Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Adună-te, rogu-te, şi fii cu cea mai mare luare-aminte la cele ce-ţi spun, ca să nu le încurci şi să pierzi folosul ce-l poţi avea din dreapta lor înţelegere. Există rană şi leac, există păcat şi căinţă. Rana este păcatul, iar leacul este căinţa. Rana naşte putreziciune, iar leacul o curăţă. Păcatul naşte putreziciune, păcatul naşte ruşine, păcatul naşte batjocură, în vreme ce căinţa dăruieşte îndrăzneală, dăruieşte libertate, curăţă păcatul.
Fii acum atent. Păcatului îi urmează ruşinea, în vreme ce căinţei îi urmează îndrăzneala cea bună. Ai fost atent la ce ţi-am spus? Satana le-a răsturnat şi a dat păcatului îndrăzneală şi căinţei, ruşine. (…) Face cineva o faptă ruşinoasă şi nu se sfieşte de ea şi nu roşeşte să o spună? Acesta este răul pe care ni-l face diavolul. Când păcătuieşti, nu te lasă să te ruşinezi, ba te îndeamnă să păcătuieşti în văzul lumii; în schimb, te face să-ţi fie ruşine să te căieşti.
Două rele face. Ne târăşte în păcat şi ne îndepărtează de căinţă. Acum – îţi spune el – de ce te mai ruşinezi? Când te dedai desfrâului nu-ţi era ruşine? Când iei un medicament – îţi spun eu – ţi-e ruşine? Când te izbăveşti pe tine de păcat ţi-e ruşine? Atunci trebuia să te ruşinezi, când păcătuiai. Păcătuind nu te sfiai, de ce te ruşinezi dar când te ridici din păcat, îndreptat?
Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 37-38