Frica de Dumnezeu, în sensul prost al cuvântului, este ce a desăvârşit păcatul în Adam despărţirea de Dumnezeu. Dar nu a desăvârşit-o total, că pocăinţă mai este dar a pecetluit într-o oarecare măsură starea de păcat.
Acedia, în sens etimologic, înseamnă „lipsa de grijă pentru mântuire”. Întreaga umanitate, cu rare excepţii, trăieşte în starea de acedie. Oamenii au devenit indiferenţi fata de mântuirea lor. Ei nu căuta viaţă în Dumnezeu, ci se mărginesc la formele de viaţă trupească, la nevoile zilnice, la plăcerile lumii şi la faptele de rutină.
Nu toţi oamenii de credinţă. Eu cunosc oameni cu credinţă, care sunt foarte fericiţi şi n-au nicio suferinţă. Nu i-a durut măseaua în viaţa lor! M-am dus odată la un moş în Maramureş. Stătea în faţa porţii, aşa, foarte melancolic, şi am zis: Uite, măi, săracul, ce suferă! „Moşule, ce faci aici?” „Ia, şi eu cu munţii.” Ceea ce părea suferinţă era pace.
Odată, povesteşte un fiu duhovnicesc al său, l-am dus pe un oarecare cunoscut de-al meu să se spovedească. Când a ieşit de la spovedanie, era deznădăjduit.
Pentru o relaţie conştientă cu Dumnezeu şi roditoare, rugăciunea este vitală. Când eşti prieten cu un profesor extraordinar, ori cu un mare duhovnic sau cu un artist renumit, te îmbogăţeşti spiritual şi trăieşti o bucurie în preajma lui.
Către o limbă tăcută și o minte contemplativă, Tu Te apropii, o, AtotSfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.
Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”.
Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei 30 de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi ducându-se s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.
Dragi elevi, stimați părinți și onorați profesori,
În pragul unui nou an școlar, adresez cele mai calde felicitări tuturor celor care, prin strădania și devotamentul lor, contribuie la educația și formarea generațiilor în creștere. În această perioadă plină de emoție și speranță, ne rugăm cu toții ca procesul de învățământ să se desfășoare în beneficiul copiilor noștri, fiind întemeiat pe valorile morale și creștine ce trebuie să rămână în centrul formării lor.
Să ne încăpățânăm să respectăm duhul Sfintei Scripturi. Să ne încăpățânăm să ne ținem de Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla în jur: Doamne, noi suntem ai tăi! Nu suntem vrednici, căci nu ne luăm crucea în fiecare zi. Suntem cei cu credință puțină, cu râvnă puțină, cu rugăciune puțină, dar cu toate acestea ne ținem de tine, Doamne! (PS Damaschin Dorneanu)
Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.
