– Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimentelor în viaţa noastră?
Să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti
Singurul lucru care rămâne de făcut este ca omul să primească dragostea lui Dumnezeu şi să-I răspundă!
Va cădea vălul de pe ochii noştri, de pe minte şi mai ales de pe inima noastră şi vom înţelege desăvârşit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim. Va fi o judecată fiinţială, ontologică. Să ne închipuim dezamăgirea, ruşinea, tristeţea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit.
Ispitirea din timpul rugăciunii
Două sunt de preţ la rugăciune, cum spun Părinţii, luarea-aminte şi trezvia. Prima ţine duhul la Dumnezeu, a doua îl păzeşte de toate celelalte gânduri. Avem a ne feri nu doar de cugetele rele, ci de tot gândul care ne fură de la rugăciune.
Discernământul dăruiește pace, bucurie, lumină
Discernământul separă ceea ce este drept, alege ceea ce este folositor, judecă ceea ce este mai bun, evită extremele, merge pe calea de mijloc. Caută rezolvarea cuvenită, răspunsul cel mai bun la o întrebare pusă. Discernământul este absolut obligatoriu pentru toți, mai ales pentru cei care învață, care povățuiesc și sfătuiesc.
Vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe…
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim…
Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu, faci binele, te pot pedepsi oamenii
Scrisoarea ta m-a mișcat mult. N-am să-ți ascund: am plâns asupra ei, citind-o și recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieții omenești.
Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloșie. Mai ales furtul îți stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, astfel încât toți te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând și ai fost fugărit.
Femeia care a găsit vindecare la moaștele Sfântului Iov de la Poceaev
Să vorbim despre o vindecare întâmplată în anul 1833! În acel an, pe data de 28 mai, a venit la Poceaev din gubernia Orenburg, ţinutul Menzelinski, satul Makarievski, o ţărancă, fecioara Matrona Şliugova, în vârstă de 28 de ani. După spusele ei, de trei ani de zile suferea de dureri de cap şi de inimă. Când o apucau durerile, în lăuntrul său apărea o mare scârbă faţă de cele sfinte.
Deși ne este foarte greu să acceptăm suferința rupe și desface egoismul din noi
„Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m-ai desfătat!” (Psalmul 4, 1). Iarna, din pricina gerului năprasnic, trunchiul copacului crapă pe dinăuntru, iar în nopțile geroase, aceste rupturi pricinuite de ger scot sunete destul de nefirești. Deși ar părea că gerul îl vatămă, el nu face altceva decât să-I despice și să-l desfacă pe dinăuntru, pentru a forma crăpături care primăvara sunt plinite cu noi fibre, pline de sevă, prin care copacii se umplu iarăși de viață și se dezvoltă, aducând rod de frumusețe.
„Dacă Hristos nu este prezent, atunci orișicâți oameni ai avea în jurul tău, numai oboseală și greutate îți vor aduce…”
Mitropolitul Atanasie de Limassol: Un Sfânt al Bisericii noastre zice undeva: „Sfinții se desfătează întru singurătate”. Sfinții ajung să se desfăteze, să se bucure chiar și în singurătate, fiindcă, de fapt, ei nu sunt singuri.
A fi duhovnic înseamnă a te topi în dorinţa altruistă de a-i sluji celuilalt, pentru ca el să nu se piardă…
Să intrăm puţin în rânduiala propriu-zisă a acestei Taine, să vedem ritmul liturgic pe care ea îl imprimă.
Doamne, ori voiesc, ori nu voiesc, mântuieşte-mă
Un frate, locuind într-o mănăstire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare şi petrecea silindu-se pe sine a nu părăsi călugăria.
Criza zilelor noastre nu este decât un privilegiu și o provocare ce ascunde înlăuntrul ei marele dar al credinței
Din mândrie și îndreptățire de sine, mulți numesc epoca noastră post-creștină. După părerea mea umilă dar și plină de îndrăzneală, lumea nu a cunoscut niciodată un creștinism adevărat, nici duhul sfințeniei cel mai presus de orice minte și înțelegere la care duce acesta, făcându-l pe om „făptură nouă”, după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, și preoție împărătească ce înfățișează înaintea lui Dumnezeu toată făptura în rugăciunea sa de mijlocire.
Părinţii să facă pentru copiii lor tot ce se poate, însă încredinţându-i lui Dumnezeu
În momentul în care copilul se zămisleşte, părinţii îi dau trup, iar Dumnezeu îi dă suflet. Îndată ce se naşte copilul, îndată ce se botează, Dumnezeu îi rânduieşte un înger păzitor şi copilul e ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţi.
Dumnezeu știe că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, și de aceea e îndelung răbdător și bun cu toți
În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate și uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei și a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educații greșite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupești și sufletești.
A urma lui Hristos este a te deschide cugetului lui Hristos Însuşi
A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.
O rugăciune de dimineaţă
Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lumii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făpturii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă învioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna sufletului meu, cel ticăloşit de păcat.
Cea mai bună tămăduire a patimilor este numai iubirea lui Hristos
Fără Hristos este cu neputinţă să ne îndreptăm pe noi înşine; nu ne vom putea dezlega de patimi. Singuri nu putem să ne facem buni. Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5).