustul şi auzul duhovnicesc, ca să asculţi cu dragoste Cuvântul lui Dumnezeu

Asupra omului lucrează tot timpul două puteri nevăzute: cea bună şi cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, şi puterea diavolului, puterea vicleană şi atotpierzătoare. Omul este pus în această lume ca între două focuri, dintre care unul e făcător de viață, şi despre care Domnul spune: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49), iar celălalt este foc arzător şi pârjelitor. Omul este dator să întrebuinţeze toată silinţa de sine ca să aprindă în el însuși focul dumnezeiesc, focul credinţei şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.

Continuare …

Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuiește singur

Dacă vrei să începi o viață nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire și începutul unei cunoașteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfinții. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu și nici după Sf. Părinți, așa cum au lăsat ei scris în rânduielile vieții mănăstirești.

Continuare …

Să fie cu Dumnezeu totul întru toate

Ca să fie cu Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător și Duh Atoateplinitor, Nesfârșit, vrea să fie totul întru toate: și lumină, și putere, și har, și înțelepciune, și frumusețe și margine a doririlor, și năzuință atotputernică – iar diavolul, care a căzut din trufie și nesupunere, vrea și el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului și putere a răutății, împreunare a tuturor patimilor și năzuință spre tot răul.

Continuare …

Deznădej­dea «locuiește» doar în iad

Iarăși zici: „Voi merge în iad, pen­tru mine nu există mântuire”. Gân­durile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit și iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipește și dispa­re, nu deranjează marea câtuși de pu­țin.

Continuare …

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut decât prin iubire şi în iubire

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice.

Continuare …

„Lumina din momentul încercărilor”

 IPS Athanasie de Limassol: Așa cum v-am mai spus și alte dăți, pentru fiecare om va veni un moment, în care va fi atât de ispitit, încât va atinge iadul și va ajunge până limita cea mai de jos al rezistenței sale. Și atunci când ajunge până acolo, trebuie să mențină acest cuvânt: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui.” Atunci îi rămâne o sigură sfoară de salvare, credința, credința în Dumnezeu.

Continuare …

„Ce ţi-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?”

Îi rog fierbinte pe toţi oamenii să priveghem cu pocăinţă şi atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii şi se încred în ele mă rog să înţeleagă că din aceasta se arată în ei mândria şi împreună cu ea dulceaţa tulbure a slavei deşarte, în care nu este pocăinţa unui duh umilit, şi aici e toată nenorocirea, pentru că fără smerenie nu putem birui pe vrăjmaşi.

Continuare …

„Doamne, dacă Tu exişti, găsește Tu calea cum să vorbești inimii mele”

Problema existenţei sau neexistenţei lui Dumne­zeu s-a pus, sub formă de criză, abia când am ajuns în Occident. Cînd eram în ţară, copil fiind, credeam şi mă satisfăcea răspunsul că Dumnezeu există şi că trebuie să crezi în El, deşi nu ai nici o dovadă. În Anglia — poate şi pentru că am mai crescut cu vârsta — mi-am pus problema: există sau nu există Dumnezeu?

Continuare …

Nu se poate înainta în viața spirituală detașat de faptele credinței

Nu se poate înainta în viața spirituală detașat de faptele credinței. Credința se înmulțește prin faptele ei. Dacă cei credincioși postesc, atunci și cei cu puțină credință trebuie să postească, pentru a avea fapta credinței care-i întărește în credință. Dacă cei credincioși merg la biserică, și cel care are mai puțină credință trebuie să se ducă la biserică, pentru a face act de prezență.

Continuare …

Ne mai este foame de Dumnezeu?

Eu cred că este momentul să ne dumirim și să folosim darul lui Dumnezeu care este harul Lui, energia Sa necreată, prin care nu doar ne putem însănătoși și învăța să iubim și să avem relații bune, ci și să ne îndumnezeim. Că acesta este scopul vieții noastre, nu? Să ne centrăm pe acest scop, să ne mutăm comoara Acolo și inima noastră se va însănătoși. Să nu ne speriem; nu vom putea trăi ca marii noștri sfinți, dar vom putea trăi în duhul lor.

Continuare …

Rugăciunea retrasă – mai departe de oameni, mai aproape de Dumnezeu

În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.

Continuare …