„Lucrând cu răbdare, prin înfrânare cuprinzătoare şi prin cerere stăruitoare şi păzind prin dispreţuire de sine şi prin smerenie desăvârşită cele înfăptuite, aşteaptă după acestea, la vreme bine rânduită, harul nepătimirii, ca pe un liman de odihnă, după multă furtună şi tulburare.” (Sfântul Teognost)
Inima este rece când este împrăștiată – și sufletul nu este atunci acasă, ci pribegește. Când este acasă, sufletul încălzește și inima. De îndată ce a ieșit afară, este lovit. Este bătut când este în afara casei – gândurile îl bat. Un gând este primit, un al doilea este alungat, al treilea…
Mulţi din Sfinţii Părinţi au spus că rugăciunea lui Iisus este izvorul tuturor bunurilor, comoara virtuţilor. Ea repede ajută să primeşti Harul Sfântului Duh, salvează, clarifică ceea ce este neînţeles şi învaţă.
Sufletul fiecăruia este acoperit de întuneric în faţa altcuiva. El devine limpede doar pentru omul însuşi, atunci când el intră în sine însuşi şi începe a ţine sfat cu sine despre felul în care trebuie să fie şi despre ceea ce trebuie să întreprindă. Deci, intraţi acum în voi înşivă şi acolo, împreună cu sufletul vostru, în sfatul vostru cel de taină, spuneţi: „Dar ce, suflete, să ne tot tăvălim în păcat?
Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite încât să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului.
Constatările dumneavoastră sunt corecte. „Duhul răutății din văzduhuri a stăpânit trupul și cugetul meu și m-a adus la epuizare, ca să mă ducă la pierzare”. Da, scopul lui este să omoare sufletul și trupul. Dar cine v-a poruncit să mergeți de una singură la luptă?
Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.
Noi, călugării, avem o armă: komboskini (metanierul). Învățați și voi să lucrați cu komboskini. Komboskini vă va conduce acolo unde voi nu cunoașteți; komboskini vă va conduce la măsuri mai înalte.
Dar oare este Pace în sufletul omului de astăzi? Toată lumea ştie că nu este! Omul de astăzi este neurastenizat, chinuit, tulburat, nu are pace lăuntrică.
O caută pretutindenea şi nu o găseşte. Turismul, sportul, drogul ş.a., ce sunt dacă nu o expresie a acestei zadarnice căutări? Şi nu o găseşte pentru că o caută unde nu este. O caută în goana după bani, în plăceri, în onoruri.
Inima omului este laboratorul în care energiile create, sub puterea și cu lucrarea harului sunt transformate în energii divino-umane. Dar noi nu suntem lămuriți: care sunt aceste energii create? Tot ce „mișcă” în mine, tot ce simt, gândesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformări este simțirea.
În mod personal ne plângem păcatele, dar patimile noastre sunt tot aceleaşi care stăpânesc lumea. Astfel, ceea ce trăim nu este diferit de viaţa cosmică. Puţin câte puţin, în mod natural, începem să trăim starea noastră ca o oglindire a stării umanităţii întregi.
Acesta-i fundamentul tuturor virtuţilor, Dumnezeu ne-a făcut din nimic şi acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voieşte a întemeia toată fiinţa noastră duhovnicească pe această cunoştinţă că de la noi înşine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile şi ticăloşiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.
Toţi laudă credinţa lor ca fiind cea dreaptă – însă drept nu e acela care se laudă, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă, după cuvântul apostolului (I Corinteni 4, 5). Iar credinţa noastră însuşi Dumnezeu o proslăveşte fără încetare, precum în Sine Însuşi, aşa şi în sfinţii Săi. Mergeţi la moaştele sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu şi vedeţi a cui credinţă este dreaptă, în ce credinţă face Dumnezeu asemenea minuni ca în cea ortodoxă?!
