Ori aici să primești în chip vremelnic canonul păcatelor tale ori acolo pentru vecie

Frate, trebuie să alegi una din două: ori aici să primești în chip vremelnic canonul păcatelor tale, ori acolo, pentru vecie. Dacă-l primești aici, scapi de cel de acolo; dacă aici nu-l primești, va trebui să-l capeți, fără greș, acolo, și pe vecie. Precum și Gavriil al Filadelfiei scrie în cartea sa Despre Taine: „Cel ce nu s-a supus canoanelor trebuie să fie trimis la scaunele de judecată de dincolo, și va da socoteală de nelegiuirile pe care le-a săvârșit, ca unul ce a încălcat așezămintele sfintei Biserici [rânduite de Dumnezeu].”

Continuare …

O paralelă între nuntă şi monahism

Nu pot să afirm că mi-ar fi trebuit să trec prin experienţa „lepădării” atunci când am hotărât să primesc monahismul. Când am părăsit „lumea”, eu nu am simţit vreo luptă lăuntrică cu mine însumi, altfel spus, greutatea de a renunţa la ceva ce m-ar fi atras în viaţa lumii. Nu am respins nimic, nu am dispreţuit nimic. Am intrat în mănăstire pentru că mi-a fost duhovniceşte imperativ să aflu un asemenea chip de viaţă unde aş fi putut să mă dau deplin lui Dumnezeu, adică cu toate gândurile mele, cu toată inima, cu toată puterea fizică şi psihică a fiinţei mele. Totuşi aceasta nu m-a cruţat de o lungă perioadă de luptă duhovnicească între rugăciune şi dragostea pătimaşă pentru pictură.

Continuare …

Pocăința distruge radical păcatul și preschimbă întunericul în lumină

Viața omului pe pământ este o luptă și o ispită. De aceea, și Sfântul Apostol Pavel, având în vedere tocmai acest război duhovnicesc, îndeamnă pe ucenicul său Timotei la această nevoință și luptă: „Luptă-te lupta cea bună a credinței, cucerește viața veșnică la care ai fost chemat” (I Timotei 6, 12), „Pătimește ca un bun viteaz al lui Hristos. Nimeni, ostaș fiind, nu se amestecă cu lucrurile lumești, ca voievodului să fie plăcut” (II Timotei 2, 3-4).
Apoi, arătându-i că nu orice luptă și nevoință este bună, ci numai aceea care se face după legea lui Dumnezeu, îi zice: „De se va lupta cineva, nu se încununează de nu se va lupta după lege.” (II Timotei 2, 5). T

Continuare …

Au doar și noi suntem orbi?

După vindecarea orbului, Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi” (Ioan 9, 39). Trufașii înțelepți și drepții acestei lumi, cum erau fariseii iudei, au răspuns printr-o întrebare în care se făceau vădite în același timp nemulțumire, părere de sine, zeflemea și ură către Domnul, toate unite cu dispreț față de El.
Au doar și noi suntem orbi?
De ați fi fost orbi, n-ați avea păcat. Voi, însă, ziceți: vedem; pentru aceasta, păcatul vostru rămâne” (Ioan 9, 40-41).

Continuare …

Fiecare om ce este învățat se cheamă om cuvântător, iar cel neînvățat este asemenea dobitoacelor

Deci fiecare om ce este învățat se cheamă om cuvântător, iar cel neînvățat este asemenea dobitoacelor. Și de voiți să vă fie feciorii voștri asemenea dobitoacelor, este mare greșeală și orbire, căci de se lipsesc de învățătura fără de care cu greu este a cunoaște pe Dumnezeu, numai atât Îl cunosc precum Îl cunosc și dobitoacele nesimțitoare. Și adevărat și încredințat lucru este că învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învățăturii tămăduiește toate rănile cele trupești, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat și așa cum soarele încălzește și crește toate cele ce odrăslește pământul,

Continuare …

Împărăția lui Dumnezeu se va da neamului care va face roadele ei… (Mt. 21, 43) Duminica a XIII-a dupa Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoştinţa, nimic mai jignitor şi mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască şi să ascundă binele care i s-a făcut? Şi ce-i mai urât decât să plăteşti milostivirea cu nemilostivire, încrederea cu neîncredere, cinstea cu necinste şi binele cu batjocură? Nerecu­noştinţa aşterne un nor negru între omul nerecunoscător şi Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul. (Sf. Nicolae Velimirovici)

Continuare …

Duminica a 13-a după Rusalii – Pilda lucrătorilor răi

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.

Continuare …

Tăcerea lui Dumnezeu la rugăciunea noastră

Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere. Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său, tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului, mai adâncă decât vorbirea, într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu decât o poate împlini vreun cuvânt.

Continuare …

În tot ce faceți, urmăriți iubirea!

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor.

Continuare …

Dacă Dumnezeu nu vă va binecuvânta copiii, cu ce-i veţi ajuta de unul singur?

Vă roade grija pentru copii, pentru bunăstarea lor familială, iar conştiinţa a ajuns să se răzvrătească împotriva acestei griji. Dacă conştiinţa a ajuns să se răzvrătească, înseamnă că vă faceţi prea multe griji, deci trebuie să le împuţinaţi. Siliţi-vă să nu iscodiţi de ce au nevoie, iar dacă aflaţi fără să iscodiţi, apucaţi-vă de cele însemnate şi anevoioase, iar cu cele mici şi uşoare se vor descurca singuri. Astfel vă veţi dezobişnui puţin câte puţin de obiceiul dăunător. Sigur, omul nu poate să trăiască fără griji, dar totul trebuie să aibă măsură şi în primul rând trebuie să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu.

Continuare …

„Să-L iubim pe Hristos cât putem de mult. Cine iubeşte pe Hristos acela evită păcatul”

Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Bătrânului. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.

Continuare …

Dumnezeu a dat oamenilor două daruri prin care se pot mântui și izbăvi de toate patimile: smerenia și ascultarea

„De vrei să te izbăvești de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste și de rugăciune”, ne povățuiește Sfântul Talasie, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul vine cu detalii privitoare la legătura dintre patimi și virtuțile corespunzătoare acestora: „Sunt unele lucruri care opresc patimile din mișcarea lor și nu le lasă să sporească în creștere; și sunt altele care le împuținează și le duc spre micșorare.

Continuare …