Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. In vremea noastră chiar şi oamenii “duhovniceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gândesc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase, aceştia fac experienţe pe lume. In toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”.
Doreşti, Creştine, să ţi se ierte şi cele mai mici greşale, pe care ca un om le-ai greşit fie cu urechile, fie cu ochii?
Prima patimă, mândria, sau mai bine zis egoismul, este izvorul și rădăcina tuturor patimilor. Mândria orbește mintea și izgonește luminarea lui Dumnezeu, având ca rezultat aruncarea omului în cumplite patimi, deoarece lucrează înăuntrul nostru ca o beție aducătoare de moarte ce împinge pe om în prăpastia eșecului. Mândria nu știe și nu poate să conceapă realitatea, ci trăiește în lumi false, mincinoase, construite cu închipuirea bolnavă a egoismului.
La început apare așa-numita momeală. Așa numesc ei orice gând simplu sau reprezentare a vreunui lucru sau idee care îi vine omului în minte. Momeala, ca atare, o numesc inofensivă, nemeritând nici laude, nici osândire, atâta timp cât nu provoacă în noi o atitudine sau alta față de noi.
Dacă soarele va străluci tot timpul, pe câmp totul se va veşteji, de aceea este nevoie de ploaie. Dacă va ploua tot timpul, totul va fi la pământ, de aceea este nevoie de vânt. Iar dacă vântul nu va fi de ajuns, este nevoie şi de furtună, ca să alunge toţi norii. Toate acestea omului îi sunt de folos la vremea lor, pentru că este schimbător.
De multe ori timpul se arată cel mai mare duşman al omului. Mulţi spun că nu există, că noi am împărţit şi fragmentat viaţa în zile şi ore. Insă există un ceas care nu se atârnă pe pereţi, nu se pune la mână şi nici nu curge prin filele de hârtie ale agendelor, ci păşeşte uneori tăcut, alteori zgomotos şi neglijent peste sufletele şi trupurile noastre. Calcă peste ele şi scrijeleşte cu răni adânci istoria noastră personală.
Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi simţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, sau mai bine zis prin puterea sfinţitoare dată slujitorilor ei, se împărtăşeşte şi firii neînsufleţite, precum şi fiinţelor neraţionale, harul Sfântului Duh, în măsura în care le este de trebuinţă.
Îi rog fierbinte pe toţi oamenii să priveghem cu pocăinţă şi atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii şi se încred în ele mă rog să înţeleagă că din aceasta se arată în ei mândria şi împreună cu ea dulceaţa tulbure a slavei deşarte, în care nu este pocăinţa unui duh umilit, şi aici e toată nenorocirea, pentru că fără smerenie nu putem birui pe vrăjmaşi.
Prin dragostea celorlalți ajungem și la dragostea lui Dumnezeu și bătăile inimii noastre se vor uni cu cele ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce iubește Acela voi iubi și eu. Tot ce voiește Acela voi vrea și eu. Atunci toate vor deveni ușoare și frumoase. Altfel vom spune minciuni.
Cum să ne păzim de deznădejde atunci când știm că harul lui Dumnezeu s-a retras pentru că am păcătuit?
Imi scrii că între tine şi N. s-a iscat o neînţelegere. Ţie ţi se pare că ea s-a schimbat mult şi nu mai e ca înainte, iar ei i se pare că tu ţi-ai schimbat atitudinea. Mai departe spui că, fie numai şi rareori, dar te găseşte câte-o indignare puternică şi iritare. Aceasta este o ispită pentru voi două de la vrăjmaşul, care nu rabdă când se sălăşluieşte pacea şi dragostea reciprocă, mai ales acolo unde oamenii se îngrijesc în special de nevoinţa rugăciunii.
Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” (Lc .24:36, In. 20:19)
Pentru evitarea suferinţei care te împovărează, trebuie şi e necesar să te rogi pentru acea persoană din pricina căreia suferi. Şi să te rogi astfel: „Mântuieşte-o Doamne şi miluieşte-o pe (numele), şi pentru rugăciunile ei ajută-mi mie păcătoasei”.
Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă. (Troparul Sfântului)
Din focul ispitelor prin care au trecut, sfinţii au dobândit sfinţenie şi experienţă duhovnicească, pe care ne-au lăsat-o nouă, urmaşilor lor, ca să ne apărăm de vicleniile ucigaşului de oameni.
Marea dilemă: ce cale să urmeze în slujirea lui Dumnezeu
În 358 şi 359, marele lui prieten, Vasile, se nevoia pustniceşte în Anisa, aproape de Neocezareea Pontului. De acolo scria şi îl ruga pe Grigorie să meargă să sihăstrească împreună, precum îşi făgăduiseră unul altuia la Atena. Lui Grigorie îi părea rău din toată inima, dar nu-şi putea ţine făgăduinţa, care fusese aproape un jurământ. Părinţii îl ţineau cu stăruinţă. Biserica Nazianzului avea trebuinţă de marea lui pregătire cărturărească. Iar el?
Sfântul apostol şi evanghelist Ioan este de asemenea, cunoscut sub numele de Apostol al dragostei . Anume dragostea este tema esenţială a celor trei epistole ale sale. Pentru câteva momente încercaţi şă lasaţi la o parte grijile şi problemele cotidiene şi citiţi macar câteva pasaje din ele.