Ce putem înţelege din aceste patru cazuri? Ar fi arbitrar şi nedrept să scoatem câteva afirmaţii din context şi să le interpretăm ca pe o condamnare generală a căsătoriei. Este adevărat că unii dintre primii monahi priveau starea de căsătorie ca fiind păcătoasă şi, ipso facto, un obstacol în calea mântuirii. Dar Casian respinge intenţionat o asemenea opinie şi credem că Sfinţi ca Antonie şi Atanasie, Arsenie şi Pahomie l-ar fi aprobat cu siguranţă.
Căutaţi ajutor şi ocrotire? Cine vă va ajuta şi vă va ocroti, dacă nu Eu? Căutaţi doctor? Cine vă va vindeca dacă nu Eu, doctorul sufletelor şi al trupurilor? (…) Nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de mine? De cine poate fi mai lesne să vă apropiaţi? Pe toţi îi chem şi îi primesc: veniţi la Mine. Vă temeţi să cereţi? Cine a cerut de la Mine cu credinţă şi Eu nu i-am dat? Păcatele vă opresc să veniţi la Mine? Eu pentru păcătoşi mi-am pus sufletul. Mulţimea păcatelor vă tulbură? Milostivirea Mea covârşeşte toate păcatele întregii lumi. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi! (Sfântul Tihon de Zadonsk)
Nu mergem la biserică pentru că ascultăm nişte cântări pe care nu le înţelegem si o predică ce nu ne învaţă despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?
Aproape toată viață pământească, dar mai ales în perioada celor trei ani și jumătate cât a predicat în lume cuvântul Evangheliei Sale, Mântuitorul Hristos a avut două feluri de ascultători: o mare mulțime, sinceră, care îi sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multă dragoste, și o altă ceată, cu mult mai mică, făcută din cărturari și farisei, care Îl pândeau pretutindeni și îi puneau fel de fel de întrebări, întinzându-I felurite curse, că să-L poată prinde în cuvânt.
Eu vă spun ce conştientizez a fi din ce în ce mai esenţial, din experienţa mea de viaţă, atât cât a fost, așa cum e. Trebuie punctat, trebuie accentuat foarte mult ceea ce numim caracterul personal al relaţiei cu Dumnezeu. Eu cu Dumnezeu, Dumnezeu şi eu.
Din dragoste pentru suflet, Mântuitorul Iisus nu uită nici de trup, căruţaşul sufletului. Il hrăneşte în vremea foametei, îl vindecă de boli, îl scoate din furtuni şi îl curăţă de duhurile rele. Se atinge de ochii orbilor, îşi pune mâna pe leproşi şi pe morţi, îndreaptă pe gârbovi şi pe slăbănogi. Pe gârbovi, fiica mea! Vezi? El nu ţine seama nici de urâţenia, nici de frumuseţea trupească, ci numai de sufletul care creşte şi se împlineşte în trup; la trup El caută roadele duhovniceşti, ştiind bine că creanga răsucită şi încovoiată poartă adesea cel mai dulce fruct. Să nu uiţi niciodată asta, fiica mea!
Pentru a te putea feri de aceste loviri ale amărăciunilor şi necazurilor, două lucruri ai să faci: primul, a socoti cui sunt potrivnice acele fapte: Duhului şi sufletului; egoismului şi poftelor noastre. Pentru că, de sunt contrare apetiturilor şi egoismului (care-i universal şi primul tău duşman), să nu le numeşti potrivnice, ci socotește-le ca binefaceri şi ajutoare ale Preaînaltului Dumnezeu.
Astăzi, când Sfânta Biserică o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, să vorbim despre înțelepciune. Sf. Ecaterina era înzestrată cu o înțelepciune duhovnicească adâncă: ea i-a depășit pe cei 150 de înțelepți în cugetarea despre Dumnezeu. Există o înțelepciune lumească, la care referindu-se Sfinții Părinți spun: „Este mai bine să fii nebun“. Înțelepciunea lumească este de pildă atunci când mergi la biserică pentru că nu ai altceva de făcut sau când dai milostenie pentru că n-ai unde pune banii.
Cea mai mare parte a timpului, cele care ne fac să trăim în afara noastră înşine sunt lăcomia, teama şi curiozitatea.
În continuare, vom cita câteva texte scripturistice şi patristice pentru a descrie unele caracteristici şi situaţii critice ale bolilor minţii.
Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le ţină toată lumea, toţi creştinii: miercurea şi vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-şi numără zilele de post, dacă nu urmăreşte un rezultat anume, adică îmbunătăţirea sufletească.
– Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau mărturisire publică. Aceasta ajută?
Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să ajungă la asemănarea cu El. După învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, chipul lui Dumnezeu înseamnă „să fie şi în veci să fie”; iar asemănarea lui Dumnezeu înseamnă „înţelepciune” şi „bunătate”.
“Să nu te gândeşti vreodată să fericeşti pe mirean mai mult decât pe monah, ca pe unul care are femeie şi copii şi e bucuros că face bine altora, că dă din belşug milostenie… Şi chiar dacă, fiind călugăr, eşti foarte păcătos, necazul şi reaua pătimire a sufletului tău sunt mai de cinste la Dumnezeu decât virtutea covârşitoare a mireanului”, spunea Sf. Ioan Carpatiul (sec.VII).