Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.
„Unde e Dumnezeu?”
Să tăiem patimile până nu ne obişnuim cu ele
Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia şi să nu-l găsim. Oare câţi doresc să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi nu se învrednicesc? Iar noi auzind atâtea învăţături, nu le băgăm în seamă ca să ne sârguim.
„Fie voia Ta, Tată!”
Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.
„De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?”
Există patima slavei deşarte, a dorinţei nesăturate de slavă, de laudă şi încuviinţare din partea oamenilor. De această patimă suferim cu toţii: tuturor ne place să fim lăudaţi, toţi năzuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie să năzuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?
Credință este acea facultate care atrage sufletul la încuviințare mai presus de metodele logice
Adevărul credinței creștine este dovedit de desăvârșirea legilor ei, de mulțimea minunilor, de propovăduirea Apostolilor, de întoarcerea neamurilor, de mărturisirea până la moarte a mucenicilor, de împânzirea ei fără ajutor omenesc într-un scurt interval de timp la atâtea popoare necredincioase și corupte, de izbânda asupra prigoanelor înfricoșătoare și de neînchipuit ale celor mai cruzi tirani împotriva ei, de schimbarea oamenilor care de la cea mai de pe urmă răutate au ajuns la înălțimile virtuților.
Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit
Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Pe cât continuă cineva lupta, pe atât mai grele devin lucrurile
Dacă cineva ia lucrurile în serios şi nu vrea să-şi păcălească sinele – că este, adică, un bun creştin, care studiază cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, vede viaţa lui Hristos, a sfinţilor şi râvneşte să fie asemenea lor -, vrea, nu vrea, va intra într-o luptă; vrea, nu vrea, va păşi pe un drum care pare să fie greu, de netrecut, nesfârşit, şi care de multe ori te face să vrei să te întorci înapoi.
Viaţa duhovnicească este foarte simplă şi uşoară
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă.
Să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte
Trebuie să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte, nu cum am porunci, am hotărî, ci ca și cum am avea noi greșeala celuilalt și am cere sfatul. Așa se pogoară harul Duhului Sfânt peste noi. Dar dacă cumva celălalt are înălțarea minții și altă idee decât tine și-l îndreptezi cu hotărâre ca și cum i-ai da cu ciomagul, atunci nu l-ai îndreptat, ci l-ai îndepărtat.
Iată cum privește un om care este la un nivel moral, spiritual, sănătos, întreg
Un copil, niciodată nu observă că e gol până e inocent. Abia după ce își pierde inocența începe să-și pună mânuțele să-și acopere trupul. Acesta e rezultatul păcatului. Și-a pierdut inocența și de aceea s-a produs un gol interior și de acolo se reflectă și în afară.
Un om duhovnicesc orice semne vede, că-i îmbrăcat ori nu-i îmbrăcat, tot aia e.
Sufletul neliniștit își dă singur neliniște
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.
Vedeți singuri cât este de plăcut, și în societate și pretutindeni, atunci când printre noi se află un suflet blând și pașnic.
Cel mândru nu se pocăiește niciodată, dar și dacă se pocăiește, pocăința lui nu este reală…
Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.
Învăţătura Bisericii este infailibilă, chiar dacă printre împlinitori se găsesc şi păcătoşi
Explicaţi-mi observaţiile dumneavoastră privitoare la timpurile noastre, care se află în mişcare şi în tulburare: de ce caută binele şi noul?
Dar, cum le caută şi unde vor să le găsească? Civilizaţia şi progresul! Iar religiei (credinţei) ortodoxe nu dau nicio atenţie. Doar pe ea se fundamentează toată fericirea noastră, şi vremelnică, şi veşnică. Cei înţelepţi, savanţii, oamenii instruiţi şi educaţi, doresc să creadă după bunul lor plac, nu aşa cum ne învaţă Biserica Ortodoxă.
Dumnezeu ne cheamă să luptăm pentru zidirea propriului locaş duhovnicesc
Avem impresia că viaţa duhovnicească şi intelectuală îşi au originea în trupul pe care-l primim de la părinţii noştri. Însă, după firea lui, duhul nostru este cu totul altul. În măsura în care noi lăsăm acest duh să sporească în noi, înţelegem că originea îi este în Dumnezeu. Vreau să spun că pricepem că el nu provine de la fire, ci ne vine de la Dumnezeu. Fiinţa noastră cea adevărată începe prin existenţa noastră, adică prin naşterea noastră în trup.
Inteligența se întunecă dacă primește o prea mare cantitate de experiență și știință
Rațiunea are în slujba ei trei simțuri; inteligența are un singur simț. Simțul inteligenței este rațiunea.
Raționali se numesc oamenii a căror rațiune stăpânește simțurile.
Oamenii inteligenți însă sunt mai de preț decât cei raționali, după cum cei raționali sunt mai de preț decât cei care se conduc după simțuri.
Când suntem fericiţi cu adevărat, simţim în inima noastră prezenţa veşniciei
Frica de moarte vine din prea multă agitaţie şi nelinişte, nu din fericire. Când ne agităm prea mult şi, brusc, ne reamintim de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace şi la fericire, privim moartea şi o acceptăm într-o altă manieră.
Duşmanul nostru cel mai neîmpăcat e mândria
Viaţa noastră poate deveni sfântă în toate privinţele numai atunci când adevărata cunoaştere a bazelor ei metafizice se împleteşte cu iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi semenii noştri.