Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. (Mitropolitul Kallistos Ware)
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Intrarea Fecioarei Maria în Templu reprezintă începutul pregătirii neamului omenesc pentru întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Prin intrarea ei în Biserică neamul omenesc intră în linie dreaptă pe calea mântuirii sale.
Sinaxarul Sărbătorii consemnează intrarea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor din perspectivă teologică, descriind cum preoții au condus-o pe Fecioară „în cele mai dinăuntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o dată pe an intră. Şi aceasta a făcut-o după voinţa lui Dumnezeu Celui ce după puţin avea a Se naşte dintr-însa spre îndreptarea şi mântuirea lumii.” Fecioara Maria a rămas la Templu „petrecând singură (…) vreme de doisprezece ani, cu rară cuviinţă, hrănindu-se cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se şi dumnezeieştii arătări, până ce s-a apropiat vremea dumnezeieştii Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-au arătat ei.”
IPS Hierotheos Vlachos ne spune: „Intrarea Mariei în Sfânta Sfintelor la vârsta de trei ani este în strânsă legătură cu vederea lui Dumnezeu și împărtășirea de Lumină dumnezeiască. Acestea au avut drept consecință faptul că în Sfânta Sfintelor toate funcțiile trupești ale fecioarei Maria au încetat. Hrana pe care o primea era cerească, ceea ce înseamnă că Maica Domnului ajunsese la îndumnezeire. Îndumnezeirea – care este împărtășirea de Lumina necreată și este însoțită de vederea lui Dumnezeu – este Sfânta Sfintelor a Teologiei Ortodoxe.”
În Sfânta Sfintelor Maica Domnului pășește în adâncurile rugăciunii, tăcerii, evlaviei, dragostei, contemplării și a curăției. Copila Maria nu a fost pur și simplu dusă de părinții ei la Templu, ci singură a dorit să se afierosească lui Dumnezeu, însuflețită de dragostea arzătoare pentru El, care crescuse în inima ei din cea mai fragedă vârstă. Astfel, avea să devină cel mai potrivit om de la care Hristos să ia firea omenească spre a o uni cu firea dumnezeiască, oferindu-i omului posibilitatea de îndumnezeire.
Să o lăudăm pururea „pe cea mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii,” înălțându-i rugăciuni cu credință, dragoste și mulțumire: „Bucură-te, bucuria noastră, dumnezeiască pruncă Maria, pururea Fecioară!”