Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun.
Gândurile rele să le alungăm repede din mintea noastră deoarece atunci când acestea rămân ne ard…
Pe cât de ușor este ca cineva să lovească în clopotul de la poartă și să-i deschideți, pe atât de ușor este pentru Dumnezeu să bată din palme și să plece boala, ispita și orice altceva. Ajunge ca noi să nu ne neliniștim, așa cum se întâmplă de obicei, să nu avem voie proprie și, mai ales să nu gândim omenește. Adică să nu fim apăsați sau absorbiți de dorința de a ne vindeca sau de a ne izbăvi ispite sau de frica de ispite și de boală sau de frământarea legată de gravitatea bolii. Să le înfruntăm pe toate acestea ca pe ceva firesc.
Să fim şi noi, fraţilor, buni şi blânzi, la fel ca Hristos. El însuşi ne îndeamnă: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Mat. 11, 29).
– Când avem în faţă mai multe cărări, ce ne ajută să ne limpezim gândurile?
Viața este dulce-amară, un amalgam de trăiri contradictorii. O continuă prefacere a zonelor lăuntrice. Nu e neagră, dar nici albă; nici bună, dar nici rea. Este o fină combinație de culori care uneori întunecă, alteori luminează orizontul nostru.
Încă de foarte tânăr, muncind în Sfântul Munte, Cuviosul Porfirie a conștientizat influența bună pe care o are studierea textelor sacre asupra instruirii, formării și transfigurării conștiinței umane. În legătură cu aceasta, învață următoarele: „Sufletul se sfințește și se curăță prin studierea cuvintelor Părinților, prin învățarea pe de rost a Psalmilor, a locurilor scripturistice, prin muzica psaltică, prin rugăciune.
Aţi citit cum Maica Domnului din vremuri străvechi i-a pedepsit cumplit pe toţi cei ce au năvălit asupra Sfântului Munte. Vă amintiţi cum v-a acoperit cu acoperământul său în vremea Războiului Mondial. Cu mai multă grijă decât rândunica pe rânduneii săi. Şi oamenii sunt, oare, nişte vrăjmaşi înfricoşători, ca să vă temeţi de ei?
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului vechi, cu toate relele lui obiceiuri, și întoarcerea spre Dumnezeu, Adevărul. Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi.
Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare.
