„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)
În cea de-a treia Duminică de după Paşti, cea a Femeilor Mironosițe, numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. Rânduiala Bisericii a lecturilor biblice ne propune în această Duminică evocarea Femeilor Mironosiţe, celor dintâi vestitoare ale Învierii Domnului.
«Fericiți cei care n-au văzut și au crezut». (Ioan 20, 29)
„Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţa biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce caută el.” (Pr. Rafail Noica)
Sărbătoarea Învierii Domnului a adunat la Mănăstirea Suruceni numeroși credincioși, veniți pentru a partcipa alături de obștea monahală la Sărbătoarea Luminii, a Luminii Preasfintei Treimi, a luminii necreate, neapuse și neapropiate, adusă în lume de Hristos – „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Slujba Învierii a fost oficiată de soborul preoțesc al așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al mănăstirii.
„Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!” (Acatistul Sfintei Învieri a Domnului. Condac 1)
„Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări.” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare).
„Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale”. (Isaia 2,3)
„Nu putem iubi fără să suferim. Cea mai mare durere este să iubim până la sfârşit. Hristos atât de mult a iubit lumea, încât S-a dat morţii pe cruce. La fel și sfinţii. Câştigam Raiul sau îl pierdem și ajungem în iad, în măsura în care acceptăm sau refuzăm crucea rânduită de Hristos.” (Sf. Sofronie Saharov)
Doamne, luminează întunericul din mine! (Sf. Grigorie Palama)
Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie. (Troparul Sărbătorii)
„Vine Hristos să dea mântuire tuturor credincioșilor prin Botez, că întru aceasta pe Adam curățește, pe cel căzut înalță, pe tiranul cel ce l-a surpat îl rușinează, cerurile deschide, pe dumnezeiescul Duh îl pogoară și împărtășirea nestricăciunei dăruiește.” (Din Mineiu)
„Nimenea nu e atât de bun și de milos ca Domnul, dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăiește.” (Sfântul Marcu Ascetul)
“În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu” (Coloseni 2, 11-12).
Cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat (Rom. 1,21).
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea)
„Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre sau aceasta este mânjită şi surpată, şi pustiită de păcate, şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locuşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei, şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi, şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge la alţii, la aceia care Îl aşteaptă şi Îl doresc cu adevărat…” (Pr. Sofian Boghiu)