A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.„Iubeşte pre aproapele tău ca însuţi pre tine”. Mi s-a dat să înţeleg această poruncă în chipul unui arbore, cosmic, uriaş, a cărui rădăcină este Adam. Eu nu sunt decât o mică frunză pe un ram al acestui arbore. Însă arborele nu-mi este străin: este temeiul meu. Îi aparţin. A te ruga pentru lumea întreagă este a te ruga pentru acest arbore în întregul său, cu toate miliardele sale de frunze.
A urma lui Hristos este a te deschide cugetului lui Hristos Însuşi, ce poartă în Sine omenirea întreagă, întreg arborele, fără a lăsa deoparte o singură frunză. Dacă dobândim această conştiinţă ne vom ruga pentru toţi ca pentru noi înşine.
De vom ajunge să fim asemeni chipului lui Hristos, purtători ai întregii omeniri şi ai lui Dumnezeu, „eul” nostru va fi chipul Absolutului. În dimensiuni microscopice poate, însă cu adevărat chipul Absolutului.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 21